Ascultă Radio România Cluj Live

Noi emisiuni de titluri de stat vor fi lansate astăzi

Noi emisiuni de titluri de stat vor fi lansate astăzi

Articol editat de cristina.rusu, 4 februarie 2019, 11:36

Trei noi emisiuni de titluri de stat cu valoarea nominală de 1 leu, destinate exclusiv populaţiei, vor fi lansate, luni, 4 februarie, cu dobânzi anuale de 4, 4,5 şi respectiv 5 la sută.

Veniturile aferente sunt neimpozabile, iar titlurile cu scadenţa la 2, 3 şi 5 ani vor putea fi achiziţionate până la 22 februarie, conform unui comunicat al Ministerului de Finanţe.

Acesta precizează că a fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice. Titlurile pot fi cumpărate de către cei care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Poşta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Comunicatul mai precizează că emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe parcursul anului. În fiecare lună, perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturităţile vor fi stabilite în funcţie interesul manifestat de investitori.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Suveranul pontif a fost înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore din Roma
Social sâmbătă, 26 aprilie 2025, 17:29

Suveranul pontif a fost înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore din Roma

Această biserică dedicată Fecioarei Maria este locul în care suveranul pontif mergea adeseori pentru a se ruga înainte şi după fiecare...

Suveranul pontif a fost înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore din Roma
Oameni din toate colțurile lumii au adus un ultim omagiu Papei Francisc
Social sâmbătă, 26 aprilie 2025, 15:42

Oameni din toate colțurile lumii au adus un ultim omagiu Papei Francisc

Potrivit AFP, circa 150.000 de persoane s-au reunit totodată sâmbătă, 26 aprilie  pe străzile din Roma, de-a lungul traseului funerar, pentru a...

Oameni din toate colțurile lumii au adus un ultim omagiu Papei Francisc
În curând începe programul Rabla 2025
Social sâmbătă, 26 aprilie 2025, 14:27

În curând începe programul Rabla 2025

Administrația Fondului pentru Mediu amintește că anul acesta valoarea tichetului pentru cumpărarea unui vehicul electric va fi de 7.500 de euro,...

În curând începe programul Rabla 2025
Studiu UBB: de la aderarea la UE, salariile românilor s-au triplat
Social sâmbătă, 26 aprilie 2025, 10:17

Studiu UBB: de la aderarea la UE, salariile românilor s-au triplat

Un studiu al Universităţii ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca relevă faptul că de la aderarea României la UE, salariul mediu net s-a...

Studiu UBB: de la aderarea la UE, salariile românilor s-au triplat
Social sâmbătă, 26 aprilie 2025, 00:00

Povestiri Cosmice – Planeta Jupiter

Astăzi vă invit într-o călătorie cosmică spre cea mai mare planetă din sistemul nostru solar: Jupiter! Un gigant gazos care ne fascinează de...

Povestiri Cosmice – Planeta Jupiter
Social vineri, 25 aprilie 2025, 20:39

Un șofer a intrat cu autobuzul într-o casă. O conductă de gaz, spartă

UPDATE: Persoana încarcerată a fost declarată decedată, după ce i s-au aplicat manevre de resuscitare. 8 persoane au fost transportate la spital...

Un șofer a intrat cu autobuzul într-o casă. O conductă de gaz, spartă
Social vineri, 25 aprilie 2025, 16:09

Festivalul Grădinilor la Sibiu

Ediția din acest an a Festivalului Grădinilor de la Sibiu a adus mai mulți expozanți față de anul trecut, florile având prețuri între...

Festivalul Grădinilor la Sibiu
Social vineri, 25 aprilie 2025, 15:51

Rugăciuni pentru Papa Francisc

Zilele acestea, multe persoane au trecut pe la Catedrala Greco-Catolică din Cluj-Napoca, dedicată martirilor și mărturisitorilor credinței din...

Rugăciuni pentru Papa Francisc