Puteți cumpăra carne de miel de la USAMV!
Articol editat de Camelia Velțan, 1 aprilie 2019, 10:31
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca preia începând de luni, 1 aprilie, comenzi pentru vânzarea de carcase de miel din producția proprie, de la ferma Cojocna.
Astfel, la magazinul universității se vor prelua comenzile, iar produsele vor putea fi ridicate, în funcție de opțiunea de comandă, între 17-19 aprilie, respectiv între 23-27 aprilie.
Carcasele de miel cântăresc între 8-14 kilograme, iar prețul per kilogram este de 25 de lei.
Magazinul universității se află pe Calea Mănăștur nr. 7.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.