Incluziv: Cum funcţionează întreprinderile sociale în România?

Articol editat de cristina.rusu, 16 aprilie 2019, 06:00 / actualizat: 16 aprilie 2019, 8:44

15 unităţi protejate, în care sunt angajate 94 de persoane cu dizabilităţi; atât oferă Statul Român în termeni de oportunităţi persoanelor cu dizabilităţi accentuate.

În luna august a anului 2017, înainte ca autorităţile să-şi retragă sprijinul acordat unităţilor protejate, funcţionau în ţara noastră 732 de astfel de instituţii, în care erau angajate 2021 de persoane cu dizabilităţi. În lipsa unei politici coerente din partea statului, ONG-urile şi societatea civilă fac ce pot pentru a integra persoanele cu dizabilităţi pe piaţa muncii.

Vasile Gafiuc este preşedintele Institutului Bucovina. Având în spate o experienţă de mai bine de 20 de ani în domeniul ONG-urilor, încearcă să introducă în Bucovina modelul întreprinderilor sociale, unde angajaţii sunt persoane din grupuri vulnerabile:

Vasile Gafiuc: Mi-am dat seama că incluziunea socială, la orice grup vulnerabil, înseamnă acces pe piaţa muncii. Dacă îi dai unui om un loc de muncă, ai rezolvat foarte multe dintre problemele lui: stima de sine, utilitatea.

Noi, la Suceava, nu lucrăm doar cu persoane cu dizabilităţi, ci şi cu copii. Trebuie ca accesul la educaţie să fie egal, ori asta nu se întâmplă. În 2015, din 100 de şcoli din judeţul Suceava, 20 practicau o formă de discriminare pentru copiii cu dizabilităţi (şi vorbesc de acei copii care sunt incluşi în învăţământul de masă).

Mai mult, surpriza mea neplăcută a fost să văd că şcolile speciale s-au transformat în şcoli sociale: peste 50% din copii nu au o anumită dizabilitate. Managementul şcolilor este „să avem grijă să avem numărul suficient de elevi, ca să ne luăm salariile”. Mai ales că, de multe ori, mama e învăţată de asistentul social: „Du-te şi înscrie copilul într-o şcoală specială, că e sărac; mai ia un beneficiu, mai ia o bursă!” Şi atunci se creează această mişcare, de a căuta beneficiile. Eu nu pot să concep că o persoană cu dizabilităţi este automat plasată în sfera beneficiilor.

La Ministerul Muncii există un departament numit… Beneficii sociale! Alergăm după certificate de dizabilitate. Dar oare când alergăm după certificate de abilitate? Nimeni nu se luptă pentru ca acele abilităţi pe care o persoană cu dizabilităţi le are să fie valorificate.

Din 2007, am încercat să dezvoltăm în Suceava un model italian al cooperativelor sociale, unde persoanele din grupuri vulnerabile să facă parte din boardul de decizie a capitalului şi din management. 

Andrea Nagy: Ce produc aceste întreprinderi?

Vasile Gafiuc: Avem în primul rând îngrijire de spaţii verzi (este întreprinderea cea mai de amploare), în Iaşi; apoi un atelier unde repictăm şi revitalizăm mobilier vechi şi unul pentru mobilier de grădină la Sasca, un atelier pentru ceramică, unul pentru sticlă fuzionată şi altul pentru ambalaje din carton.

Vasile Gafiuc

Andrea Nagy: Ce procent din angajaţii acestor întreprinderi îl reprezintă persoanele cu dizabilităţi?

Vasile Gafiuc: De exemplu, la Sasca avem 7 angajaţi cu dizabilităţi mentale şi 2 maeştri pentru supraveghere. La atelierul de sticlă fuzionată se lucrează cu surdomuţi (colegii mei foarte bine lucrează cu ei, pentru că am avut o specializare la locul de muncă de 4 luni, asigurată de o organizaţie din Austria).

Întreprinderile nu le vedem ca metode de a instituţionaliza aceste persoane la locul de muncă, ci ca întreprinderi de tranzit şi de învăţare pe piaţa muncii. Aş vrea să le certific ca întreprinderi de inserţie socială, doar că momentan legea nu-mi aduce niciun avantaj pentru asta.

Momentan avem şansa unui proiect cu fonduri norvegiene, având grup ţintă persoanele cu dizabilităţi. Vrem să pilotăm inserţia pe piaţa muncii, adică să creem acele servicii de suport care să meargă cu o persoană cu nevoi speciale la angajator, să stea cu aceasta până când dobândeşte competenţele la locul de muncă, să o ajute în adaptare.

Andrea Nagy: Când vorbim de incluziune, problema e că se vorbeşte mult şi se face foarte puţin. Care sunt acele măsuri concrete care să îmbunătăţească integrarea persoanelor cu dizabilităţi?

Vasile Gafiuc: În primul rând, toţi copiii trebuie să aibă acces la grădiniţă. Educaţia comunităţii şi educaţia incluzivă se face de acolo, degeaba încercăm ulterior să integrăm acel copil în liceu dacă nu facem asta de la grădiniţă. Al doilea lucru ar fi un serviciu de suport pentru părinţi, educarea sa în a vedea abilităţile acelui copil, astfel ca el să nu fie plasat în zona de confort în care spunem: „are o pensie şi o să supravieţuim!” Nu trebuie să cauţi beneficii şi să te protejezi. Ultimul lucru, atunci când o persoană a ajuns la vârsta de angajare, trebuie angajată. Să vedem cum am putea să creem locuri de muncă pentru ce ştie un om, lăsând încolo birocraţiile şi piedicile.

Andrea Nagy: Acest lucru ar trebui să fie sarcina agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă?

Vasile Gafiuc: Nu, ar trebui să fie o sarcină a comunităţii. Instituţiile publice au demonstrat că, deşi probabil nu sunt rău intenţionate, sunt incapabile. Noi, comunitatea, suntem cei care trebuie să luăm măsuri.

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.