Prima pagină » Reportaje » [AUDIO] Plecând de la frica de eşec, acceptăm compromisuri în cuplu sau luăm atitudine şi schimbăm ceva?

[AUDIO] Plecând de la frica de eşec, acceptăm compromisuri în cuplu sau luăm atitudine şi schimbăm ceva?

Se spune că noi, oamenii, trăim o viaţă întreagă sub cumplita ameninţare a eşecului. Nu ştiu dacă este chiar aşa dar dacă chiar aşa stau lucrurile, ei bine, situaţia nu e deloc roz…sigur acesta este şi motivul pentru care, de multe ori, o despărţire ne ghilotinează orice şansă de a avea încredere în noi, de a învăţa ceva util, de pus în practică, astfel încât, pe viitor, lucrurile să funcţioneze corect. Plecând de la frica de eşec, acceptăm toate compromisurile, sau luăm atitudine şi schimbăm ceva, astfel încât să fim mulţumiţi? Ce facem când relaţia ne nemulţumeşte? Acestea sunt întrebările la care vom încerca să răspundem, alături de dr. psiholog Raluca Anton şi dr. psiholog Adela Moldovan.

Articol editat de Carmen Sas, 16 iunie 2019, 06:00 / actualizat: 16 iunie 2019, 7:22

Se spune că noi, oamenii, trăim o viaţă întreagă sub cumplita ameninţare a eşecului. Nu ştiu dacă este chiar aşa dar dacă chiar aşa stau lucrurile, ei bine, situaţia nu e deloc roz…sigur acesta este şi motivul pentru care, de multe ori, o despărţire ne ghilotinează orice şansă de a avea încredere în noi, de a învăţa ceva util, de pus în practică, astfel încât, pe viitor, lucrurile să funcţioneze corect. Plecând de la frica de eşec, acceptăm toate compromisurile, sau luăm atitudine şi schimbăm ceva, astfel încât să fim mulţumiţi? Ce facem când relaţia ne nemulţumeşte? Acestea sunt întrebările la care vom încerca să răspundem, alături de dr. psiholog Raluca Anton şi dr. psiholog Adela Moldovan.

Raluca Anton: O clientă îmi spunea: “Am avut trei relaţii, toate eşuate”. Am întrebat-o ce ar fi trebuit să se întâmple, astfel încât aceste relaţii să nu fie eşuate. Ea mi-a spus: “Ar fi trebuit să continue.” Atunci când o relaţie nu funcţionează într-un mod pe care ni-l imaginăm (de regulă ne imaginăm să dureze o viaţă întreagă), noi le evaluăm ca fiind eşuate. E foarte greu să tolerăm că o relaţie poate fi valoroasă chiar dacă durează 2 ani, chiar dacă durează 3 luni, chiar dacă durează 20 de ani. Pentru că a însemnat ceva pentru noi şi am învăţat ceva din povestea respectivă. Sunt multe situaţii în care se încheie poate o căsnicie de 20 de ani, dar asta nu trebuie să însemne neapărat că a eşuat.

Adela Moldovan: De multe ori această interpretare nu se opreşte la eşecul relaţiei: ci “eu, ca om, am eşuat”. Şi aici apare o suferinţă emoţională extremă: de multe ori este dificil să depăşim o despărţire şi este dificil să ne reconstruim viaţa.

Carmen Sas: Pe de altă parte, dacă fericirea mea depinde strict de celălalt, atunci ce fel de relaţie trăiesc?

Adela Moldovan: Că fericirea mea depinde strict de celălalt este adesea un mit. Noi suntem animale profund sociale şi ne găsim starea de bine în relaţiile cu ceilalţi, dar starea de fericire pe care o simţim sau nu la un moment dat depinde de foarte multe lucruri: de relaţie, de cum valorizez eu ceea ce am. Sigur că o relaţie este extrem de importantă în viaţa noastră şi este normal să suferim atunci când ea se încheie; dar una este suferinţa atunci când s-a încheiat o relaţie care nu a mai putut fi salvată şi cu totul alta este suferinţa atunci când eu consider că sunt o fiinţă, o persoană eşuată pentru că relaţia mea s-a încheiat.

