Începerea urmăririi penale pe numele lui Darius Vâlcov
Articol editat de Andrei Cretoiu, 23 mai 2019, 14:12
Articol editat de Andrei Cretoiu, 23 mai 2019, 14:12
Procurorii DIICOT au dispus joi, 23 mai, începerea urmăririi penale pe numele lui Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare de informaţii secrete ce pun în pericol securitatea națională.
Dosarul a fost deschis după ce Darius Vâlcov a postat pe Facebook, în august 2018, un protocol de colaborare între SRI și Parchetul General, care avea caracter clasificat.
Potrivit unor surse judiciare, Vâlcov a fost pus sub acuzare încă din luna februarie a acestui an, fiind citat de două ori pentru a fi audiat, dar a refuzat să dea declarații prevalându-se de dreptul la tăcere.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.