Marșul Bicicliștilor Clujeni
Articol editat de Camelia Velțan, 20 septembrie 2019, 08:57
O nouă ediţie a Marşului Bicicliştilor Clujeni se va desfăşura duminică, 22 septembrie, dedicată special Săptămânii Europene a Mobilităţii şi Zilei Europene Fără Maşini.
La eveniment sunt invitaţi toţi clujenii care au bicicletă. Întâlnirea
participanţilor va avea loc în Piaţa Unirii, începând cu ora 14:45. Startul efectiv al marşului va fi la ora 15:00, urmând să dureze aproximativ o oră şi jumătăte.
Traseul vizează de această dată zona centrală şi pericentrală, dar şi cartierul Grigorescu.
Organizatorii marşului îşi exprimă din nou îngrijorarea faţă de calitatea redusă a pistelor de biciclete.
Ei spun că există deficienţe calitative grave la noile piste şi se menţin nerezolvate probleme la pistele vechi, de la lăţimea insuficentă la lipsa de continuitate, de la prezenţa diverselor obstacole la marcaje şi indicatoare rutiere lipsă, neclare sau greşit amplasate, ce pun în pericol bicicliştii şi alţi participanţi la traficul rutier.
Organizatorii mai precizează că un exemplu recent este pista de pe strada Take Ionescu, inconfortabilă şi periculoasă pentru biciclişti, care se întrerupe la fiecare câteva zeci de metri.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.