Prima pagină » Reportaje » [AUDIO] Miturile în relaţii – le demontam sau credem în ele?

[AUDIO] Miturile în relaţii – le demontam sau credem în ele?

Articol editat de cristina.rusu, 26 mai 2019, 06:00 / actualizat: 26 mai 2019, 8:25

Am citit cu toţii pe internet, acolo unde „ne cam documentăm” cu toţii, că există o paletă largă de mituri cu privire la relaţia de cuplu, pe care le creionăm încă din copilărie. Fie că le-am auzit în interiorul familiei, al grupului de prieteni din care facem parte, fie că le-am dobândit ulterior, am crescut odată cu ele şi ni le înrădăcinăm undeva adânc în subconștientul nostru. Nu ştiu dacă acest lucru este bine sau e rău, dacă ne ajută sau nu la ceva să credem în aceste mituri despre relaţii. Iată de ce mă bucur că putem auzi părerile profesioniste ale unora dintre psihoterapeutele cele mai cunoscute și apreciate din Cluj Napoca: dr. în psihologie Raluca Anton și dr. în psihlogie Adela Moldovan. Cu siguranţă, invitatele mele „vor demonta” aceste mituri în relaţii.

Eu nu îmi propun neapărat să le demontez :-), doar să vorbim deschis și realist despre ele. Așadar, ce înseamnă miturile în relaţii şi care sunt cele mai cunoscute, mai răspândite dintre ele?

Adela Moldovan: Primul la care mă gândesc este această imagine pe care o avem din filme, din poveşti, cum că relaţiile ar trebui să fie numai fericite; iar atunci când relaţiile nu sunt atât de fericite, înseamnă că avem o problemă. Relaţiile nu au cum să fie numai fericite.

Raluca Anton: Sigur că pe toţi ne interesează fericirea. Dar fericirea nu este scopul unei relaţii, nu intrăm în relaţia de cuplu ca să fim fericiţi. Fericirea este o stare emoţională, de care fiecare dintre noi suntem responsabili. O eroare pe care o facem în relaţii este că încercăm să ne luăm responsabilitatea, sau să-i pasăm celuilalt responsabilitatea de a fi fericiţi. Eu sunt responsabilă de fericirea mea, iar partenerul e responsabil de fericirea lui. Fericirea noastră poate însemna ceva la 15 ani, altceva la 25, la 35 sau la 55 de ani. Ce înseamnă fericire pentru noi se modifică constant şi continuu în funcţie de cum trăim, de ce ne propunem şi de ce construim. Relaţia este despre progres, despre creştere, despre o călătorie împreună.

Adela Moldovan: Un alt mit este că, „într-o relaţie fericită nu sunt discuţii în contradictoriu”; ori, dacă sunt, „copiii să nu ne vadă”! Acesta este un lucru prin care, practic, transmitem generaţiei viitoare o iluzie a unei relaţii funcţionale: copilul ajunge într-o relaţie şi nu ştie ce să facă cu momentele în care discută în contradictoriu. Într-adevăr, nu este de dorit să auzim conflicte exacerbate, să vedem agresivitate, violenţă şi răniri în relaţii; dar pe de altă parte discuţiile în contradictoriu sunt funcţionale în relaţii. Este util ca cei care cresc alături de noi să audă felul în care discutăm, felul în care justificăm sau argumentăm o idee, astfel încât atunci când ajung copiii noştri în relaţii, să ştie să se aştepte la astfel de situaţii şi cum să reacţioneze.

Carmen Sas: Pe de altă parte, dacă vorbeşti despre un cuplu spunând că nu l-ai auzit certându-se niciodată, nu înseamnă că acest lucru nu s-a produs între ei, ci că, probabil, ştiu să se certe atunci când sunt doar ei doi, nu o fac niciodată în public.

Adela Moldovan: Cele mai dificile demersuri în consilierea de cuplu, pentru mine, sunt acele cupluri care nu se ceartă niciodată. Pentru că, adesea considerăm că cearta este ceva negativ, care trebuie evitat, dar putem să ne certăm într-un mod silenţios atât de devastator, încât asta „bate” orice ceartă.

Carmen Sas: Acele „tăceri” care sunt mai violente decât orice cuvânt sau acţiune…

Adela Moldovan: Noi ne referim, adeseori, la aceste momente, ca la nişte „rupturi”. Şi ruptura aceasta poate veni de oriunde: de la un scandal monstru, inclusiv cu elemente de violenţă fizică, până la o tăcere prelungită, în care nu spunem nimic. Un interval foarte larg, în care extrem de multe se pot întâmpla într-un moment de ruptură. Şi este important să ştim să gestionăm aceste momente şi să reparăm această ruptură. Şi asta ar trebui să înveţe şi copiii noştri: că o ruptură nu este catastrofală, ne certăm-ne împăcăm. Să ştiţi că ei, copiii, suferă foarte mult în acele momente în care nimeni nu spune nimic. Copiii văd şi simt acea tensiune.

