Localnicii din Sadu îşi promovează cultura şi bucătăria la Muzeul ASTRA
Articol editat de Andrei Cretoiu, 6 decembrie 2018, 11:37 / actualizat: 6 decembrie 2018, 15:37
Localnicii din Sadu îşi promovează cultura şi bucătăria, vineri, 7 decembrie, în Muzeul ASTRA, în cadrul programului „Târgul de ţară”.
Promovarea alimentației tradiționale va pune accent pe valorificarea produselor locale prin prepararea mâncărurilor specifice zonei.
Vizitatorii și turiștii vor fi primiți cu un preparat tradițional specific satelor pastorale, balmoșul ciobănesc, dar și cu un preparat specific postului Crăciunului.
Demonstrația de artă culinară se va desfășura în spațiul bucătăriei de vară, unde se va găti pe soba cu plită încălzită cu foc de lemne, dar și afară, la ceaun.
Preparatele calde se vor realiza în fața celor dornici să învețe sau doar să îsi amintească rețetele tradiționale într-un atelier culinar interactiv. De asemenea, se vor desfășura și ateliere meșteșugărești de cusături tradiționale, croșetare cu fir de lână și țesere la războiul de țesut orizontal.
Comuna Sadu, ca parte a Mărginimii Sibiului, este un punct important de interes pentru evenimentele dedicate programului „Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019”.
Laura Niţu
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.