Prima pagină » Reportaje » [AUDIO] Cu relaţia de cuplu la psiholog: foarte multe cupluri vorbesc, puţine comunică!
[AUDIO] Cu relaţia de cuplu la psiholog: foarte multe cupluri vorbesc, puţine comunică!
Adela Moldovan, Carmen Sas și Raluca Anton
Se spune că cea mai bună relaţie este cea în care iubirea reciprocă depăşeşte nevoia fiecăruia. Într-o relaţie însă, trebuie să luptăm pentru a fi fericiţi alături de parnerul nostru: să ne dorim să fim mai buni noi înşine, apoi să ne dorim să fim mai buni în relaţia de cuplu. Continuăm seria de discuţii cu Raluca Anton şi Adela Moldovan:
Foto: Adela Moldovan, Carmen Sas și Raluca Anton
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
2 iunie 2019, 06:00 / actualizat: 2 iunie 2019, 8:41
Se spune că cea mai bună relaţie este cea în care iubirea reciprocă depăşeşte nevoia fiecăruia. Într-o relaţie însă, trebuie să luptăm pentru a fi fericiţi alături de parnerul nostru: să ne dorim să fim mai buni noi înşine, apoi să ne dorim să fim mai buni în relaţia de cuplu. Continuăm seria de discuţii cu Raluca Anton şi Adela Moldovan:
Carmen Sas: Cum îmi dau seama ce îmi doresc de la relaţia pe care vreau să o construiesc alături de partenerul meu?
Adela Moldovan: Cred că acest termen de „construit” îi va speria pe unii. În cele mai multe momente însă relaţia este o construcţie: construim ceva care este produsul minţii amândurora. Dacă nu verificăm ce avem amândoi în minte, va ieşi ceva nerealizabil. De multe ori asta se întâmplă într-o relaţie, în unele momente uităm să discutăm unul cu celălalt despre ceea ce ne dorim. Trebuie să ne gândim la ce scopuri avem într-o relaţie. De la această discuţie, în care fiecare ştim ce avem în minte, trebuie să începem să comunicăm.
Carmen Sas: Nu ştiu dacă vreunul dintre noi gândeşte aşa, la începutul unei relaţii. Poate există excepţii dar nu ştiu câţi oamenii se gândesc în felul următor: „ce îmi propun eu în relaţia cu X”…
Raluca Anton: Nu gândim aşa pentru că nimeni nu ne învaţă să gândim aşa, nu ne place să gândim în termenii aceştia. Nu avem o educaţie relaţională, de fapt. Acesta este şi motivul pentru care, la începutul consilierii de cuplu, ceea ce facem este să îi ajutăm pe clienţii noştri să-şi identifice tiparele de relaţie din istoria personală, felul în care s-au întâmplat relaţiile în familia lor, astfel încât să ne dăm seama – şi ei să înţeleagă – care sunt nevoile cu care fiecare dintre ei vine în acea relaţie.
Carmen Sas: Apropo de aceste tipare, cred că ni le asimilăm atât de mult, încât uneori uităm ce suntem noi, ce ne dorim noi.
Adela Moldovan: Caracteristica acestor tipare este că ele sunt ca nişte programe care rulează undeva în spatele minţii noastre. Avem nevoie de un timp de autoreflecţie pentru a le conştientiza şi pentru a ne da seama că, de foarte multe ori, într-o relaţie acţionăm pe pilot automat. Programul pilotului automat îl avem din aceste tipare relaţionale, de la generaţiile anterioare, felul în care am observat eu, implicit, pentru că toţi ne naştem în relaţii, trăim în relaţii, creştem în relaţii de cuplu funcţionale sau maipuţin funcţionale şide aici avem foarte multe aşteptări mai ales când suntem supăraţi, stresaţi. Un pas important în a ne construi relaţia conştient este să ne dăm seama de aceste cunoştinţe care sunt în mintea noastră dar nu ştim că sunt acolo, decât dacă ne uităm cu atenţie.
Carmen Sas: Le moştenim, cumva, şi fără să ne dăm seama, le şi transmitem mai departe.
