U-BT Cluj s-a impus în prelungiri contra celor de la BCMU Pitești
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 12 martie 2019, 11:10
U-BT a câștigat luni seară, 11 martie, la Cluj-Napoca cu 106-104, după prelungiri, împotriva echipei BCMU Pitești, într-un meci din etapa a 20-a din Grupa Roșie a Ligii Naționale de baschet masculin.
Primele 40 de minute ale partidei s-au încheiat cu scorul de 89-89, după o partidă în care oaspeții au ratat șansa victoriei la ultima aruncare, cu doar 5 secunde înainte de final. În prelungiri a persistat echilibrul între cele două formații, însă gazdele au reușit să se impună datorită preciziei baschetbaliștilor sub panou în ultimele 2 minute. Cel mai bun marcator jucător al duelului a fost americanul Carson, de la piteșteni, cu 27 de puncte înscrise.
În urma acestui succes, U-BT Cluj se menține pe poziția secundă a clasamentului, cu 14 victorii din 20 posibile, în timp ce BCMU Pitești este pe locul 6 în Grupa Roșie, cu 8 victorii obținute după 20 de runde.
Alex Magdaș
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.