Incluziv: Educaţia persoanelor cu dizabilităţi, între segregare şi incluziune
Andrea Nagy – Ovidiu Tuduruţă
Articol editat de cristina.rusu, 4 decembrie 2018, 16:43
Andrea Nagy – Ovidiu Tuduruţă
Articol editat de cristina.rusu, 4 decembrie 2018, 16:43
România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019. În acest context, vor fi scoase în evidenţă, poate mai mult ca până acum, strategiile internaţionale pe domeniile cu implicare socială.
Există o strategie internaţională referitoare la persoanele cu nevoi speciale: este vorba despre Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi.
Vom continua astăzi prezentarea acestui act de drept internaţional, oprindu-ne la o chestiune mult dezbătută în ultimii ani: educaţia persoanelor cu dizabilităţi. Încotro se îndreaptă învăţământul special din România? Ce înseamnă educaţia incluzivă şi cum interpretează ţara noastră acest concept? Care ar putea fi soluţiile pentru reorganizarea educaţiei persoanelor cu dizabilităţi? Vom încerca să răspundem la aceste întrebări cu ajutorul consultantului nostru, Ovidiu Tuduruţă, fostul coordonator al Departamentului Politicilor pentru Tineret din cadrul Forumului European al Dizabilităţii:
Andrea Nagy: Statele părţi vor asigura un sistem educaţional incluziv la toate nivelurile. Să începem prin a explica ce înseamnă o educaţie incluzivă.
Ovidiu Tuduruţă: Această Convenţie merge atât de departe spunând că societatea, aşa cum îşi asumă etnii, aşa cum îşi asumă diferenţe de orientare sexuală, aşa cum îşi asumă orientări politice diferite, la fel de bine ar trebui să înveţe să funcţioneze acceptând persoana cu dizabilităţi ca parte din mediul înconjurător. Când vorbim de sistem educaţional incluziv cu siguranţă nu ne referim la actuala interpretare din România, pentru care incluziv înseamnă izolarea tuturor tipurilor de dizabilitate laolaltă.
În România anului 2018, ca urmare a unui şir de decizii în ultimii 30 de ani, infrastructura educaţională a suferit o serie de schimbări. Astăzi avem deopotrivă şcoli specializate pentru un anumit tip de dizabilitate (cum e cazul instituţiilor de învăţământ pentru persoanele cu deficienţe de vedere), la fel avem şi centre educaţionale care reunesc toate tipurile de dizabilitate.
În dorinţa de a gândi un sistem incluziv, Statul Român a concluzionat că incluziunea înseamnă adunarea tuturor tipurilor de dizabilitate şi inserţia acestora într-un centru, culmea, denumit incluziv! Mi se pare trist, pentru că nimeni nu a sancţionat acest derapaj. Nu există premisă conform căreia Statul Român să fi interpretat incluziunea în sensul adunării tuturor tipurilor de dizabilitate într-un centru şi denumirea acestuia drept centru incluziv.
Din 2010, ca urmare a ratificării Convenţiei, avem un act care dedică un articol amplu incluziunii: un sistem de învăţământ integrat, care să accepte toate tipurile de dizabilitate. Desigur că aşa cum se întâmplă deseori, se poate pune pe masă faptul că nu avem metode clare despre cum ar trebui să se întâmple acest proces de reorganizare, de inserţie a persoanei cu dizabilităţi în învăţământul integrat, în sensul unei educaţii incluzive.
Problema noastră este faptul că încă dezbatem dacă acest principiu este bun sau rău (şi este o problemă foarte mare).
Andrea Nagy: Mulţi se întreabă acest lucru: dacă până acum sistemul de învăţământ special a fost bun şi şi-a îndeplinit rolul, de ce ar fi nevoie de schimbare?
Ovidiu Tuduruţă: Dacă rolul învăţământului este acela de a segrega, se poate spune că şi l-a îndeplinit. Cred că putem afirma că segregarea nu poate fi acceptată în nicio condiţie. Atâta timp cât acceptăm că persoanele cu dizabilităţi fac parte din societate, nu putem vorbi de izolare.
Refuz, în actualul context, să intru în discuţia calităţii actului de formare a individului cu dizabilităţi, ci vorbesc despre faptul că actualul sistem de învăţământ promovează, încurajează, menţine izolarea persoanei cu dizabilităţi. Nu există justificare pentru care persoana cu dizabilităţi să trăiască segregată de societate.
