2 bărbați înconjurați de ape, salvați de ISU
Articol editat de Andrada Ștefănescu, 22 mai 2019, 12:03
Pompierii clujeni au intervenit în această dimineață, miercuri, 22 mai, pentru a ajuta două persoane de 60, respectiv 61 de ani, care au rămas izolate din cauza creșterii debitului râului Someș, în localitatea clujeană Dej.
Ei au intervenit cu autospeciale si o barcă de slavare și au transportat în siguranță doi bărbați, care fuseseră izolați de ape în locuința pe care o au în zona râului.
Persoanele evacuate nu au nevoie de îngrijiri medicale. Au părăsit locul unde au fost debarcate, spunând că vor merge la rude.
Someșul a crescut în ultimele 24 de ore din cauza ploilor abundente.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.