[FOTO/VIDEO] Am fost peste 100.000 de români, de Centenar, în Orașul Unirii!
”La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, români!” – au fost primele cuvintele pe care le-am auzit în momentul în care am intrat în Cetate. Erau rostite peste tot în jurul meu: copii, tineri, maturi sau oameni în vârstă se salutau între ei folosind această formulă de adresare, de parcă ar fi fost membrii aceleiaşi familii, ca și când se cunoșteau de-o viață, deși cei mai mulți se vedeau unii cu alții, acum, pentru prima oară.
Suntem toți de-un neam și astăzi o să le arătăm tuturor că unirea asta o purtăm aici, în suflet, fiecare dintre noi, mi-a spus, lovindu-se cu mâna pe piept, Moș Toderică. A venit la Alba Iulia cu măgărușul lui tocmai din județul Neamț. Nici nu am mai apucat să îl întreb cum a ajuns acolo la cei aproape 80 de ani, dacă a venit pe jos sau călare pe măgăruș 🙂 că s-a pierdut în mulțime imediat după ce l-am fotografiat, mânat fiind el însuşi de măgărușul care nu mai avea răbdare…
![[FOTO/VIDEO] Am fost peste 100.000 de români, de Centenar, în Orașul Unirii!](https://i0.wp.com/www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2018/12/Alba-Iulia-4.jpg?resize=850%2C479&ssl=1 "[FOTO/VIDEO] Am fost peste 100.000 de români, de Centenar, în Orașul Unirii!")
Articol editat de Carmen Sas, 3 decembrie 2018, 12:39 / actualizat: 3 decembrie 2018, 15:04
”La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, români!” – au fost primele cuvintele pe care le-am auzit în momentul în care am intrat în Cetate. Erau rostite peste tot în jurul meu: copii, tineri, maturi sau oameni în vârstă se salutau între ei folosind această formulă de adresare, de parcă ar fi fost membrii aceleiaşi familii, ca și când se cunoșteau de-o viață, deși cei mai mulți se vedeau unii cu alții, acum, pentru prima oară.
Suntem toți de-un neam și astăzi o să le arătăm tuturor că unirea asta o purtăm aici, în suflet, fiecare dintre noi, mi-a spus, lovindu-se cu mâna pe piept, Moș Toderică. A venit la Alba Iulia cu măgărușul lui tocmai din județul Neamț. Nici nu am mai apucat să îl întreb cum a ajuns acolo la cei aproape 80 de ani, dacă a venit pe jos sau călare pe măgăruș 🙂 că s-a pierdut în mulțime imediat după ce l-am fotografiat, mânat fiind el însuşi de măgărușul care nu mai avea răbdare…
Moş Toderică
O să fie o zi interesantă! mă gândeam, am început bine, uite ce personaje de poveste voi găsi aici! De fapt asta îmi propusesem: să reuşesc să adun, pentru online-ul Radio Cluj, instantanee încărcate de conţinut, de emoţie, de culoare, care să transmită mai mult de cât 1.000 de cuvinte. Să găsesc în mulţimea asta de oameni, români simpli dar pe care să îi remarci între alţi câteva zeci de mii, cu mintea deschisă și inima curată, care într-adevăr înțeleg însemnătatea reală a Actului Unirii, fără ipocrizie sau fals patriotism și care astăzi, după 100 de ani de la acel 1 Decembrie 1918, ar putea retrăi bucuria imensă pe care au simțit-o părinții sau bunicii ori străbunicii lor. Cel puțin mie așa îmi povestea mereu bunica, acest fragment din istoria noastră: cu bucurie. Parcă o aud și acum vorbindu-ne despre ”ziua cea mare și sfântă” la care tatăl ei a fost părtaș, conducând în Cetate, la doar 24 de ani, Delegația Târnavei Mari. ”Ne-am dus să ne cinstim eroii care au murit în războaie pentru țară. Am dus închinare lor, Regilor României și bărbaților de stat, patrioți adevărați. Nu ne păsa de nimeni și nimic, ne-am dus să ne întâlnim cu toții și să ne cinstim neamul românesc și țara!”…ce mai știm și ce mai înțelegem noi astăzi, despre acest patriotism adevărat? Cât de desuet a ajuns acest cuvânt să fie?
Din fericire, însă, ziua asta geroasă dar frumoasă, scăldată în lumină și îmbrățișată de Soare, avea să îmi ”încălzească” scepticismul. Şi când spun zi geroasă, nu mă refer neapărat la cele -11 grade, ci la faptul că simţeam că îmi încremeneşte telefonul în mână şi se transformă într-o bucată de gheaţă cu care nu voi mai putea lucra. Ori eu aveam de fotografiat şi filmat încă multe ore. De îngheţatul degetelor ce să mai zic…noroc că fiul meu mi-a împrumutat mănuşile lui cu touchscreen.
