Prima pagină » Cultural » TIFF 2019. Jurnal de festival, la majorat (4)

TIFF 2019. Jurnal de festival, la majorat (4)

Articol editat de Carmen Sas, 8 iunie 2019, 14:00 / actualizat: 10 iunie 2019, 8:41

Mi-a trimis Alin un banc nou despre cutremur.

Ce zice Dăncilă după cutremur? Zice: ”A fost și la scara noastră, nu numai la scara Richter”.

Alin nu există în realitate. Bancul despre cutremur, atribuit doamnei prim-ministru, ar putea fi foarte bine realitate, dar e ficțiune. E pomenit într-un scurtmetraj al Iuliei Rugină în care doi dintre actorii selectați în programul ”10 pentru film”, Miriam Rizea și Bogdan Farcaș, vor să se mute și dau telefoane la o agenție imobiliară din București cu gîndul să găsească un apartament fără risc seismic. Și uite-așa, filmul s-a mai inspirat o dată din viață, iar ”zicerile” premierului au ajuns la TIFF. Văd că din 6 iunie Viorica Dăncilă este nu doar pe ecranele din Cluj, ci și online, cu o pagină oficială de facebook, pe care a deschis-o cu un citat din Churchill în care este vorba despre succese, despre eșecuri și curajul de a continua. Nu este deocamdată nici o postare cu bancuri despre cutremur. Richter likes this!

Poate că tot online, unde se mută o mare parte din viețile noastre, Clujul i-a trimis o cerere de prietenie lui Richter și o solicitare să nu fie inclus pe lista zonelor cu risc seismic. Așa s-ar putea explica faptul că la TIFF cutremurele vin tot dinspre ficțiune. Sin fin/Fără sfîrșit e filmul care m-a zguduit (pînă acum) cel mai tare la ediția asta. Să nu vă imaginați ceva catastrofal. A fost mai degrabă o mișcare tectonică blîndă, ardelenească, fără alte daune vizibile decît niște oftaturi și poate niște lacrimi camuflate în întunericul sălii. Mi-a plăcut mult și, pe măsură ce mă gîndesc la el, îmi place tot mai tare.

Javier și Maria sînt protagoniștii unei drame romantice pe care doi frați, pe nume César Esteban Alenda și José Esteban Alenda, au scris-o și regizat-o cu gîndul să facă un love story SF. Pînă la urmă, cred că partea de science-fiction e doar pretextul pentru a spune o poveste pe care o ții minte și te gîndești la ea mult timp după ce ai văzut-o. Are ceva din Eternal sunshine of a spotless mind, o delicatețe a narațiunii ce m-a cucerit definitiv. M-a sedus jocul de planuri temporale pe care se desfășoară filmul și faptul că, exact ca-n viață, personajele sînt fragile și măcinate de ezitări. Deciziile importante se iau greu, nu știi niciodată dacă ai ales bine, dacă vei mai avea șansa de a repara ce ai stricat sau vei regreta toată viața că ai apucat pe acel drum. Îndoiala pîndește în spatele oricărei hotărîri și afirmația se poate transforma oricînd în interogație. ”Plec. Plec? Plec!” sînt cuvintele rostite de Maria, o actriță ce visează să o joace pe Nina din ”Pescărușul” lui Cehov. O descoperim tînără, veselă și entuziastă, gata să trăiască toată viața alături de bărbatul visurilor ei, un Trigorin care se îndrăgostește la rîndul lui de spontaneitatea și frumusețea ei. Era o epocă în care dacă ai cunoscut o fată și voiai să mai ții legătura cu ea trebuia neapărat să îi ceri numărul de telefon. Nu o găseai, ca acum, pe facebook sau instagram. Muzica se asculta pe casete audio și întrebai pur și simplu un șofer necunoscut dacă nu te ia și pe tine cu mașina, căci nu exista Uber. Par detalii dintr-o realitate pe care ne este din ce în ce mai greu să ne-o amintim. Un SF în care nu călătorim în viitor, ci dăm ceasul înapoi și ne întoarcem în timp. Pe vremea mea, dragii moșului…

Sin Fin/Fără sfîrșit începe de fapt nu cu începutul, ci cu prezentul. Sîntem într-un timp controlat de un accelerator cuantic construit de Javier și momentul este dominat de culori întunecate, soarele strălucitor din debutul poveștii de dragoste a dispărut și oamenii s-au schimbat. Maria are părul scurt, Javier are barbă și sînt amîndoi nefericiți. Ea a ajuns în punctul în care consideră că nu mai merită să trăiască așa. Poți da timpul înapoi ca să îți repari greșelile, mai ales atunci cînd vezi limpede și viitorul? Javier este conștient că Maria nu a fost cel mai important lucru din viața lui, că nu a făcut tot ce ținea de el ca să o păstreze. Asta în ciuda faptului că a iubit-o enorm. Și că încă o mai iubește. Oare depinde de noi să îi salvăm pe cei dragi pînă nu e prea tîrziu sau e mai bine să ne resemnăm și să îi lăsăm să plece?

N-o să vă dau răspunsurile pe care le sugerează Sin Fin/Fără sfîrșit. Am văzut în TIFF Lounge o inscripție cu textul ”May the TIFF be with you”. După ce am văzut bijuteria asta de film spaniol, mi-am zis ”Fie ca orice îndrăgostit să găsească răspunsul corect”.