Prime acordate ilegal angajaților de la SC. Apă și Canalizare Satu-Mare
Articol editat de Camelia Velțan, 24 mai 2019, 14:16
Aproximativ 400 de angajaţi de la Societatea de Apă şi Canalizare din Satu-Mare trebuie să restituie banii pe care i-au primit sub formă de prime acum trei ani. Este vorba de aproximativ 1,5 milioane de lei.
S-a ajuns în această situaţie după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a constatat, în urma unui control, că sumele fuseseră acordate ilegal.
Ca urmare, conducerea societăţii a angajat o firmă de avocatură și astfel, fiecare angajat a fost acționat în judecată, aflând pe această cale că are de scos din buzunar sute sau chiar mii de lei.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.