M-am oprit lângă Monumentul Unității Naționale, al Unirii sau ”monumentul facebook”, cum îi spun cârcotașii. Să nu uităm că pentru unii și Poarta Sărutului lui Brâncuși ar fi trebuit să fie altfel…Interpretările sunt subiective, prin definiție, dar un lucru e clar: înaltă de 22 e metri, construcția asta albă, simplă dar impresionantă, a reușit să ne adune pe toți în jurul ei. Și uite câtă lume ”o îmbrățișează”.
Roșu, galben și albastru, stegulețe, steaguri, fulare sau căciuli tricolore peste tot în jurul meu. Și mulți, foarte mulți oameni îmbrăcați în costume populare. Nu doar eu mă uit curioasă şi cu admiraţie la straiele acestea colorate şi atât de speciale. Toată lumea îi admiră, se uită la ei, se fotografiază cu ei şi parcă le arată un respect în plus pentru faptul că au venit aici, altfel. Şi sunt de peste tot, din toate colțurile țării. Aud acum o altfel de limbă română dar clar, una foarte bogată! Vorbesc între ei cu accent specific zonei din care vin, cu regionalismele locului respectiv: Moldova, Maramureș, Muntenia, Dobrogea, Banat, Transilvania, și așa frumos sună limba noastră, rostită în diferite graiuri, dar cel mai mult ”îmi fură ochii” costumele populare de sărbătoare.
Nici nu știu la ce ar trebui să mă uit mai întâi sau la ce să fiu mai atentă: să îi aud cum cântă cântece patriotice pe care nu le-am mai auzit niciodată, să îi admir cum joacă hore sau sârbe și cum se prind în jocul lor, cu pași numărați, și trecătorii…”hai să dăm mână cu mână cei cu inima română”… să fotografiez, să filmez sau doar să îi privesc și să mă bucur că sunt aici, acum, acolo…
De undeva, din inima cetății, din Catedrala Ortodoxă a Încoronării, răzbate ușor, slujba de Te Deum și mulțime de oameni se îndreaptă într-acolo, cu steaguri tricolore.
Mai e puțin și în Sala Unirii se va citi Rezoluțiunea Adunării Naționale, se vor primi Soliile din Cetățile de Scaun și se vor dezveli cele două plăci omagiale. Acolo vreau să ajung, pentru că îmi doresc să „dau drumul” în online acestui moment pe care mulţi români, care nu au putut ajunge astăzi, aici, poate, vor dori să îl vadă. Sute de oameni așteaptă deja evenimentul dar nimeni nu se împinge, nu se îmbrâncește, parcă ar fi o armată cuminte și ordonată ce știe că va fi părtașa unui moment unic al istoriei dar și al vieții lor: Citirea ”Rezoluţiunii Adunării Naţionale”, acum la 100 de ani după 1918.
Un lucru îmi e tot mai clar și îmi revine, cumva, în gând, obsesiv, înconjurată fiind de zeci de mii de oameni, pe Esplanada Catedralei Ortodoxe a Încoronării: niciodată, nicăieri, nu am văzut români mai frumoși, mai zâmbitori, mai îngăduitori, mai civilizați, bucurându-se împreună de acest moment!
Asta e România mea! Așa mi-aș dori să fim mereu!
Pentru că am fost foarte aproape de ei, de oficialitățile de rang înalt, politice, bisericești sau culturale, nu am cum să nu spun că le-am admirat discreția și eleganța. Au lăsat cu toții ca măreția acestei zile să îi revină, în totalitate, istoriei. Și sentimentului nobil de unitate, de simțământ de neam și țară. Nu s-a huiduit, nu s-a fluierat, s-a aplaudat și s-au strigat câteva nume: ale președintelui Iohannis și ale ex-princepelui Nicolae.
Această zi de la Alba Iulia nu ar fi completă fără această imagine:
a venit în Cetatea Unirii ca să se bucure alături de toţi românii pe care îi va întâlni aici, împreună cu care să împartă mâncarea adusă de acasă, „să fie împreună cu cei de-un sânge şi de un neam„.
Cred că de asta avem nevoie, cu toţii, nu doar în zile de sărbătoare sau în momente speciale, ci mereu: să fim împreună, să ştim că aparţinem, într-un fel, unul altuia, că „sângele apă nu se face”.
Închei repetând că nicăieri, niciodată, niciunde, nu am văzut o România mai frumoasă ca şi cea găsită de Centenar, la 1 Decembrie 2018, la Alba Iulia!
P.S.: Fotografia cu cel mai mare impact în Social Media, de două zile, este cea în care l-am surprins pe Moş Toderică. 🙂
Carmen Sas
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
