Prima pagină » Campanii » Incluziv » Incluziv: Legea protecţiei persoanelor cu dizabilităţi: cât de realiste sunt modificările propuse?
Incluziv: Legea protecţiei persoanelor cu dizabilităţi: cât de realiste sunt modificările propuse?
Andrea Nagy – Ovidiu Tuduruţă
De fiecare dată când o persoană cu dizabilităţi se confruntă cu o problemă de natură legislativă, este imposibil să nu audă – sau să nu spună – sintagma: „Conform legii 448”. Cât de actuală mai e în 2019 această lege care reglementează atât de multe aspecte din viaţa persoanelor cu dizabilităţi? Ce presupune noul proiect de modificare şi cât de realiste sunt informaţiile care s-au vehiculat pe internet în ultimele săptămâni, că persoanele cu dizabilităţi vor putea obţine credite imobiliare în condiţii avantajoase? Despre toate acestea am stat de vorbă cu Ovidiu Tuduruţă, fostul coordonator al politicilor pentru tineret din cadrul Forumului European al Dizabilităţii:
De fiecare dată când o persoană cu dizabilităţi se confruntă cu o problemă de natură legislativă, este imposibil să nu audă – sau să nu spună – sintagma: „Conform legii 448”. Cât de actuală mai e în 2019 această lege care reglementează atât de multe aspecte din viaţa persoanelor cu dizabilităţi? Ce presupune noul proiect de modificare şi cât de realiste sunt informaţiile care s-au vehiculat pe internet în ultimele săptămâni, că persoanele cu dizabilităţi vor putea obţine credite imobiliare în condiţii avantajoase? Despre toate acestea am stat de vorbă cu Ovidiu Tuduruţă, fostul coordonator al politicilor pentru tineret din cadrul Forumului European al Dizabilităţii:
Andrea Nagy: Să vorbim despre începuturile legii 448: cât de mare lucru a fost la acea vreme ca mai multe aspecte care ţin de viaţa persoanelor cu dizabilităţi să fie reunite într-un singur act legislativ?
Ovidiu Tuduruţă: Înainte de toate, trebuie menţionat că legea 448 din decembrie 2006 este legea pentru protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. A fost o expresie a unor tendinţe internaţionale: vorbim de o perioadă care este perfect sincronizată cu momentul adoptării, la New York, a Convenţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi şi, implicit, intrarea acestui act al Naţiunilor Unite în circuitul internaţional de reglementare. A fost o lege importantă la vremea respectivă, o lege care aş spune eu că răspundea în mod inovativ promovării şi protecţiei drepturilor persoanelor cu handicap.
Andrea Nagy: Cum definea dizabilitatea această lege: era persoana cu dizabilităţi în continuare o persoană care făcea parte din sfera socială, din sfera Ministerului Muncii, sau începea să fie definită mai degrabă din punctul de vedere al drepturilor omului?
Ovidiu Tuduruţă: Din punctul de vedere al enunţului legislativ, legea 448 foloseşte frecvent termenul de drepturi. În realitate, modul cum aceste enunţuri au fost construite şi exprimate în textul de lege (şi ulterior în metodologii), ne dăm seama că drepturile persoanelor cu dizabilităţi au fost tratate mai mult din perspectiva unor politici sociale, în detrimentul pârghiilor administrative care consacră dreptul persoanei cu dizabilităţi şi aduce metodologii de protecţie a unui drept. Dacă stăm şi analizăm, de la începutul anilor ‚90 până astăzi, dizabilitatea s-a perindat prin mai multe instituţii centrale: Ministerul Sănătăţii, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Muncii. Poate că astăzi a venit vremea ca dizabilitatea să treacă în subordinea Ministerului de Justiţie. Pentru că persoana cu dizabilităţi este subiect de drepturile omului şi nu doar un beneficiar al unor politici sociale.
Andrea Nagy: Care sunt principalele aspecte ale vieţii persoanelor cu dizabilităţi pe care le reflectă această lege?
