Mesaj către toți românii, lansat de primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava
Articol editat de Andrei Cretoiu, 28 noiembrie 2018, 18:49
La Alba Iulia, primarul municipiului a lansat miercuri, 28 noiembrie, un mesaj către români.
Mircea Hava i-a chemat să ia parte la celebrarea Zilei Naţionale a României si a Centenarului Marii Uniri:
Istoria o scriu cei ca tine! În momente ca acesta și-n locuri sfinte pentru români, ca Alba Iulia, de Centenar, pe 1 Decembrie, vino în cealaltă Capitală, să intri pe porțile Cetății direct în viitorul României! Trei zile de sărbătoare românească adevărată, cu parade militare, spectacole de suflet, focuri de artificii grandioase și gust de România, autentic. Trei zile dedicate spiritului românesc, viu și liber! La mulți ani, români! La mulți ani, România! (Mircea Hava, primarul Municipiului Alba Iulia)
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.