Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului. Doi scriitori români contemporani
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 10 februarie 2019, 06:00 / actualizat: 10 februarie 2019, 7:14
Romanul lui Radu Pavel Gheo, Disco Titanic, are calitatea de a crea suspansul şi de a-şi răsplăti cititorii pe măsura aşteptărilor pe care le provoacă, tot mai mari de-a lungul naraţiunii.
Rețeta pe care o livrează scriitorul implică o poveste complexă, creată pe mai multe etaje temporale, personaje nuanțate și finețe stilistică la care se adaugă ingredientul secret: o doză moderată de mister. Toate acestea, pe un fundal al discuțiilor despre războiul civil din fosta Iugoslavie și al manifestărilor separatiste din Banat.
Faptul că războiul, chiar dacă nu e trăit direct, marchează întregi generaţii din regiunile adiacente, infirmînd conceptele de frontiere naţionale, merită din plin investiţia într-o naraţiune.
Dintr-o asemenea conjunctură, se decantează un roman al unui oraş – Timişoara, realitatea acestei dimensiuni multiculturale devenind obiectul unui discurs menit să distingă clişeele şi ideile, ancorarea în adevărul timișorean.
Surprinderea atmosferei unui oraş, cu ritmul de vorbire specific şi tipologiile umane, e rodul talentului autorului.
Disco Titanic este un roman bine situat din punct de vedere istoric, portretizând adolescența în comunism, studenția și viața de adult postrevoluționară prin intermediul lui Vlad Jivan. Vlad e bănățean, născut în Timișoara și patron al unei redacții din oraș. Are colaborări cu un fost securist, însă trecutul său este marcat de un episod sumbru din perioada vacanței lui în Iugoslavia. Romanul este structurat în două părți, prima fiind mai degrabă o prezentare a personajelor. Discursurile intelectuale la beție sunt la ordinea zilei, în jurul lor se fundamentează prieteniile și se iau deciziile importante
Structura capitolului doi este una foarte interesantă, creată asemenea unui scenariu. Aceste detalii sunt esențiale pentru cititor. Scenariul pe care autorul îl introduce în cartea sa este unul plin de vitalitate și surprinde momentul în care Vlad o cunoaște pe Emilia la discoteca improvizată de la Casa Studenților. Este fascinant de urmărit cum firul narativ trece dintr-o buclă narativă în cealaltă, fără a încheia cu adevărat vreuna din ele. Nu de puține ori, dialogul e întrerupt de gândurile sarcastice ale personajului sau de diverse comentarii care vin în completarea poveștilor pe care Vlad le spune celor din jur. Cititorul devine, astfel, un soi de confident nemărturisit al acestuia, el are acces la toate detaliile vieții lui Vlad, la toate indiciile care pot desluși misterul din final.
Dialogurile personajelor se caracterizează printr-un umor neobosit, care detensionează adesea subiectele tari precum războiul și eșecul amoros. Fiecare subiect al discuției se succede natural, ritmul dialogurilor aduce cititorul de la vibrații foarte joase, la cele mai înalte, prin factorul umoristic. Printr-un exercițiu grozav de autoironie, Radu Pavel Gheo va deveni personaj al propriei cărți.
Pe parcursul lecturii, cititorul va descoperi o serie de idei ale narațiunii. Pe de o parte, poate fi povestea unui eșec amoros, când Vlad descoperă infidelitatea Emiliei, pe de alta, povestea din liceu, când devine informator. La fel de captivant e momentul izbucnirii revoluției în Timișoara și împușcarea lui sau accidentul de la finalul primei părți. Toate sunt subiecte veritabile, care cer o continuare. Însă, asemenea unui puzzle, ele devin locuri ale hărții narative prin care cititorul este purtat și inițiat pentru a descoperi în final povestea Disco Titanic – discoteca din Split unde alături de prietenii săi croați, , Vlad trăiește o experiență de tipul ”I know what you did last summer”. Secretul lui iese însă la iveală cu douăzeci de ani mai târziu.
Ceea ce-l leagă pe Vlad cu adevărat de prietenii săi croați este povestea crimei adolescentine, cauzată dintr-un exces de solidaritate. Cu toate acestea nu vorbim despre o poveste sângeroasă, ci despre un roman al paranoiei. Scriitorul menține cu succes o atmosferă senină a narațiunii, în ciuda tensiunilor dintre personaje și a frământărilor interioare ale acestora. Revenirea la Disco Titanic echivalează cu revenirea la locul crimei. Seria de accidente care se petrec într-un timp relativ scurt este pusă pe seama întâmplării din tinerețe. Dacă crima de atunci este cu adevărat legată de ciudățeniile care se petrec cu acești prieteni, nu ne rămâne decât să speculăm.
