România, cea mai mare rată de creștere a prețurilor din UE
România a înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană pentru a patra lună la rând.
Articol editat de Andrei Cretoiu, 19 mai 2019, 19:01
România a înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană pentru a patra lună la rând.
Astfel, rata anuală a inflației a urcat la 4,4% luna trecută, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat.
Aprilie este a patra lună consecutivă în care România ocupă prima poziție în topul scumpirilor din UE, ritmul creșterilor de preț urmând o tendință ascendentă de la începutul anului.
Astfel, în martie, rata anuală a inflației în România a fost de 4,2%, iar în primele două luni ale anului creșterea prețurilor de consum s-a situat la 3,2% și 4%, mai arată sursa citată.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.