„Din suflet pentru Apuseni” a ajuns la 100 de familii din zone izolate
Articol editat de cristina.rusu, 12 februarie 2019, 14:07
Câteva zeci de voluntari din Cluj, au luat parte în 2 și 3 februarie la acțiunea umanitară „Din suflet pentru Apuseni”, inițiată de Centrala de Escaladă.
100 de familii din sate și cătune izolate au primit 200 de pachete cu alimente de bază, articole sanitare, jucării și îmbrăcăminte.
Printre voluntari s-a numărat și colegul nostru Dan Izvoreanu care s-a aflat în echipa care a dus ajutoare în cătunele aparținând de comunele Albac și Horea.
Sâmbătă dimineaţa, la ora 6.30, ne întâlnim cu toţii la ieşirea din Cluj. Discutăm ultimele detalii, facem planul şi ne împărţim pe zone. Urmează să ne grupăm în echipe a câte 2-3 maşini şi primim instrucţiunile cu satele în care vom duce pachetele.
Aflăm că echipa noastră va merge în comuna Horea, unde vom căuta oameni nevoiaşi şi bătrâni care au nevoie de ajutor.
Mă uit pe hartă şi citesc nume de cătune de care nu am auzit niciodată: Ruseşti, Mănceşti, Nicoleşti, Trifeşti, Fericet. Încerc să le memorez, dar îmi dau seama că nu le voi ţine minte; aşa că mi le notez. Plecăm frumos încolonaţi: cu toate cele 18 maşini de teren, ne îndreptăm spre Munţii Apuseni, pe valea Arieşului.
În comuna Albac, după o scurtă oprire ne împărţim pe zone: unii vor merge către Gârda şi Scărişoara, alţii spre Poşaga, iar unii spre cătunele din zona Arieşeni.
Prima noastră oprire este în Ruseşti, unde aflăm că tanti Agaftia are nevoie de ajutor:
Tanti Agaftia: Sunt singură, cu copiii mei. Am unul surdomut, i-am făcut o cameră jos, separat. Îi cam place ţuica şi nu ne putem înţelege. De două luni a murit al treilea soţ. De la primul mi-au rămas 6 copii; cu al doilea, nu a trăit niciun copil. Cu acesta iarăşi nu am avut copii, dar am trăit cu el 26 de ani.
Noi am locuit sus pe deal; cu calul aduceam lemne şi de toate. Până acum nu am avut pensie, nu am avut nimic. Eu lucrez şi acum, lucrez la război în continuu. Ţes la război, vara mă duc după afine şi merişoare, după ce pot ca să trăiesc.
Ne luăm rămas bun de la tanti Agaftia, care ne spune că la câteva case de ea stă nea Vasile care, deşi nu este foarte în vârstă, o duce foarte greu:
Dan Izvoreanu: Aveţi venit?
Nea Vasile: Ajutorul social.
Dan Izvoreanu: Cât e pe lună?
Nea Vasile: 140 lei.
Dan Izvoreanu: Nu aţi fost angajat?
Nea Vasile: Numai vreo 30 de ani de şoferie.
Dan Izvoreanu: Nu aveţi pensie?
Nea Vasile: Nu, pentru că am numai 55 de ani.
Dan Izvoreanu: Dar veţi avea, când veţi împlini vârsta?
Nea Vasile: Da.
Dan Izvoreanu: În afară de ajutorul social, mai găsiţi ceva de lucru?
Nea Vasile: Acum, nu ai ce; vara mai mergi la coasă, la fân, cu ziua.
Plecăm de la nenea Vasile şi între timp aflăm că, la ieşirea din Albac spre Horea, într-o casă care aduce mai mult cu o colibă, locuieşte o bătrânică împreună cu fiul său. După cum arată casa, ne dăm seama că sunt foarte amărâţi, aşa că decidem să le donăm câte două pachete cu alimente şi câteva haine.
Mă numesc Maria, am 77 de ani. Bine că aţi venit! Avem ceva pensie, care ne-a rămas după soţul. De deplasat mă deplasez greu, pentru că am tensiune. E, bătrâneţea! Băiatul meu mai lucrează cu ziua. Dacă avem bani, mâncăm; dacă nu, răbdăm!”
Ne luăm la revedere şi de la tanti Maria şi ne promitem în gând că vom reveni; poate să-i reparăm casa, care stă să cadă. O apucăm din nou spre un drum forestier înzăpezit, spre cătunele Nicoleşti şi Fericet, unde aflăm că sunt câteva familii izolate din cauza zăpezii.
