Ascultă Radio România Cluj Live

Filmul de weekend: Monștri

”Monștri.” spune o poveste de dragoste neobișnuită. Structurat în trei capitole, filmul ni-i prezintă pe rînd pe cei doi protagoniști, Dana și Arthur, separat, doar vorbind la telefon; apoi împreună, un cuplu căruia i se pune această etichetă, de monștri. Sînt tineri, vin din ceea ce s-ar putea numi clasă de mijloc, nu pare să aibă probleme financiare majore, însă au cu duiumul din cele existențiale.

Filmul de weekend: Monștri

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 5 octombrie 2019, 06:00 / actualizat: 5 octombrie 2019, 8:34

Pe Dana o vedem prima oară pe peronul unei gări, semn al unui du-te vino, al unei vieți sub semnul inconstanței sugerate de venirea și plecarea trenurilor. Înțelegem că ea nu a mai urcat în trenul care trebuia să o ducă din București pentru o călătorie în interes de serviciu. Alege să urce într-un taxi cu care colindă întreaga noapte orașul. Excelentă alegerea actriței Judith State în rolul Danei, exprimă prin toți porii un fel de oboseală și o tristețe nedefinită. Îi ghicim starea mai mult din priviri, din postura corpului decît din vorbele ei. Interacționează totuși cu taximetristul, jucat admirabil de Alexandru Potocean. Între ei se înfiripă o oarecare simpatie și din frînturile lor de conversație începem să pricepem de unde i se trage nefericirea: relația cu soțul ei, cu care vorbește la telefon în timpul plimbării cu taxiul, se află într-un punct de impas.

Apropo de punct: în limba română nu se pune punct după titlu, cu toate acestea cuvântul ”monștri” din titlul filmului este urmat de punct, dar finalul ales de regizor, care semnează și scenariul, este unul deschis, nu definitiv, ci marcat de ezitări. Ezitant, nesigur, dar trist și el este și soțul Danei, Arthur, interpretat de Cristian Popa. El este prezentat în capitolul al doilea, povestea lui merge în paralel cu a ei, sîntem în aceeași noapte, iar aventura lui extraconjugală este în centrul poveștii. De menționat în rolurile secundare, pe lîngă Alexandru Potocean, prezențele Dorinei Lazăr și a lui Șerban Pavlu.

”Monștri.” vorbește discret despre multe: nu este doar o criză de cuplu prezentată pe ecran, sînt și alte teme ce răzbat din viețile personajelor. Presiunea socială pe care o pune familia și societatea pe un cuplu să aibă copii sau să nu își declare orientarea sexuală. Felul în care îi judecăm pe cei din jur fără să știm adevărul întreg despre ei. Felul în care nu știm să ne gestionăm crizele sentimentale, în acele momente din viața unui cuplu în care fiecare e conștient că nu mai poate continua relația, dar nici nu poate pleca.

”Monștri.” a cîștigat Premiul publicului la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Sofia, și Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF.

 

Text/foto: Anca Mureșan Bota

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Filmul de weekend: Emilia Perez, cel mai bun film european al anului | VIDEO
Filmul de weekend sâmbătă, 14 decembrie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Emilia Perez, cel mai bun film european al anului | VIDEO

Academia Europeană de film a desemnat pe 9 decembrie cele mai bune performanțe din cinematografia europeană pe anul 2024.   După ce a fost...

Filmul de weekend: Emilia Perez, cel mai bun film european al anului | VIDEO
Filmul de weekend: Vorbește cu ea – o conversație mereu surprinzătoare
Filmul de weekend sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Vorbește cu ea – o conversație mereu surprinzătoare

Pasionante și pasionale, colorate și pline de umanitate. Așa mi s-au părut întotdeauna filmele lui Pedro Almodovar.   Este cel mai cunoscut...

Filmul de weekend: Vorbește cu ea – o conversație mereu surprinzătoare
Filmul de weekend: The Substance. Abuzul se pedepsește de către… propria persoană!
Filmul de weekend sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 00:00

Filmul de weekend: The Substance. Abuzul se pedepsește de către… propria persoană!

Când singurul lucru care contează e frumusețea propriului trup, e doar o chestiune de timp până când efectele vârstei își spun cuvântul....

Filmul de weekend: The Substance. Abuzul se pedepsește de către… propria persoană!
Filmul de weekend: Beetlejuice, cinema de Halloween | VIDEO
Filmul de weekend sâmbătă, 2 noiembrie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Beetlejuice, cinema de Halloween | VIDEO

Probabil că ați observat și voi că e vremea aceea din an când cinematografele și canalele de streming se întrec în oferte cu filme de sezon....

Filmul de weekend: Beetlejuice, cinema de Halloween | VIDEO
Filmul de weekend sâmbătă, 26 octombrie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Manipulare, corupție și controlul informațiilor la alegerile prezidențiale. Din filme, desigur

Manipulare, corupție și controlul informațiilor la alegerile prezidențiale. Din filme, desigur.   Alegerile prezidențiale au fascinat mereu...

Filmul de weekend: Manipulare, corupție și controlul informațiilor la alegerile prezidențiale. Din filme, desigur
Filmul de weekend sâmbătă, 19 octombrie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Anul Nou care n-a fost | VIDEO

Nu multe filme românești se bucură deopotrivă de succes de public și de laude din partea criticii de specialitate.   Întâmpinat cu...

Filmul de weekend: Anul Nou care n-a fost | VIDEO
Filmul de weekend sâmbătă, 12 octombrie 2024, 00:00

Filmul de weekend: The Platform sau egoismul ucigaș al speciei umane

Imaginați-vă următorul spațiu: o cameră decorată aproape ca celula unei închisori – o chiuvetă, o oglindă și-o toaletă plus două paturi...

Filmul de weekend: The Platform sau egoismul ucigaș al speciei umane
Filmul de weekend sâmbătă, 5 octombrie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Pinguinul | VIDEO

Mi-am promis mie însămi de mai multe ori că nu mă mai uit la seriale difuzate pe canalele de streaming dacă nu sunt disponibile integral.  ...

Filmul de weekend: Pinguinul | VIDEO