Raluca Anton: Tiparele acestea pe de-oparte le moştenim, pe de altă parte le modelăm în relaţiile pe care le avem iar copii fiind, nu avem abilitatea de a le conştientiza. Acestea se aşează fără să le analizăm încă din copilărie: creierul unui copil nu are posibilitatea să le judece şi să le analizeze, motiv petru care le ia ca atare. Fiecare dintre noi venim cu nevoi neîndeplinite, pe care, din păcate, ne aşteptăm ca partenerii noştri să ni le îndeplinească. Şi tot inconştient aşteptăm acest lucru. De puţine ori ajungem în relaţii şi ştim care sunt nevoile noastre şi îi spunem partenerului nostru. Acesta ar fi un mod ideal, conştient, de a comunica.
Adela Moldovan: În loc însă să le transmitem partenerului, îi comunicăm partenerului reacţiile pe care le avem atunci când nevoile nu sunt îndeplinite: reacţionăm cu supărare, cu frustrare, cu îndepărtare. Nu vedem contribuţia noastră, nu vedem responsabilitatea noastră. Pentru a putea să avem o relaţie conştientă şi construită conştient, este necesar să învăţăm cum anume să vedem fiecare nevoile noastre, contribuţia noastră în ceea ce se întâmplă în relaţie în loc să vedem lucrurile prin ochelarii învinovăţirii.
Carmen Sas: Dar ce facem cu aceste tipare pe care le moştenim şi care rămân în mintea noastră şi după ce le conştientizăm?
Raluca Anton: Ele rămân şi pe urmă în mintea noastră, creierul nostru are nevoie să înţeleagă ce se întâmplă în anumite situaţii. Avem nevoie să înţelegem ce ni se întâmplă în anumite situaţii. Vreau să ştiu de ce mă supăr, de ce mă enervez, ce mă irită. Să am o poveste cu sens despre această reacţie a mea. Următorul pas este să învăţ să accept că s-ar putea ca lucrurile acestea să nu dispară niciodată. Scopul nostru într-o relaţie nu este ca aceste nevoi să dispară, ci să avem abilitatea să comunicăm atât nevoia, cât şi cum am dori ca această nevoie să fie îndeplinită astfel încât să se producă această schimbare în relaţia noastră.
Adela Moldovan: Şi aici este, de multe ori, elementul cheie. Această nevoie, chiar dacă partenerului i se pare absurdă, este totuşi validă. Sigur că îndeplinirea unor nevoi poate pune enorm de multă presiune pe partener şi chiar i se poate părea absurdă acestuia. Dacă eu îmi asum şi conştientizez această nevoie, iar apoi lucrăm împreună pe „cum mă poate ajuta partenerul” să mă simt în siguranţă, acolo şi atunci putem începe să devenim un cuplu funcţional.
Carmen Sas: Dar ce se întâmplă dacă toate aceste nevoi pe care eu le verbalizez ajung la partener, dar el nu are capacitatea sau nu vrea să le descifreze?
Raluca Anton: Eu m-aş întreba de ce partenerul nu vrea să le descifreze. Faptul că tu nu vrei să le descifrezi, spune ceva despre reacţia ta atunci când nevoile nu-ţi sunt îndeplinite. Acesta este elementul esenţial al discuţiilor funcţionale pe care pot să le aibă partenerii: să ne întrebăm ce simţim, ce gândim, astfel încât să ne fie foarte clare nevoile şi reacţiile partenerului. Da, reacţia este a mea dar „butonul” este al tău. Sunt multe momente în care partenerul nu vrea să înţeleagă, dar această neînţelegere s-ar putea să fie o reacţie la comportamentul pe care eu îl am.
Adela Moldovan: Şi mai mult decât atât, m-aş întoarce mai întâi spre mine, să văd dacă e sigur că am comunicat mesajul. Este ca diferenţa dintre „a preda” şi „a învăţa”: eu pot să consider că am spus un mesaj dar dacă partenerul meu nu l-a înţeles, înseamnă că nu l-am comunicat cum trebuie. Şi aş reveni la ceva foarte important: „oare am comunicat în momentul potrivit?” De cele mai multe ori, ne comunicăm nevoile când ne certăm, când puşcăm de frustrare şi de nemulţumire. Iar atunci nu este un moment potrivit. Şi de puţine ori revenim, după un astfel de moment, să avem o discuţie calmă, aşezată, în care să discutăm conştient, clar, fără să ne învinovăţim. Foarte multe cupluri vorbesc, puţine comunică.
