Hoaţă la doar 10 ani

Articol editat de Andrei Cretoiu, 27 august 2019, 16:06
O fetiţă de 10 ani din judeţul Satu Mare este cercetată de poliţişti pentru că a furat 900 de euro dintr-o casă, ea aflând locul unde sunt ţinuţi banii în timp ce se juca cu copiii, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Poliţiştii din oraşul Tăşnad au fost sesizaţi despre faptul că dintr-o locuinţă din localitatea Sărăuad persoane necunoscute ar fi sustras 900 de euro.
Fetiţa de 10 ani a profitat de faptul că persoanele sunt plecate la muncă şi a sustras banii.
Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 90%, precizează sursa citată.
Poliţia a deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Foto: arhivă radio
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.