Se întâmplă și altora: o porţiune de stradă din oraşul francez Amiens s-a surpat!
În centrul oraşului Amiens din Franţa, o porţiune de stradă s-a surpat brusc, formând o groapă cu diametrul de zece metri şi o adâncine de cinci metri, informează publicaţia locală „Courrier Picard”. Strada s-a surpat luni dimineaţă, în apropierea restaurantului cu terasa „La Bonne Humeur”, situat lângă sediul Primăriei. Porţiunea de teren înghiţită de pământ a fost împrejmuită cu un gard de securitate. De asemenea, din imobilul de locuinţe aflat în vecinătate au fost evacuate trei persoane, acestea fiind găzduite temporar în sediul administraţiei orăşeneşti. Se precizează că, în centrul oraşului, există până la 200 de caverne, care, în trecut, au făcut parte din infrastructura unei cetăţi medievale din Amiens.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 15 august 2019, 18:00 / actualizat: 15 august 2019, 20:02
RADOR
Sursă foto: NewsBeezer
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.