Carmen Sas: Ce se întâmplă când mesajul meu a fost transmis, a ajuns la partener, el l-a înţeles, dar nu are niciun fel de reacţie pentru că, la rându-i, încearcă să transmită mesaje care nu ajung la mine?
Raluca Anton: Eu cred că astfel de momente pot fi discutate într-un moment în care nu suntem activaţi din punct de vedere emoţional. Atunci când discutăm în contradictoriu, fiecare îşi ridică armele; iar atunci când ridicăm armele, este despre o bătălie şi despre cine câştigă în momentul respectiv. În astfel de situaţii, relaţia nu câştigă niciodată. Aşa cum spunea Adela, relaţia nu vorbeşte, nu ţipă, de foarte multe ori are de pierdut în astfel de contexte. Trebuie să decidem dacă discutăm în contradictoriu şi vrem să avem dreptate, sau de fapt ne dorim să stabilim o relaţie în care să ne simţim în siguranţă în relaţia respectivă. Putem să stabilim această relaţie într-un moment în care nu se pune mare presiune pe niciunul dintre noi şi nu suntem cu armele ridicate. Putem sta cu steguleţul alb amândoi şi să spunem „asta nu este despre mine, nu este despre tine, este despre relaţia noastră.”
Adela Moldovan: Şi mai e un element. De la a-i comunica partenerului meu nevoia mea, până la momentul în care el dobândeşte un obicei comportamental care-mi îndeplineşte mie nevoia, este cale lungă. Şi aici aş propune ca fiecare să se gândească la propria persoană. Noi ştim foarte multe lucruri pe care „ar trebui” să le facem, dar nu le facem şi nu devin obiceiuri zilnice. Dar de la celălalt, avem aşteptări mult mai mari. Chiar dacă mi se poate părea simplu comportamentul pe care-l cer partenerului, pentru el poate fi ceva monumental. Partenerul poate să aibă nevoie de ani de zile să înveţe, de exemplu, ce înseamnă să aibă răbdare cu mine. Ceea ce eu îi cer partenerului meu nu este să-mi îndeplinească o nevoie simplă: eu îi cer să mă audă, să mă asculte şi să-şi modifice comportamentul. Hai să ne gândim, fiecare dintre noi, cât de mare este potenţialul nostru de învăţare şi de schimbare atunci când suntem foarte motivaţi şi ne e foarte clar ceea ce vrem. Atunci când eu fac ceva pentru partenerul meu, motivaţia şi prioritatea este scăzută. E nevoie cu atât mai mult de timp, de calm şi de răbdare şi de comunicare repetată să ajungem la ceea ce ne propunem. Mai mult decât atât: uneori trebuie să acceptăm că poate potenţialul de schimbare al partenerului nostru, referitor la ceva ce am eu nevoie, este limitat. Dacă pentru mine pare simplu un anumit lucru, pentru partenerul meu poate fi extrem de complicat. Şi aici intervine acea acceptare de care vorbea Raluca. Poate că trebuie să acceptăm că anumite lucruri în relaţia de cuplu pot fi doar până la un anumit nivel.
Carmen Sas: Şi să acceptăm că o relaţie nu e o luptă. Că nu există un câştigător şi un învins. Că fiecare dintre noi trebuie să lupte până la căpăt pentru fericirea cuplului respectiv şi e important ca partenerul nostru să fie fericit pentru că atunci, implicit, noi suntem fericiţi. Totul stă în âinile noastre: dăruieşti şi primeşti, înzecit, de multe ori, în cele mai fericite cazuri. Vreau să cred că aşa stau lucrurile într-o relaţie sănătoasă şi vreau să cred că toţi cei care ne urmăriţi aţi reţinut măcar câteva sfaturi pe care invitatele mele, doctor în psihologie amândouă: Adela Moldovanşi Raluca Anton, vi le-au oferit şi astăzi.
Carmen Sas / Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
![[AUDIO] Cu relaţia de cuplu la psiholog: foarte multe cupluri vorbesc, puţine comunică!](https://i0.wp.com/www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2019/05/E9E20D53-9451-4122-8774-E2D5A86E9588-e1558152734474.jpeg?resize=850%2C479&ssl=1 "[AUDIO] Cu relaţia de cuplu la psiholog: foarte multe cupluri vorbesc, puţine comunică!")