Fără să fi planificat, ajungem la casa memorială şi la gorunul lui Horea, unde ne întâlnim cu domnul Iosif Todea:
Dan Izvoreanu: Câţi ani aveţi?
Iosif Todea: 60 de ani!
Dan Izvoreanu: Aici v-aţi născut?
Iosif Todea: Aici m-am născut, da. Aici e casa lui Horea, şura lui Horea; nu ştie nimeni exact cât e de veche.
Dan Izvoreanu: Cum o duceţi cu viaţa pe aici?
Iosif Todea: Bine, până e omul sănătos. Când e bolnav, nu mai e bine nimic. Până omul munceşte, are ce vrea. Dar nu mai munceşte lumea, nimeni nu mai vrea să muncească, bată-i… Numa’ se uită la telefoane!
Dan Izvoreanu: Dumneavoastră ce aţi lucrat?
Iosif Todea: Eu am fost la pădure, cu caii. Acum am căzut la pat, pentru că am paralizat. Mă doare în continuu, parcă mi se smulge mâna. Am pensie de handicap, 1000 lei. Banii se cam duc pe medicamente, zahăr, făină.
În semn de recunoştinţă suntem invitaţi să vizităm casa memorială a lui Horea, transformată în muzeu. Aflăm că de fapt casa originală s-a dărâmat demult şi era amplasată la câteva zeci de metri de actualul muzeu, peste drum de gorun.
Plecăm mai departe şi aflăm că tot aici trăieşte lelea Sânteana, care la 90 de ani a rămas singură şi acum doar vecinele o mai vizitează:
Dan Izvoreanu: Ce faceţi, cum sunteţi?
Lelea Sânteana: Da’ singură aici, pe dealuri.
Dan Izvoreanu: Dar vecinele?
Lelea Sânteana: Vin şi ele, dar nu pot sta totdeauna aici. Stau singură şi săptămâna întreagă! Nimeni nu vine, că nu poate.
Dan Izvoreanu: Câţi ani aveţi?
Lelea Sânteana: Am 90 de ani.
Dan Izvoreanu: Sunteţi sănătoasă?
Lelea Sânteana: Aşa, printre ele!
Dan Izvoreanu: Sunteţi singurică, nu aveţi copii?
Lelea Sânteana: Am avut o fătuţă, dar a murit. Şi bărbatul a murit. Am nu ştiu câţi nepoţi, dar sunt plecaţi de aici. Vin odată la o lună.
Ne despărţim cu greu de tanti Sânteana şi plecăm mai departe, fiindcă timpul trece şi mai avem pachete de împărţit. Întrebăm în sat dacă nu este o familie cu copii, fiindcă avem şi cadouri pentru cei mici şi până atunci nu am avut cui să le dăm. Aflăm că în cătunul Fericet locuieşte o familie cu trei copii, care trăiesc doar din ajutorul social. Cu toate acestea, copiii merg la şcoală şi învaţă bine, aşa că îi vizităm pe Darius, Sergiu şi Raul.
Mă cheamă Darius, am 8 ani. Sunt în clasa a II-a, stau destul de bine cu notele. Cel mai mult îmi place engleza. Când voi fi mare, aş vrea să fiu fotbalist.
Sunt Raul, am 12 ani. Îmi place cel mai mult româna. Până la şcoală mergem cam 2 km; acum iarna, cu sania.
Mă numesc Sergiu, am 6 ani. Sunt în grupa pregătitoare şi vreau să mă fac fotbalist! Aş vrea să joc la Barcelona.
Ne luăm rămas bun şi de la cei trei ştrengari din Fericet, care visează să ajungă mari fotbalişti şi să-şi facă un viitor mai bun. Ne dăm seama că am împărţit aproape toate pachetele şi e timpul să ne întoarcem.
Am reuşit să facem câte o mică bucurie la 14 familii cărora le-am trecut pragul şi am început să le aflăm şi problemele, ca să-i putem ajuta pe viitor.
Dacă vreţi să o faceţi şi voi, voluntarii de la Centrala de Escaladă din Cluj aşteaptă să vă alăturaţi echipei; fiindcă aceşti oameni bătrâni, izolaţi în cătunele din Apuseni, trăiesc cu speranţa că nu au fost uitaţi chiar de tot.
Dan Izvoreanu / Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
