Filmul de weekend: Adina Pintilie: Filmul te invită să te uiţi la celălalt cu deschidere şi să accepţi diferenţa
Controversatul câștigător al Ursului de Aur la Berlinale – Berlin International Film Festival, TOUCH ME NOT, de Adina Pintilie, este o invitație la dialog, care ne propune să punem sub semnul întrebării ideile noastre preconcepute despre intimitate.
Sâmbătă, 9 martie, de la orele 20:00, Cinema Florin Piersic va găzdui avanpremiera filmului, iar la final publicul va putea intra în dialog direct cu doi dintre protagoniștii filmului.
”Nu mă atinge-mă” intră în cinematografe în 15 martie.
Un interviu realizat de Doina Borgovan cu regizoarea Adina Pintilie în cadrul Festivalului Internațional de film Transilvania.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 8 martie 2019, 06:00 / actualizat: 8 martie 2019, 8:04
Controversatul câștigător al Ursului de Aur la Berlinale – Berlin International Film Festival, TOUCH ME NOT, de Adina Pintilie, este o invitație la dialog, care ne propune să punem sub semnul întrebării ideile noastre preconcepute despre intimitate.
Sâmbătă, 9 martie, de la orele 20:00, Cinema Florin Piersic va găzdui avanpremiera filmului, iar la final publicul va putea intra în dialog direct cu doi dintre protagoniștii filmului.
”Nu mă atinge-mă” intră în cinematografe în 15 martie.
Un interviu realizat de Doina Borgovan cu regizoarea Adina Pintilie în cadrul Festivalului Internațional de film Transilvania.
Doina Borgovan: Filmul Nu mă atinge-mă vorbeşte despre vulnerabilităţi şi despre curajul de a te arăta aşa cum eşti. Cum ar fi lumea dacă mai mulţi dintre noi am proceda la fel şi cât de mult curaj îţi trebuie să porneşti pe drumul acesta?
Adina Pintilie: Nu ştiu cum ar arăta lumea, dar ştiu că procesul acesta prin care am trecut noi a lăsat nişte urme foarte adânci. Fiecare dintre noi am trecut printr-un fel de transformare interioară. Nu spun că am găsit răspunsul la toate întrebările, dar am ajuns într-o stare de autoreflexie, de căutare. Adică începi să-ţi dai seama că ai uneori nişte reacţii care nu sunt ale tale; sunt nişte reacţii construite prin educaţie, prin societate. Toate lucrurile acestea care ţi se inoculează de-a lungul timpului, îţi influenţează în mod inconştient toate aspectele acestea care ţin de relaţionare şi de intimitate. În felul acesta fără să-ţi dai seama îţi pierzi libertatea.
Sunt foarte interesante acum reacţiile oamenilor după film. Pentru foarte mulţi oameni a fost dificilă prezenţa lui Cristian pe ecran. Am intrat în nişte discuţii şi am încercat să înţelegem de ce este o problemă prezenţa acestui om, care este într-adevăr diferit de noi. E interesant că bariera o întâmpini la început. Căci pe măsură ce îl cunoşti şi treci dincolo de suprafaţă, vezi ce fiinţă extraordinară e. De fapt e un ghid spiritual al nostru, al tuturor; e un om care are o relaţie mai armonioasă cu corpul lui decât mulţi dintre noi. A fost foarte interesant să vezi oameni din public care au avut blocajul acesta la început, după care au ales să rămână, iar la final a devenit cea mai heart warming experienţă pe care au avut-o în tot filmul întâlnirea cu Cristian. A fost interesant să auzi cum oamenii îşi pun problema asta: „Asta să fie? Să fie faptul că am fost învăţaţi când eram mici că saliva de exemplu e ceva de care să-ţi fie ruşine? Boala sau corpul diferit e ceva de care să-ţi fie ruşine?” Cumva îţi dai seama cât de artificiale sunt construcţiile acestea. Oamenii pot fi în atâtea feluri!
Aşa am şi pornit în călătoria asta. La 20 de ani credeam că ştiu toate cele: ştiam ce înseamnă intimitate, cum funcţionează dorinţa, corpurile, relaţiile. 20 de ani ulteriori de viaţă mi-au arătat că de fapt nu ştiu mare lucru; că toate ideile acestea sunt foarte relative. Am pornit în călătoria asta tocmai cu ideea de a scăpa de ideile preconcepute, de a pune sub semnul întrebării ideile preconcepute pe care le am despre intimitate şi să încerc să descopăr cu o privire cât mai deschisă cum relaţionează de fapt oamenii. Mi-am dat seama, intrând în discuţiile cu oamenii de când a început să apară filmul, că de fapt filmul acesta a început ca o invitaţie la dialog. Personajele din film sunt foarte bine articulate, sunt activişti pe zona aceasta de drepturile omului, cu un interes deosebit pe zona de intimitate, de relaţionare. Să vezi că dialogul acesta începe să funcţioneze din ce în ce mai complex este pentru noi toţi foarte rewarding.