Ovidiu Tuduruţă: Cred că putem vorbi de marea majoritate a domeniilor de interes: viaţa de familie, mediul fizic, accesul la educaţie, angajabilitatea, reprezentativitate în relaţia cu decidentul de politici publice.
Andrea Nagy: Cuprinde această lege şi indicaţii procedurale, de exemplu măsuri punitive în cazul unor persoane, instituţii, agenţi economici?
Ovidiu Tuduruţă: Cred că marea problemă a textului legislativ reglementator al vieţii persoanei cu dizabilităţi este lipsa unor metode punitive. Un exemplu la îndemâna tuturor este problema accesibilităţii clădirilor publice. Aparent, avem text legislativ care normează modalitatea în care o clădire publică trebuie să reflecte standardele de accesibilitate pentru persoana cu dizabilităţi. În practică există nenumărate alte legi (prevederi din Codul Fiscal, ori din legislaţia administrativă) care pot fi accesate de către operatorii constructori pentru a obţine derogări.
Andrea Nagy: În aceşti 13 ani care au trecut de la implementare, au avut loc, chiar dacă lent, schimbări în condiţiile de viaţă a persoanelor cu dizabilităţi. Cât de actuală mai este legea 448 în 2019?
Ovidiu Tuduruţă: Aş putea spune că multe dintre prevederile sale sunt desuete. În acord cu Convenţia, dizabilitatea este un concept progresiv: condiţiile, tiparele vieţii persoanei cu dizabilităţi sunt într-o continuă schimbare; şi rolul legiuitorului este să vină şi să actualizeze legea cu nevoile reale, actuale, ale persoanei cu dizabilităţi. Avem probleme multe; ba mai mult, în proiectul de modificare a legii 448 identificăm puţine intenţii de actualizare a reglementărilor.
Andrea Nagy: Ai pomenit de un proiect de actualizare a legii. Ce presupune acesta?
Ovidiu Tuduruţă: Avem în Parlament un proiect de modificare a legii 448, proiect care are trei direcţii majore. Un articol este dedicat asistentului personal. Şi am putea spune că în sfârşit începe să se discute despre o nevoie recurentă a persoanei cu dizabilităţi, instituţia asistentului personal.
Andrea Nagy: După ce că această instituţie a primit o lovitură serioasă în multe localităţi, odată cu bugetul 0 pentru serviciile sociale.
Ovidiu Tuduruţă: Aşa este. Sperăm din suflet ca în metodologie să descoperim că asistentul personal va fi finanţat pentru o disponibilitate de 24 de ore din 24.
Andrea Nagy: Până acum textul legislativ nu cuprindea menţiuni referitoare la asistentul personal?
Ovidiu Tuduruţă: Nu. Într-o interpretare a legii, putea fi conchis că asistentul personal este disponibil maxim 8 ore din durata unei zile. Să sperăm că asociaţiile dizabilităţii vor fi implicate să ceară această reglementare, ca asistentul personal să fie finanţat pentru o activitate de 24 de ore, e simplu de înţeles că avem persoane suferind de o dizabilitate severă care au nevoie de asistenţă permanentă. A doua direcţie este dedicată subvenţionării de credite din partea Statului pentru achiziţia de locuinţe, amenajarea de locuinţe în scopul accesibilizării şi achiziţia de autoturisme adaptate persoanelor cu dizabilităţi purtătoare de permis de conducere. Textul de modificare spune că Statul se obligă, din sursa bugetului de stat, să subvenţioneze dobânda, să garanteze creditul în numele persoanei cu dizabilităţi, să recompenseze instituţia de credit în situaţia unui deces a persoanei cu dizabilităţi, să subvenţioneze asigurarea de viaţă a persoanei cu dizabilităţi beneficiară de credit şi indică obligativitatea băncilor de a avea 2% din portofoliul de credite dedicat creditelor persoanelor cu dizabilităţi. Asta înseamnă o mobilizare de sume foarte mari. Cred că prima măsură pe care trebuie să o ia asociaţiile reprezentative ale dizabilităţii este să transmită Ministerului Muncii o scrisoare oficială prin care solicită un dialog; aceeaşi scrisoare către parlamentarii iniţiatori, pentru a fi clarificată sursa: cum va fi finanţat, cine-şi alocă responsabilitatea, care sunt celelalte proceduri administrative pe care beneficiarul trebuie să le traverseze. Asociaţiile de profil au obligaţia să vină în întâmpinarea membrilor cu lămuriri pe tema aceasta.