Raluca Anton: Da, şi îşi dezvoltă apoi o sensibilitate de a fi foarte atenţi în mediul în care trăiesc: oare acum părinţii mei se ceartă sau nu? Oare trebuie să mă pregătesc pentru ceva sau nu? Acea espectativă, că mereu se întâmplă ceva iar ei trebuie să fiu în gardă de fiecare dată, pentru că nu ştiu ce să facă. Părinţii au impresia că cei mici nu înţeleg, dar ei văd şi simt acea tensiune. Extremele sunt foarte nocive pentru ei: fie că e vorba de o tăcere prelungită, ori un moment în care ţipăm sau aruncăm cu obiecte.

Carmen Sas: Un alt mit care circulă este acela conform căruia cuplurile fericite nu au secrete, iar cei doi fac totul împreună.

Raluca Anton: Aşa este, e un mit. Când lucrez cu cupluri, eu tot timpul eu desenez 3 cerculeţe: fiecare are cerculeţul lui iar relaţia are un cerc distinct, în care amândoi aleg să păşească, pentru că se simt confortabil şi în siguranţă în relaţia lor. Avem nevoie şi de cercul propriu: lucrurile pe care le gândim noi pentru noi. Este un mit dar relaţiile funcţionale au aceste 3 elemente destul de bine definite: eu, tu şi relaţia noastră.Este, într-adevăr, un mit şi de multe ori apare o suferinţă atunci când celălalt nu vrea să facă lucrurile pe care ne dorim. Relaţia este un fel de cerc în care păşim pentru că ne simţim confortabili şi în siguranţă. Altfel, fiecare avem nevoie de cercul propriu: lucrurile pe care le gândim noi pentru noi; care pot fi de comun acord, atâta timp cât în relaţie ne simţim în siguranţă. E un mit, dar pe de altă parte relaţiile au aceste elemente funcţionale definite destul de bine: eu, tu şi relaţia noastră. Când lucrăm cu un cuplu, clientul nostru nu sunt cei doi parteneri, ci e relaţia. O vedem ca pe o entitate în care alegem amândoi să existăm.

Adela Moldovan: Nu cred că percepem o situaţie în care celălalt ar trebui să ştie absolut totul despre noi, ca un element de siguranţă. O astfel de relaţie ar fi adesea intruzivă. Sunt anumite lucruri pe care vreau să le păstrez pentru mine, ceea ce ne şi ajută în relaţia de cuplu. Pentru că atunci când ne despărţim în anumite contexte, avem ocazia să ne fie dor unul de celălalt. Asta ne ajută să menţinem calitatea relaţiei. Trebuie să avem şi viaţa noastră separată, pentru ca atunci când suntem departe unul de celălalt, să ne fie dor de partenerul nostru. Asta ne ajută să menţinem calitatea relaţiei.

Carmen Sas: Şi atunci, cu siguranţă, un alt mit care spune că în cuplurile în care există interese comune, există continuitate; şi că acelea nu se vor despărţi, este unul fals.

Raluca Anton: În legătură cu asta, sunt într-adevăr studii care spun că partenerii care au pasiuni comune au relaţii mai satisfăcătoare decât cei care nu împărtăşesc astfel de momente. Pe de altă parte, în viaţa de zi cu zi nu ar trebui să ne potrivim atât de mult-şi acesta este mitul potrivirii.

Adela Moldovan: Nu se poate să ne placă şi să ne displacă toate în aceeaşi măsură. Avem interese şi valori care sunt diferite. Sigur că dacă nu avem nimic în comun, avem de dus foarte multă negociere a nevoilor. Dar în momentul în care avem şi foarte multe similarităţi, din nou este o situaţie în care începe să apară o oarecare plictiseală în relaţia de cuplu, pentru că ştiu totul despre tine, facem totul împreună, locuim împreună, stăm toată ziua împreună, relaţia se consumă într-un alt mod. E nevoie de efort pentru a ne crea o realitate separată, pentru a menţine ceea ce spuneam adineauri: a ne fi dor un pic de celălalt.

Carmen Sas: Şi apropos de plictiseală, de câte ori aţi auzit, tot la terapie, un domn sau o doamnă spunând că nu ar trebui să-i mai ceară partenerului anumite gesturi pentru că acela ar trebui să îl cunoască foarte bine şi să ştie „din zbor”, să intuiască ceea ce ar trebui să facă pentru fericirea celuilalt?

Raluca Anton: Cred că aproape de fiecare dată. 🙂 E o aşteptare pe care o avem în relaţii. Noi ştim din relaţii că s-ar putea să fie nevoie să le transmitem partenerilor noştri, de foarte multe ori, lucruri pe care ni le dorim, pentru că sunt, poate, departe de realitatea lor sau de nevoile lor. De multe ori tindem să îi îndeplinim celuilalt nevoile care noi am dori să ne fie îndeplinite. Şi atunci eu pot să te iubesc într-un mod care să nu ajungă la tine. Şi e de datoria mea să vin să îţi spun: uite, felul acesta în care tu mă iubeşti nu este cel pe care eu mi-l doresc, aşa interpretez eu aceste sentimente. Nu aşa îmi doresc să se întâmple lucrurile şi e de datoria mea să îţi transmit acest lucru şi nu e datoria ta să ştii asta.