Întâmplarea face ca tema educaţiei incluzive să fie foarte discutată în ultimii ani. A reprezentat subiectul multor dezbateri, pusă în agendă de către societatea civilă. Din păcate persoana cu dizabilităţi însăşi este cea mai vehementă împotriva acestei prevederi. Se întâmplă să aud frecvent întrebarea: „Care ar fi soluţiile pentru incluziune?” Nu există soluţii pentru incluziune: însăşi incluziunea e soluţia.
Andrea Nagy: Cum ar trebui reorganizat sistemul de învăţământ special?
Ovidiu Tuduruţă: Îmi permit o glumă: cred că ar trebui dezorganizat. Să ne amintim că această conştiinţă a cetăţeanului cum că la 7 ani trebuie să meargă la şcoală a apărut în istoria societăţii româneşti acum aproximativ 150-160 de ani. Vedem bine că în România anului 2018 a devenit un obicei, despre care credem că este ireversibil. Asta înseamnă că societatea are un grad de adaptabilitate mult mai bun decât vrem noi să credem dezbătând pro sau împotriva unei teme.
În acest sens, în virtutea faptului că persoanele cu un anumit tip de dizabilitate pot avea dificultăţi de învăţare, putem împreună decide că nu mai putem avea învăţământ de 12 clase tocmai pentru că vrem să includem şi aceste persoane; deci vom avea învăţământ de 14 clase. Aceasta poate fi o soluţie. O altă soluţie: ştiind că permanent este invocat aspectul financiar şi aspectul logistic în implementarea unor măsuri ce pot transforma sistemul educaţional într-un sistem incluziv, putem avea şi o metodă de test.
Avem şcolile speciale care deja au infrastructură pregătită să primească persoana cu dizabilităţi: atât ca resursă umană, cât şi ca materiale de studiu sau spaţii accesibile. Putem încerca un proiect pilot, în sensul deschiderii porţilor actualelor şcoli speciale şi pentru persoanele fără dizabilităţi. Nu spune nimeni că România trebuie să reorganizeze sistemul educaţional în scopul transformării acestuia într-unul incluziv de azi pe mâine. Cunoaştem riscurile generate de o decizie luată într-un timp prea scurt. Dar în primul rând trebuie să ne punem de acord cu principiul.
Ştim că în dezbaterea privind educaţia incluzivă au venit persoanele cu dizabilităţi sau experţi din domeniul dizabilităţii şi au prezentat situaţia altor state care au luat această decizie, dar care acum se gândesc să revină. În cazul acestor state, cazul a fost însă dominat de opinia persoanelor cu dizabilităţi care erau împotriva acestui principiu, în timp ce de partea cealaltă a mesei erau oameni care, deşi îmbrăţişau principiul, nu ştiau să găsească o metodă.
Dezbaterea fiind dezorganizată, bineînţeles că nici rezultatul nu a fost cel mai bun. Eu cred că aceste state trebuie să reprezinte mai mult un exemplu: să mergem să-i consultăm, să vedem modul în care au încercat să ia aceste decizii.
Andrea Nagy: Educaţia persoanelor cu dizabilităţi presupune anumite elemente specifice. Dacă s-ar face trecerea la acest sistem de educaţie incluzivă, ar trebui ca şcolile să angajeze şi un număr mai mare de profesori cu dizabilităţi?
Ovidiu Tuduruţă: Evident. Convenţia recomandă instruirea unui corp didactic specializat în lucrul direct cu persoana cu dizabilităţi; şi, de ce nu, punerea la dispoziţie a elevului cu dizabilităţi, parte a învăţământului integrat, a unei persoane de suport. Avem în România catedrele de psihopedagogie specială. Este trist că aceşti profesori sunt cei mai vehemenţi împotriva unui sistem educaţional incluziv, când de la ei, fiind experţi, ar trebui să plece metodele de lucru. Sunt oameni care au resurse la îndemână şi o infrastructură universitară unde pot cerceta şi identifica metode.
Andrea Nagy: De ce crezi că sunt împotriva unui sistem educaţional incluziv?
Ovidiu Tuduruţă: Dintr-o înţelegere obtuză a dizabilităţii.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Reamintim că peste 2400 de nevăzători au protestat în faţa Guvernului în 19 septembrie, după ce pensiile lor au scăzut cu până la 80% în...
Procedura de înscriere în program este încă în lucru, dar ştim deja că valoarea voucherului va creşte de la 5 mii la 8 mii de euro, iar...
Recent însă proiectul a intrat într-un impas financiar, iar Raimonda Boian, coordonatoarea bucătăriei ”O masă caldă”, a cerut ajutor pe...
Grădina Botanică din Cluj-Napoca a redeschis în toamna trecută sectorul special destinat vizitatorilor nevăzători, cu plante distinctive prin...