Radu Pavel Gheo are o sensibilitate cu totul specială pentru a capta inocenţa adolescentină. Personajele sale cele mai memorabile sînt cele marcate de contradicţiile fascinante ale primei tinereţi: setea de iubire împletită cu inexperienţa, curiozitatea şi fanfaronada, dependenţa de grup îngemănată cu egocentrismul, superficialitatea întreţesută cu pasiunea pentru cunoaştere. Reconstituirea atmosferei din discotecile anilor optzeci din Timişoara, dincolo de caracterul documentar, este de o măiestrie incomparabilă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre flash-urile din viaţa de licean de dinainte de Revoluţie. Adolescenţii întîrziaţi în care se transformă Vlad şi grupul său timişorean nu mai păstrează din avatarurile lor tinereşti decît lăudăroşenia, iar clişeele, înjurăturile şi autoindulgenţa îi fac destul de antipatici, iritanţi.
Un roman despre revoluție și comunism, ci poate fi considerat un veritabil roman polițist, unde cititorul urmărește adesea piste false, firul narativ e amânat, întrerupt constant de reactualizarea unor evenimente din trecut, iar crima nemărturisită macină până la paranoia personajele textului.
Cartea Ce ne spunem cînd nu ne vorbim, scrisă de Chris Simion, are o structură inedită, în mare parte e un schimb de mailuri, dublate de drafturi netrimise, mai mult sau mai puțin imaginare.
E o carte ce impresionează prin sensibilitatea ei autentică. E vorba despre suflet, despre iubire. Despre gîndurile celei care a fugit dintr-o relație fără preaviz, în urma primirii unui diagnostic medical fatal, care în cele din urmă s-a dovedit greșit. Despre gîndurile unui bărbat confuz, adus în situația de a iubi alte femei, mințindu-le pe acestea și pe sine. Despre durerea unei femei trăind sub iminența morții, despre un bărbat care respinge coșmarul morții posibile a iubitei. Despre încercarea de a reconstrui o relație după ce adevărul iese la iveală, dar cînd nu mai ai încredere, despre regăsirea de sine, despre curajul de a fi liber.
Un diagnostic fatal o determină să o ia la fugă şi să se ascundă. Fără nicio explicaţie. Îşi abandonează iubitul, părinţii, prietenii… tot. Pleacă din ţară ca să-şi trăiască sfârşitul într-o singurătate deplină, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, îşi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamită. Anulează toate aşteptările. E sănătoasă tun, fără urmă de neoplasm, prin urmare, în viaţă. După doi ani în care a dansat tango cu moartea, revine în povestea din care evadase, dar nu se mai identifică profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu emoţii, cu amintiri, cu nisipuri, cu vise, mediul ei vital de mai înainte, se dovedeşte a fi acum ceva banal, deloc esenţial, foarte simplu de înlocuit. Singurul lucru cu care rămâne după această jupuire e sinele. Dacă primul diagnostic a fost greşit sau dacă şi-a inventat povestea doar ca să fugă de realitatea în care era… nu mai contează atâta timp cât, însoţind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am făcut ţăndări ca să ne recompunem, am minţit ca să descoperim adevărul, am urât ca să aflăm iubirea adevărată, ne-am pierdut definitiv ca să îl regăsim pe Dumnezeu pentru totdeauna.
Cartea reprezintă de fapt o conversaţie realizată prin intermediul unor mail-uri, fără ca protagoniştii să îşi vorbească în realitate deloc. Aceştia sunt numiţi sugestiv Floarea Soarelui şi Zmeul Albastru. Ne putem da seama că ei sunt elemente opuse, Floarea Soarelui trăind şi aspirând spre lumină şi spre marea dragoste, în timp ce Zmeul Albastru preferă obscuritatea. Obscuritatea Zmeului se traduce în carte prin faptul că el ajunge să o înşele pe Floarea Soarelui în lipsa ei. Cu toate acestea nu poate tăia cordonul ombilical ce le leagă atât de strâns sufletele. Oricât ar încerca să scape de imaginea ei, mereu aceasta reapare, producându-i un comportament oscilant şi pendulativ pe parcursul cărţii: sunt mail-uri când îi spune cât de mult o iubeşte şi mail-uri când o reneagă şi o îndepărtează din calea sa.
Cărțile vă așteaptă să le descoperiți la Biblioteca Județeană Octavian Goga Cluj.
Rodica Uifălean, Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” Cluj
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.