Se răcește vremea! Temperaturile scad cu peste 10 grade Celsius
Articol editat de Andreea Leonid, 25 martie 2019, 13:00
Vremea se va răci brusc de marți, 26 martie. Temperaturile vor scădea cu peste 10 grade Celsius comparativ cu ziua de astăzi.
Vor fi înnorări mai persistente în regiunile sudice, estice şi parţial în cele centrale, unde temporar va ploua slab. Ploile vor fi mai frecvente şi pe arii relativ extinse ziua, în timp ce noaptea se vor restrânge.
La munte, treptat vor predomina ninsorile, iar spre sfârşitul intervalului, în Maramureş, nordul Moldovei şi în Transilvania trecător pot fi precipitaţii mixte.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.