Eu am o mare încredere în natura umană. Îmi dau seama că dincolo de foarte multe comportamente agresive sau aberante se ascund mecanisme emoţionale foarte complexe. În filmul acesta am descoperit cum foarte multe experienţe din primii ani de viaţă îţi influenţează ulterior abilitatea de a relaţiona şi că foarte multe acţiuni din acestea vin dintr-o nevoie de afecţiune. Din frică, din ruşine şi din diverse complexe sau blocaje ajunge mesajul către celălalt total distorsionat. Mai e şi o schimbare în felul în care vorbeşti şi gândeşti. Mayaşii se salutau de exemplu cu you are another me. Cumva filmul asta face: te invită să te uiţi la celălalt cu deschidere şi să accepţi diferenţa; să poţi să faci chiar un exerciţiu de empatie, să intri în pielea celuilalt şi să vezi lumea prin ochii lui; să intri într-un dialog şi să pui sub semnul întrebării propriile tale idei. Şi cred că dacă ajungi în stadiul acesta de conştientizare, relaţia ta cu lumea se va schimba. De asta cred că filmul acesta este necesar, mai ales în ziua de azi când e atâta frică, atâta intoleranţă. Punem o etichetă aşa de uşor, criticăm aşa de uşor. Dreapta e la putere în atâtea ţări (vezi Trump, vezi Brexit). Toată tendinţa aceasta de separare şi de respingere face ca tipul de dialog pe care-l propune filmul să fie necesar. Şi sper să funcţioneze. Dacă ajungi în tipul acesta de relaţie cu tine şi cu celălalt, nu ai cum să te înrolezi într-o mişcare extremistă. Şi cumva societatea se transformă din interior.
Doina Borgovan: Practic aduci în atenţie nişte marginali, nişte oameni care probabil acum 100 de ani ar fi fost prezentaţi la circ drept nişte ciudăţenii.
Adina Pintilie: Aici nu sunt de acord. Nu consider că sunt marginali, ci consider că sunt diferiţi de normă. Cu asta trebuie să lucrăm, cu etichetele pe care le punem asupra celuilalt aşa de uşor. Frumuseţea poate fi foarte diferită de ce ştim noi din media că e frumuseţe. Toate personajele din film au corpuri foarte diferite de normă, dar mie mi se par nişte oameni superbi. Ţine şi de faptul că începi să cunoşti bogăţia care e de suprafaţă: bogăţia emoţională, spirituală, conceptuală, care dacă ajunge la tine, începi să-i vezi aşa cum sunt ca oameni. Oamenii sunt foarte diferiţi. Modul lor de a relaţiona, de a comunica sunt foarte diferite. Dar sunt la fel de valabile, chiar dacă sunt atât de diferite.
Am avut şansa să lucrez cu nişte oameni foarte inteligenţi şi bine articulaţi. Încă de când nici nu am început să filmăm, Cristian spunea: „Mie nu mi-e teamă că filmul acesta va fi lovit, sau că vom fi atacaţi. Pentru că cei care atacă filmul acesta sunt cei care habar nu au despre dizabilitate, despre relaţia dizabilitate-intimitate. Tipul acesta de atitudine e de acuzat, nu ce facem noi cu filmul. Pentru mine e foarte important să împărtăşesc cu publicul că noi, persoanele cu differently abled body, avem aceleaşi dorinţe, aceleaşi nevoi, aceeaşi capacitate de relaţionare. Avem acelaşi drept de a exista ca fiinţe sexuale şi de a ne exprima în exterior ca fiinţe sexuale.” Mi-aş dori să nu mai existe acest termen de marginal, rezist categoriilor şi etichetelor cu toată forţa.
Doina Borgovan: Filmul începe cu un monolog al tău şi se termină cu un monolog. Te adresezi mamei tale?
Adina Pintilie: Au fost reacţii că mă adresez partenerului de viaţă, mă adresez tatălui, mă adresez unei persoane importante emoţional din viaţa mea. Cumva ambiguitatea asta funcţionează foarte bine. Posibilitatea de a mă adresa mamei este foarte puternică, pentru că proiectul a început cu acest tip de întrebare personală, că am crezut că ştiu lucrurile. Şi prima dată când înveţi cum să funcţionezi în intimitate, cum să relaţionezi, e acasă, cu părinţii. Acum există înregistrări video, părinţii ţin jurnale, filmează; poţi să vezi cum erai în primele luni, cum relaţionai. În timpul nostru nu exista aşa ceva, doar nişte fotografii. Cred că e foarte interesant să poţi să documentezi începutul în lumea unui copil. Iar apoi, când copilul devine adult, să aibă acces la asta. Mi-aş dori foarte tare, pentru că memoria e subiectivă, transformă toate percepţiile pe care le avem.
Doina Borgovan: Pentru mine filmul acesta a fost ca o oglindă. Ai spus un cuvânt în deschidere, sinceritate. Cred că dacă eşti cu adevărat sincer şi dacă îl priveşti cu sufletul deschis, îţi dai seama că de fapt nu contează că ai celulită sau că ai nasul prea lung. Cristian spune în film: „De ce să spui că suferi de o dizabilitate? Nu există suferinţă”.
Adina Pintilie: El spune că e o provocare să trăieşti într-un corp care e diferit de normă; că şi-ar dori să facă activ anumite lucruri pe care nu le poate face din cauză că nu se poate mişca, de exemplu să-şi îmbrăţişeze activ iubita. El nu are percepţia unei dizabilităţi pentru că nu a avut un corp conform normei niciodată (el s-a născut aşa). În corpul acesta funcţionează, nu are un alt limbaj. Din perspectiva aceasta să-ţi spună cineva că eşti fundamental greşit! El s-a adaptat, a găsit metodele de mecanică.
Doina Borgovan: Şi el spune că până la urmă nimic nu e anormal în sexualitate.
Adina Pintilie: Nimic nu e anormal, atâta timp cât nu-ţi faci rău ţie însuţi sau celorlalţi. E important să fie consensual ce se întâmplă şi în acelaşi timp să fii conştient dacă îţi face sau nu rău.
Doina Borgovan / Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
