Marcel Iureş
Articol editat de Carmen Sas, 1 iunie 2019, 06:00 / actualizat: 1 iunie 2019, 7:24
Cezar Firu: Domnule Marcel Iureş, să vorbim despre sentimente: de prima dragoste, dar şi despre teatru.
Marcel Iureş: Prima dragoste? A fost o fată dintr-un sat din Valea Dunării; şi atât. A fost bine de tot, ca în Paradis… Aveam 14 ani pe atunci. Teatrul a fost o dragoste mai târzie, după armată.
Cezar Firu: Care a fost momentul în care aţi simţit că sunteţi un om matur: v-aţi maturizat?
Marcel Iureş: Nu ştiu să zic, şi acum am dubii. 🙂
Cezar Firu: Ce v-a surprins, ce v-a uimit cel mai mult, în viaţă?
Marcel Iureş: Prostia! E infinită.
Cezar Firu: Care au fost momentele de fericire de pe scenă sau de pe platourile de filmare?
Marcel Iureş: Ştiţi cum e cu fericirea, mai ales în scenă: durează cât eşti în scenă. Dacă eşti în scenă şi eşti cu totul acolo, eşti fericit. Restul e poveste: e aducere aminte, e osteneală, alcool, aproximări.
Cezar Firu: Povestiţi-ne, maestre, o întâmplare hazlie din viaţa dumneavoastră.
Marcel Iureş: O întâmplare hazlie este totul! Aproape în fiecare zi mi se întâmplă ceva, când mă culc e foarte hazliu, că mă întreb mereu aceleaşi lucruri şi mă ia somnul înainte să răspund. Şi dimineaţa, nici nu mai ţin minte ce m-am gândit seara; şi o iau de la capăt. E şi tragic cumva, dar e foarte hazliu.
Cezar Firu: Aveţi o scurtă povestioară de pe timpul bunicii?
Marcel Iureş: Sunt atât de multe că nici nu-mi vine să încep una. De fapt, poveştile grele mi le povestea bunicul meu. Bunica mea mai mult repara ce stricam eu ziua: repara, îmi descânta, îmi sufla pe frunte şi-mi treceau toate bolile, toate suferinţele.
Cezar Firu: Ce mai fac pisicile?
Marcel Iureş: Pisicile cresc extraordinar. Eu am avut o experienţă fabuloasă cu o pisică, avea 18 ani şi a murit cumva în lipsa mea. A fost o frumuseţe.
Cezar Firu: În această seară sunteţi un coţcar.
Marcel Iureş: De unde ştiţi, aţi văzut?
Cezar Firu: Nu, voi vedea.
Marcel Iureş: Nu, nu daţi drumul aşa la vorbe, că e păcat. Veniţi în seara asta şi-mi spuneţi: „Cam şmecheros, Nichifor ăsta!
Cezar Firu: În conferinţa de presă aţi lansat ideea că nu mai vreţi să fiţi ţăran. Aţi dori să fiţi un Shakespeare?
Marcel Iureş: Nu aş vrea să fiu eu Shakespeare tot timpul. Toată lumea are praful de la ţară. Oamenii, tocmai pentru că sunt ţărani, spun că sunt domni. Vor să se înalţe, să facă pe nebunii; dar sunt de acolo, toţi.
Cezar Firu: Aţi împlinit 14 ani la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Poveşti. Sunteţi tânăr.
Marcel Iureş: Sigur că da, culmea e că nu am coşuri! Acesta e un semn bun, înseamnă că nu e toxică vârsta.
Cezar Firu: Spuneţi-ne două vorbe despre festival.
Marcel Iureş: Ştiţi ce mă bucură cel mai mult la el? Şi la oraş, şi la toţi oamenii de aici: nu au intoleranţă la succes. Asta e mare lucru. Încep să trăiască cu succesul, nu îl consideră un pericol, nu naşte controverse. Înseamnă că e un lucru bine făcut. Noi avem complexul acesta la succes, de asta ne şi mirăm cum de nu ne apreciem: pentru că nu ştim să trăim cu vitamina asta, cu aerul acesta curat. Dar se învaţă, acesta e unul din oraşele care a învăţat foarte bine să trăiască cu succesul.
Cezar Firu / Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
O părticică din cultura gastronomică a Ardealului de acum 300 de ani a fost încapsulată în volumul Mâncarea Franciscanilor. Este o versiune...
O instalație din deșeuri reciclabile, în care au fost încapsulate personalități ale istoriei române, va reprezenta anul acesta România la...
Isteria asta nu vine de azi, de ieri, ci s-a acumulat în timp. Sunt multe probleme legate de felul în care funcționează politica și...
Septimiu Bizo este medic stomatolog de profesie, însă pasiunea lui pentru fotografie și animale sălbatice l-a purtat pe aproape toate...