Prima pagină » Proiect de țară » Proiect de țară: Vasile Sebastian Dâncu, sociolog clujean

Proiect de țară: Vasile Sebastian Dâncu, sociolog clujean

Vasile Sebastian Dâncu

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 3 decembrie 2018, 18:00 / actualizat: 3 decembrie 2018, 19:08

Cum văd personalitățile clujene viitorul României, în următorii 10 respectiv, 100 de ani.

Vasile Sebastian Dâncu, profesor la Facultatea de Sociologie a Universității București, dar și la Facultatea de Sociologie și la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca:

Pe noi ne-a obsedat tot timpul un proiect de ţară (sau inexistenţa unui proiect de ţară). Şi cred că asta ne-a încurcat: nu ne-am putut gândi la un proiect din această cauză, pentru că eram obsedaţi să fie un proiect structurat. Proiectul de ţară nu-l construiesc guvernele. Proiectul de ţară se construieşte din cultura unei naţiuni, din civilizaţia spontană care se naşte. Pot să-şi dorească guvernele o grămadă de lucruri pe care nu le urmează investitorii, nu le urmează poporul; şi nu respectă acest proiect ideal de ţară.

M-am gândit întotdeauna la această devenire a României. Şi m-am gândit uneori cu ciudă, alteori cu supărare. Uneori m-am gândit entuziast, că totuşi suntem o ţară care, la 100 de ani în această regiune a noastră, suntem printre primii care am rămas o ţară întreagă. Cu unele retuşuri după al Doilea Război Mondial, dar am rămas întregi. Austro-Ungaria a dispărut în 100 de ani, Ungaria în sine a pierdut, Iugoslavia s-a dezmembrat, Ucraina a păţit recent acelaşi lucru. Aşadar noi suntem într-un fel în câştig după 100 de ani. Chiar dacă, după părerea mea, facem câteva greşeli fatale pentru psihicul nostru, pentru optimismul nostru de viitor. În primul rând ne comparăm cu ţări cu care nu suntem comparabili; care au sute de ani de civilizaţie înaintea noastră, sute de ani de independenţă sau de autonomie. Eu cred că atunci când vom scăpa de această meteahnă de a ne compara mereu cu cei mari, cu cei puternici (lucru care ne dă o frustrare specifică nouă), cred că atunci vom reuşi să ne privim mult mai realist şi să construim normalitatea. Pentru că asta ar trebui să construim noi. Dar ce fel de normalitate? Eu cred că trebuie să construim o normalitate a noastră, o ţară pe potriva noastră, o patrie care să fie pentru toţi. Am încercat tot felul de modele de la 1850 încoace. Am încercat să luăm modelele europene: chiar şi acum suntem tot în perioada încercării de a ne impune un model european care nu ni se potriveşte, pentru că nu l-am integrat, nu l-am structurat noi după potriva noastră.

Apoi mă gândesc că e foarte important să învăţăm să ne respectăm mai mult pe noi şi mai puţin să visăm la modelele celorlalţi: să îi respectăm pe cei care creează şi pe cei care muncesc. Cred că este foarte important să scăpăm de un fel de mândrie tâmpă, în care credem că nu mai avem nimic de învăţat de la ceilalţi şi încercăm să inventăm lucruri care au fost inventate deja. Am credinţa că acei 3-4 milioane de români care umblă prin europa acum, care muncesc în condiţii grele uneori, vor aduce în România un nou model de societate. Care se va construi mozaicat: probabil că nu se va structura de la început, dar care, până la urmă, va fi un model original.

Cred că trebuie să avem grijă de principala resursă pe care o avem în România şi de care ne batem joc, omul. Nu există nicio resursă mai importantă, restul e construit de oameni. Apoi ar trebui să preţuim mai mult educaţia şi pe dascăli, dar şi sănătatea şi medicii. Cea mai bună investiţie, este demonstrat sociologic în ultimii ani, este investiţia în educaţie. Nicio altă investiţie nu creează atâta valoare suplimentară pe termen lung. Ori şi aici avem un minus. Avem senzaţia că, pentru că şcoala produce olimpici (dar îi produce în laborator), este una din cele mai bune din lume, deşi am pierdut ritmul cu învăţământul modern. De asemenea cheltuim foarte mulţi bani în sănătate, dar pierdem oamenii. Şi maşinile singure, roboţii singuri, nu pot să opereze: trebuie să fie în spate un om.
Cred că este bine să conştientizăm acum la 100 de ani, că nimic nu cade din cer pentru o naţiune. Cum spunea Mihai Eminescu, pe care merită să-l evocăm la 100 de ani: „Nimic nu se poate face în istorie fără muncă şi fără jertfă”. Ori aici cred că încă avem multe lucruri de învăţat.
Trebuie să ne bucurăm de ce avem noi şi să învăţăm să ne preţuim propriile noastre resurse. Mereu ne comparăm cu bogaţii Europei, cu bogaţii lumii. Încă nu ştim să privim foarte corect moştenirea pe care o avem: moştenirea culturală, dar şi moştenirea naturală. De aceea îmi doresc ca în viitor să nu cerem României mai mult decât putem noi da României.

Nu suport când aud că „vrem o ţară ca afară”, sau că „nu ne-am născut la locul potrivit”. Puteam să ne naştem în Nigeria, puteam să ne naştem într-o ţară în care să nu avem nicio şansă ca indivizi sau ca societate. Noi suntem în acest moment într-un paradis european. Şi asta trebuie să-i învăţăm şi pe copiii noştri la 100 de ani, că avem o mare şansă că ne-am născut în Europa, avem o mare şansă că suntem înconjuraţi de civilizaţie; nu din toate părţile, dar măcar dintr-o parte avem un model de civilizaţie şi putem să circulăm şi să facem schimburi. Cred că ceea ce trebuie să facem acum este să învăţăm că actuala stare de lucruri, o stare care nu ne convine, poate fi depăşită prin două lucruri: în primul rând prin solidaritate, în al doilea rând prin onestitate. Va trebui să înţelegem care este locul nostru, condiţia noastră în acest moment în Europa şi în lume; şi pornind de la asta, să reconstruim de fapt România. Trebuie să învăţăm că România nu se construieşte prin mari opere politice, de consens, sau cum vrem noi să facem câte un pact politic care să dureze ce ştii cât; se construieşte din gesturi mici. Şi România viitorilor 100 de ani va fi tot o Românie pe care o vor construi oamenii prin gesturile lor mici, nu prin marii politicieni. Nu cred că avem nevoie de oameni providenţiali. Avem nevoie în primul rând de un popor rezonabil şi, sigur, de politicieni rezonabili. Nu trebuie să fie eroi, dar trebuie să fie oameni rezonabili care să se gândească la viitorul României şi la interesul colectiv. Acestea sunt lucrurile pe care le putem lua în calcul acum la 100 de ani şi le putem proiecta pentru următoarea sută de ani. (Vasile Sebastian Dâncu, sociolog)

Ovidiu Moldovan / Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.