Raluca Anton: Este alegerea mea să gândesc un anumit lucru despre mine. Ipoteza e că pentru a fi fericiţi, trebuie să avem o relaţie de lungă durată. Şi atunci când acest lucru nu se îndeplineşte, ne vine foarte uşor să punem această ştampilă. De multe ori, atunci când ne este teamă că o relaţie va eşua, există riscul să transmit nemulţumirile în diverse contexte. Există riscul să mă abţin din a-ţi spune ceea ce mă doare până într-un moment când intervenţia mea este disproporţionat cu ceea ce se întâmplă în realitate. În astfel de momente în care nu comunic, încerc să mă protejez de acel eşec puternic prin care aş putea să trec. A transmite nemulţumirile în relaţii nu trebuie să ducă neapărat la finalizarea acelei relaţii. Orice situaţie de discuţie în contradictoriu poate fi privită ca un moment de a învăţa lucruri unul despre celălalt.

Adela Moldovan: Sigur că avem şi extrema cealaltă, în care discutăm enorm de mult nemulţumiri, în care tot timpul ne criticăm unul pe celălalt; în care suntem veşnic nemulţumiţi de relaţia noastră, de viaţa noastră, de locuinţa noastră. Şi atunci de multe ori putem îngropa relaţia, cu aspectele ei pozitive şi satisfăcătoare, sub aceste nemulţumiri. Şi putem să ne creem impresia că viaţa noastră este un eşec pe cale de a fi descoperit. Nici să discutăm excesiv de mult despre nemulţumiri nu este sănătos nici pentru mintea noastră, nici pentru relaţia noastră. Mintea noastră este înclinată să pună accent pe aspectele negative, dar trebuie să învăţăm să scoatem în evidenţă şi aspectele pozitive, mulţumitoare din relaţia noastră.

Carmen Sas: În şedinţele de terapie, vine mai mult unul dintre parteneri decât amândoi?

Raluca Anton: Cred că asta se întâmplă. Avem mai degrabă solicitări de terapie individuală, în care clientul se aşteaptă să găsim o formulă magică, astfel încât el singur să poată face o mişcare puternică în cuplu, astfel încât cuplul să funcţioneze.

Adela Moldovan: Vor să le spunem dacă este relaţia potrivită sau dacă ar trebui să plece din relaţie.

Carmen Sas: Ce se întâmplă atunci când relaţia noastră ne alimentează mai degrabă nemulţumirile decât fericirile?

Raluca Anton: Nu ştiu dacă neapărat relaţia ne alimentează aceste nemulţumiri, cât mai degrabă atenţia noastră sporită către lucruri care nu ne fac plăcere, care nu ne împlinesc. Relaţia e o entitate care primeşte ceea ce îi oferim. Atenţia pe care noi o acordăm lucrurilor din viaţa noastră e cea care s-ar putea să ducă la această încărcătură puternică a relaţiei, la faptul că relaţia ne arată mai degrabă nemulţumiri decât momente plăcute.În consilierea de cuplu îi ajutăm pe clienţii noştri să vadă lucrurile bune din relaţie, tocmai pentru a-i învăţa pe clienţi să contrabalanseze, astfel încât relaţia să nu le arate doar nemulţumirile.

Adela Moldovan: Dacă am sta fiecare dintre noi să ne gândim ce critici am primit de la parteneri şi ce aprecieri am primit, cred că ne-ar fi foarte greu să ne amintim aprecierile.

Raluca Anton: Atunci când eu apreciez ceva, aprecierea mea spune ceva despre nevoia mea. Eu apreciez atunci când nevoile mele sunt îndeplinite.

Adela Moldovan: Este un mod mult mai sănătos de a comunica nevoile, pentru că studiile arată că oricât de corect formulezi o critică, aceasta răneşte. Pentru a păstra o relaţie satisfăcătoare, la o critică ar trebui să oferim 5 aprecieri. Dar noi cred că facem invers. De foarte multe ori nemulţumirile noastre nu sunt altceva decât un indicator al nevoilor care nu sunt îndeplinite. Aşadar în loc să spun: „Nu ai făcut asta”, ar trebui să spun: „Te rog, fă acel lucru”. În loc să transmit partenerului ce nu a făcut bine, să transmit direct ce am nevoie, ce mi-aş dori.

Carmen Sas: Putem învăţa şi să criticăm corect?

Raluca Anton: În primul rând trebuie să învăţăm să vorbim despre noi înşine. Atunci când folosim o critică prin persoana a II-a însoţită de o negaţie („tu nu faci), în creier se activează o zonă de pericol pentru care tendinţa va fi apărarea. Pe de altă parte, dacă eu transmit o critică pornind de la mine, de la cum văd eu lucrurile („mi-aş fi dorit tare mult să poţi să faci asta pentru mine”), creierul celuilalt poate fi prezent în acea discuţie şi el nu-şi va ridica armele. I-aş invita pe cititori să analizeze dacă după o discuţie în contradictoriu ei şi-au rezolvat de fapt problema, pentru că o discuţie în contradictoriu ar trebui să fie o rezolvare de probleme. Dacă nu ne-am rezolvat problema de la care am pornit, înseamnă că a fost degeaba discuţia pe care am avut-o şi ne-am rănit mai mult decât am rezolvat ceva.

