Măsuri împotriva falsificării medicamentelor
Fiecare cutie de medicamente vândută pe piaţa comună europeană va trebui să conţină elemente de siguranţă împotriva falsificării. Este vorba de o directivă europeană legată de contrafacerea medicamentelor. Decizia va intra în vigoare la 9 februarie.

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 2 ianuarie 2019, 19:33
Pe de-o parte un cod unic pentru fiecare cutie, care este scanat în momentul eliberării către pacient în farmacie şi un element de siguranţă împotriva deschiderii cutiei, fie că este un scotch, fie că este o anumită îndoitură a cartonului ca să nu poată fi deschisă cutia fără să fie vizibilă. Codul unic este atribuit de producător şi la nivelul fiecărui stat membru există o platformă informatică responsabilă cu verificarea prin scanare a acestor coduri la momentul eliberării către pacient. (Directorul general al Organizaţiei de Serializare a Medicamentelor, Laurenţiu Mihai)
Cele mai mari costuri pentru crearea şi funcţionarea acestui nou sistem revin producătorilor de medicamente care spun că a fost nevoie de investiţii în liniile de fabricaţie.
Pentru farmacişti aceasta presupune doar adaptarea softurilor şi cheltuieli marginale legate de acest lucru. La fel şi pentru distribuitori.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.