Adela Moldovan: Uneori trebuie să rediscutăm ce înseamnă pentru fiecare dintre noi iubirea, ce înseamnă o surpriză plăcută, care sunt aşteptările noastre. Ne schimbăm şi de-a lungul timpului, dacă discutăm despre o relaţie pe termen lung; şi nu ar trebui să ne aşteptăm ca partenerul să vadă şi să înţeleagă absolut toate schimbările prin care eu trec. Şi ar trebui să rediscută, uneori, ce înseamnă pentru fiecare dintre noi, iubirea, ce înseamnă o surpriză plăcută, care sunt aşteptările noastre, pentru că ne schimbăm de-a lungul timpului.

Raluca Moldovan: E important să fim atenţi unul la celălalt, la transformările prin care trece partenerul, să încercăm să intuim nevoile pe care le are. Dar asta nu vine la pachet cu faptul că mă prind de fiecare dată, că-mi dau seama de fiecare dată ce îţi doreşti.

Carmen Sas: Un alt mit, e cel conform căruia „un copil poate să salveze o căsnicie” sau „îi poate ţine împreună pe cei doi”.

Adela Moldovan: Putem fi de acord că acesta este un mare mit!

Raluca Anton: Studiile ne arată acest lucru. Un mare specialist, John Gottman, are un institut care studiază felul în care funcţioneză relaţiile şi care spune că apariţia copilului „este ca o bombă într-o relaţie” şi că, de multe ori nu avem de ales decât să aşteptăm să se aşeze praful şi apoi să începem să facem curăţenie.

Adela Moldovan: Deci copilul salvează o relaţie cam cum salvează grenada o clădire.

Raluca Anton: Într-adevăr, de multe ori se întâmplă asta. Poate că acum mai puţin decât în alţi ani, pentru că a apărut acest curent al parentingului modern şi atunci cuplurile se gândesc mai mult înainte de a avea un copil.

Adela Moldovan: Sau, apare şi situaţia în care, tocmai pentru că pun accent pe parenting şi pe interesele copilului, cei doi uită de relaţia de cuplu şi neglijează timpul în doi. Apare o aşteptare: chiar dacă nu aceasta e decizia pentru care faci un copil, aşteptarea că acel copil va îmbunătăţi lucrurile şi că va fi o stare de fericire permanentă. De foarte multe ori, în special la cuplurile care au copii dintre primii din cercul de prieteni şi nu beneficiază de experienţa celorlalţi, nu sunt deloc pregătite pentru partea dificilă din a fi părinte. Şi asta loveşte în relaţia de cuplu. Copilul îşi cere nevoile îndeplinite – plânge, strigă, vasele trebuie spălate, de lucrul prin casă te împiedici, oamenii de la muncă îţi ceri să-ţi faci treaba; singurul domeniu unde nimeni nu te trage de mânecă şi unde nu strigă nevoile după noi, este relaţia de cuplu. Şi este ultima noastră prioritate în această etapă de viaţă, de asta apar de multe ori atât de multe probleme la cuplurile care au copii.

Carmen Sas: Aşadar, ce facem cu aceste mituri despre relaţii? Le dăm sau nu crezare?

Raluca Anton: Eu cred că multe dintre ele au venit ca nişte explicaţii ale unor situaţii care nu ne-au ieşit de-a lungul timpului. Creierul are nevoie de predictibilitate şi atunci eu cred că aceste mituri se transmit din generaţie în generaţie, pentru a te pregăti pentru ce urmează să se întâmple. Dar pe de altă parte, atunci când suntem în relaţie şi ne trezim că avem discuţii în contradictoriu (că acel copil ne-a dus într-un punct al relaţiei noastre în care ne-am îndepărtat atât de tare), cred că toate acestea ar trebui să fie, de fapt, semnale de alarmă. Nicio extremă nu este utilă: ar trebui să le analizăm înainte de a le da crezare. Poate mulţi dintre noi le dau crezare dar eu aş sta să analizez aceste mituri.

Adela Moldovan: Exact aşa cum tratăm miturile legate de sănătatea fizică, şi alegem să le verificăm cu un specialist, poate că la fel ar trebui să procedăm şi cu miturile referitoare la relaţie şi poate că le-am putea verifica, într-primă fază, cu prietenii din jur, sau cu naşii noştri, părinţii noştri, ca să vedem cum au simţit ei relaţiile şi care mituri se aplică sau nu la ei, iar dacă lucrurile sunt dificile, ar trebui să verificăm aceste mituri din gândurile noastre, cu un specialist.

În concluzie: nici unul dintre noi nu poate fi perfect, în consecinţă nici relaţiile noastre nu pot fi perfecte dar există cupluri care se luptă pentru ca relaţia lor să devină una perfectă, să fie bucăţica lor de Rai, acolo, acasă. Lucru pe care vi-l doresc şi eu vouă!