Prima pagină » Campanii » Sesam deschide cartea » Sesam deschide cartea: Povestea unei pescărușe și a motanului care a învățat-o să zboare, de Luis Sepúlveda

Sesam deschide cartea: Povestea unei pescărușe și a motanului care a învățat-o să zboare, de Luis Sepúlveda

Articol editat de cristina.rusu, 17 mai 2019, 06:00 / actualizat: 17 mai 2019, 15:11

Poveștile despre animale sunt, cu siguranță, printre preferatele voastre. Pe drăgălașele necuvântătoare, năzdrăvane și înțelepte în felul lor, le regăsim într-o paletă largă de texte literare: de la basme, povești hazlii, ghicitori și poezii, fabule sau povești cu miez moralizator, până la povestiri și romane pline de sensibilitate care au ca temă prietenia dintre om și animal.

Ce spuneți de o carte care să cuprindă la un loc ingredientele unei povești scrise cu multă imaginație și ale unei minienciclopedii cu fapte și curiozități inspirate din realitate? Povestea unei pescărușe și a motanului care a învățat-o să zboare, de Luis Sepúlveda, prezintă relația emoționantă de prietenie care ar putea exista între o pisică și o pasăre.

Faceți cunoștință cu pescărușa Kengah, care trăiește în portul Mării Nordului, alături de zeci de alți pescăruși. Stolul pune la cale un plan de zbor: o întâlnire cu pescărușii din Marea Baltică și din Oceanul Atlantic. În timpul frumoasei călătorii, puii urmau să învețe să zboare. Kengah își afundă capul în apă după pești și nu aude strigătul de avertizare al pescărușilor, venit pe neașteptate, în locul pașnicului semnal de plecare. Stolul se îndepărtează și pescărușa rămâne în urmă, pradă pericolului. Petrolul aruncat în mare, acesta era pericolul – „blestemul mărilor”, cum i se spunea în limbajul pescărușilor. An de an, petrolierele deversau în mare litri întregi de petrol, otrăvind-o. Uneori pescărușii reușeau să scape la timp, alteori se înălțau prea târziu deasupra mării, doar cu câteva secunde mai târziu, iar petrolul le pătrundea în pene, înțepenindu-le aripile, împiedicându‑i să zboare, îmbolnăvindu-i. Atunci, bieții pescăruși știau că sfârșitul e aproape. De această soartă nefericită are parte și pescărușa Kengah. Petrolul îi slăbește puterile; zboară din ce în ce mai greu. Cu un ultim efort, reușește să se deplaseze în direcția orașului Hamburg și aterizează pe balconul unde stătea la soare… un motan.

Intră în scenă Zorbas, un motan negru și dolofan, rămas stăpân peste casă, după ce băiețelul care îl îngrijea și familia lui plecaseră în vacanță. Prezența unei pisici ar putea să înrăutățească și mai mult lucrurile. Asta dacă Zorbas nu ar fi din cale-afară de simpatic și de inimos, desigur, cu delicatețea leneșă specific pisicească. Și iată că a sosit momentul să-și demonstreze calitățile. Pescărușa Kengah mai are un lucru important de făcut înainte să moară: să lase o părticică de viață într-un ou. Plină de încredere, lasă oul în grija motanului, pe care îl roagă să-i promită trei lucruri: că n-o să mănânce oul, că o să-l protejeze până când iese puiul și că o să învețe puiul să zboare. Pus în fața acestei misiuni deloc ușoare, mai ales pentru un motan, Zorbas nu se îngrijorează câtuși de puțin. Primul pas e deja făcut, căci a învățat demult ce înseamnă compasiunea și ocrotirea, atunci când, la rândul lui, fusese salvat de băiețel din ciocul unui pelican. Așa că Zorbas stă de zor la soare, încălzind oul sub burta lui mare, de parcă ar fi un „motan clocitor”. Iar odată ce se naște puiul, îl hrănește și îl apără ca pe propriul pui. Mai rămâne doar să își pună la lucru inteligența și inventivitatea. Pentru asta, nu-i strică puțin ajutor din partea pisicilor din port, Colonelul, Secretarul, Știetot și Barlovento, un motan de mare autentic, care îi dau sfaturi, pe cât de folositoare, pe atât de amuzante. Astfel descoperă că micuța pasăre este o pescărușă, pe care o numesc Afortunada, „Norocoasa” – înțelegeți de ce. Un singur lucru nu reușesc să facă motanii singuri: să o învețe să zboare. Oare, din dragoste pentru o ființă diferită, vor fi în stare să meargă atât de departe încât să ceară ajutorul omului, mieunând pe limba lui?

Vă spun doar atât: finalul acestei cărți curajoase vă va umple de acea căldură interioară plăcută și dulce pe care ne-o dau doar cele mai bune cărți.

Tot cu căldură vă recomand să o descoperiți în rafturile Bibliotecii Județene „Octavian Goga”, atât la sediul central, cât și la filialele de cartier.