Numărul pensionarilor din România se apropie de cel al persoanelor active
Articol editat de Andrei Cretoiu, 13 martie 2019, 10:01
România se confruntă cu accentuarea deficitului de forţă de muncă.
Potrivit unui studiu realizat de Confederaţia Patronală Concordia, firma de audit și consultanță KPMG şi Institutul Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române, în următorii cinci ani, ţara noastră va avea nevoie de peste jumătate de milion de noi lucrători.
Pentru a acoperi acest deficit este nevoie, în primul rând, de adaptarea programelor şcolare la cerererile actuale de pe piaţa muncii, spune reprezentanta KPMG, Mădălina Racoviţan:
Una din recomandările noastre vizează abordarea strategică a procesului educațional care să permită corelarea competențelor dobândite pe parcursul procesului de învățământ cu realitățile economiei românești, în raport cu cerințele de pe piața muncii și a regulilor angajatorilor. O altă măsură se referă la gestionarea fenomenului de emigrare, în special emigrarea lucrătorilor înalt-calificați, prin măsuri specifice acestui fenomen sau să gestioneze efectele negative ale acestuia. (Mădălina Racoviţan, reprezentanta KPMG)
Acelaşi studiu mai arată că numărul pensionarilor din România se apropie de cel al persoanelor active.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.