Seară de operă la Biblioteca Astra din Sibiu
Articol editat de cristina.rusu, 4 februarie 2019, 10:47
Publicul sibian este invitat, în această seară, de la ora 19:00, la un nou spectacol tematic marca ICon Arts care promite o experiență culturală inedită: ”O seară de operă la Biblioteca ASTRA”. Două dintre cele mai apreciate voci ale operei românești vor concerta. Este vorba despre soprana Veronica Anușca și mezzo-soprana Daniela Chihaia Popa, alături de invitații lor.
Evenimentul va avea loc la Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, corpul A. Intrarea va fi liberă prin rezervare la adresa bjastra2@gmail.com.
Cu prilejul acestui concert, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a pregătit o expoziție de materiale audiovizuale și tipărite în concordanță cu repertoriul ales de artiștii lirici invitați.
Se vor regăsi expuse o serie de documente cu muzică clasică vocală și instrumental. Aceste lucrări aparțin unor mari compozitori din sfera muzicii culte românești și universale.
Radio Antena Sibiului