Andrea Nagy: Despre ce sume este vorba?
Ovidiu Tuduruţă: Doar în situaţia amenajărilor şi a autoturismelor e plafonată suma. În cazul achiziţiei de imobile, nu. Dacă luăm de bună această afirmaţie (care pare ilogică, imposibilă la prima vedere), trebuie să ne aşteptăm la sume semnificative şi pentru bugetul naţional.
Andrea Nagy: În ce stadiu se află proiectul de lege în momentul de faţă?
Ovidiu Tuduruţă: Din informaţiile pe care le am din Ministerul Muncii, acest proiect nu a ajuns la guvern pentru vreo avizare. Asociaţiile dizabilităţii pot profita de existenţa unui proiect de modificare şi să forţeze dialogul: atât dialogul instituţional, cât şi dialogul cu societatea civilă în ansamblu şi beneficiarii pe care se presupune că îi reprezintă.
Andrea Nagy: Ai pomenit de trei direcţii ale acestui proiect şi ai detaliat două dintre ele. Care este cea de-a treia?
Ovidiu Tuduruţă: Instituirea prin lege a biletului unic de călătorie. Deja comunitatea persoanelor cu dizabilităţi ştie că de anul acesta biletele de călătorie sunt unice, utilizabile atât pentru CFR cât şi pentru transportul cu autocare. Biletul unic pentru transportul interurban vine cu o noutate: alternativa transportului cu avionul. Problema este că nicio măsură dintre cele trei nu are o reflecţie într-o metodologie propusă. Ar trebui să exemplific. Pentru situaţia asistentului personal, reiese din textul de lege că acesta va avea contract cu primăriile, ceea ce înseamnă că sursa de finanţare va fi de la primărie. Cu toţii ştim că primăriile sunt într-o aproximativă incapacitate de finanţare a nevoilor persoanelor cu dizabilităţi. Dacă mai introducem asistentul personal 24 de ore din 24, am dubii serioase că asta se va întâmpla.
Andrea Nagy: În afară de aceste carenţe ale metodologiei, care consideri că sunt acele puncte pe care noul proiect ar trebui să le cuprindă, dar nu le conţine?
Ovidiu Tuduruţă: În primul rând, articolul 4, care se referă la obligativitatea instituţiilor publice de a promova şi proteja drepturile, cred că ar trebui modificat printr-o explicaţie despre cum se va întâmpla aceasta. Apoi aş recomanda asociaţiilor dizabilităţii să reia capitolul dedicat angajabilităţii, să vedem cum instituim fondul de abilitare, banii colectaţi de la companiile care nu angajează persoanele cu dizabilităţi să fie constituiţi într-un fond direcţionat stimulării angajării acestor persoane. Aş încuraja deschiderea unor discuţii pe tema recunoaşterii, prin legea 448, a asociaţiilor reprezentative ale dizabilităţii. Poate fi redeschis subiectul centrelor rezidenţiale, aşa-numitele centre de viaţă independentă a persoanelor cu dizabilităţi. Dar indiferent de ceea ce propunem noi – valid sau nevalid, real sau nereal -, logica propunerilor asociaţiilor dizabilităţii trebuie să aibă următorul circuit: colectăm opinii de la beneficiari, după care ne consultăm pe tema formei în care solicităm ceea ce beneficiarii ne-au mandatat, apoi ne întâlnim cu decidenţi, reprezentanţi politici, şi negociem susţinerea.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
