”Aș fi preferat să fie sărbătoarea asta cu clasa politică de atunci, nu cu cea de acum”
Articol editat de Andrei Cretoiu, 29 noiembrie 2018, 15:20
Ultimele pregătiri pentru celebrarea Centenarului la Alba Iulia se fac sub presiunea timpului. Autorităîţile locale dau vina pe faptul că banii de la Ministerul Culturii au ajuns foarte târziu.
Miercuri, 28 noiembrie, se montau dalele din jurul monumentului Marii Uniri, după cum a constatat la faţa locului colegul nostru Ovidiu Modovan.
Sculptorul Mihai Buculei, care supraveghea lucrările, spune că monumentul, care a fost contestat, are de fapt o semnificaţie simbolică:
Sunt mulțumit că am făcut ce a ales comisia Ministerului Culturii, care a cerut un simbol și nu narație, și asta am făcut. Proiectul meu, cu care am câștigat concursul, ăsta este! Unirea din patru puncte cardinale a poporului român, sunt patru forțe care se unesc într-o cupolă care simbolizează pantocratul lui Cristos, care stă în biserică în turla cea mai înaltă, dar pentru asta trebuie să înțelegi simbolurile. (sculptorul Mihai Buculei)
În jurul monumentului, Ovidiu Moldovan a întâlnit şi mai mulţi români veniţi deja la Alba Iulia, pe care i-a intrebat cu ce sentimente asteaptă Centenarul:
- Aș vrea ca la această mare adunare, toți românii să se unească și să nu fie ură, cum suntem noi acuma…
- Cum suntem noi la 100 de ani? Suntem fără nicio nădejde, fără nimic! Se fură ca în codru, se taie pădurile, nimeni nu ia atitudine. Ce șanse avem?
- Sunt din Oltenia, am venit în vizită și aștept cu bucrie această sărbătoare și doresc tuturor românilor: Dumnezeu să-i binecuvinteze!
- Am venit tocmai din Buzău, cu cei mici, cu fetița în clasa pregătitoare, acum înțelege și ea câte ceva. Am vrea să rămână o amintire plăcută.
- Sunt din Pitești. Aș fi preferat să fie sărbătoarea asta cu clasa politică de atunci, nu de acum. Să avem un Brătianu între noi, un Maniu și așa mai departe – cei care au făcut Unirea, nu cei care o întinează!
Programul sărbătoririi centenarului la Alba Iulia include şi un marş al unirii, care va reconstitui momentele sosirii delegaţilor din Transilvania şi Banat, pentru a vota Marea Unire.
Ovidiu Moldovan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.