Premierul Viorica Dăncilă a solicitat revocarea directorului general interimar al CNAIR
Premierul Viorica Dăncilă a solicitat revocarea directorului general interimar al Companiei Naționale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Nega.
Decizia a fost luată după ce șefa Executivului a cerut o analiză referitoare la stadiul mai multor proiecte de investiții în infrastructura de transport.
Astfel, premierul a solicitat explicații cu privire la întârzierile de proiectare și execuție pentru tronsoanele 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, precum și cu privire la întârzierea lansării procedurii de execuție pentru tronsonul 4 al aceluiași proiect.
Totodată, șefa Executivului a cerut să-i fie prezentate explicații cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitație pentru execuția secțiunilor 3 și 4 din Drumul expres Pitești-Craiova, ca urmare a contestării procedurilor inițiale.
În același timp, premierul și-a exprimat ferm nemulțumirea legată de faptul că actuala conducere a CNAIR a dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deva.
În urma acestei analizei, prim-ministrul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcția de director general interimar al CNAIR.
Articol editat de Camelia Velțan, 8 iulie 2019, 19:33