Carmen Sas: Cum ar trebui să reacţionăm la critică?

Adela Moldovan:Reacţiile noastre sunt foarte greu de schimbat. De dorit ar fi să acţionăm. Ceea ce pot să fac este să învăţ ce să fac după ce am reacţionat: dacă am reacţionat defensiv de exemplu, în momentul în care reuşesc să mă calmez emoţional, să-i spun partenerului că m-a deranjat modul în care a transmis acele comportamente care îl nemulţumesc. În momentul în care eu mă duc într-o stare de pace, cu deschidere şi blândeţe, vom putea comunica. Ce mai pot să fac este să învăţ să stau puţin, să-mi dau timp şi când vreau să transmit o critică, şi când o primesc. Acel sentiment de pericol ne dă o stare că trebuie să facem ceva acum. Dar problemele dintr-o relaţie nu ne pun starea în pericol, indiferent cât de neplăcute ar fi. Asta desigur că poate fi ceva foarte dificil. Trebuie să învăţăm să acţionăm dându-ne timp şi investind efort pentru a face altfel decât ne e instinctul.

Carmen Sas: Apropos de acest „să stau să îmi acord timp”, cum e mai bine să procedăm? Să ne formulăm nemulţumirile imediat ce le detectăm, sau să le lăsăm să se acumuleze şi apoi, la un moment dat, să le transmitem? E important să spunem imediat ce avem de spus sau mai bine să tăcem, să lăsăm să treacă de la sine…?

Raluca Anton: Undeva pe la mijloc. Cu cât se produc mai multe rupturi fără să fie reparate, cu atât suferinţa e mai mare şi rănile sunt mai mari. Pe de altă parte, atunci când ne doare nu e un moment propice să comunicăm. Procesul de consiliere durează pentru că noi, alături de clienţii cu care lucrăm, luptăm pentru a-i învăţa un comportament nou. Dacă ei au folosit un anumit comportament preţ de 30 de ani, noi acum vrem să le scoatem în evidenţă cum un alt comportament poate să le fie mai benefic decât ceea ce au făcut până acum. Dar ca noul comportament să se aşeze, e nevoie de resurse, de efort şi de timp.

Adela Moldovan: Acel timp pe care mi-l iau din a nu spune imediat îmi permite să mai fac ceva: să mă gândesc la cât de relevant şi important este acel comportament. Pentru că nu de puţine ori mă deranjează ceea ce partenerul meu face, dar problema este la mine, la starea mea emoţională. A transmite imediat o nemulţumire duce la creşterea transmiterii nemulţumirilor care poate nu sunt atât de relevante. Nu toate nemulţumirile mele sunt indicatori fideli ai ceea ce partenerul meu ar trebui să schimbe. Nici eu nu sunt perfectă, şi eu am diverse comportamente care îl deranjează pe partenerul meu. A convieţui împreună înseamnă inclusiv să ne acceptăm nişte mici comportamente. Şi atunci să stau puţin să mă gândesc cât de rău mă deranjează ceva şi cât de important este să-i transmit partenerului meu, într-un mod consistent şi consecvent, pentru ca el să-şi schimbe comportamentul.

În loc de final … haideţi să nu dăm vina atât de repede pe partenerul nostru pentru tot ceea ce se întâmplă rău în cuplul din care facem parte. E uşor să spunem „tu eşti de vină!”; ori, în relaţii, niciodată vina nu aparţine doar unuia; poate că e confortabil, pe termen scurt, să ne învinuim partenerul pentru ceea ce nu merge bine dar, dacă ne gândim mai bine, această acceptare spune multe şi despre noi…! Putem cădea de acord că unele compromisuri sunt absolut esenţiale într-o relaţie. Şi nu ar strica să ne exersăm această abilitate, pentru a avea şi dezvolta relaţii sănătoase. Dar să nu uităm să stabilim o graniţă pentru aceste compromisuri, una peste care să nu trecem. Iar când aceste compromisuri sunt toxice şi ne distrug sufletul, ei bine, atunci e momentul să spunem STOP JOC! şi să mergem mai departe pe alt drum, pe drumul nostru.