Incluziv: Cum era să fii elev nevăzător înainte de 1989?
Ion Podosu
Articol editat de cristina.rusu, 15 octombrie 2019, 06:00 / actualizat: 15 octombrie 2019, 9:12
Ion Podosu
Articol editat de cristina.rusu, 15 octombrie 2019, 06:00 / actualizat: 15 octombrie 2019, 9:12
Astăzi, învăţământul special din România încorporează din ce în ce mai multe metode digitale pentru a-i pregăti pe copiii nevăzători; cum erau ei însă educaţi înainte de 1989? Ce perspective avea pe atunci un elev nevăzător care termina facultatea, ori care urma cursuri vocaţionale?
Andrea Nagy a stat de vorbă cu Ion Podosu, vicepreşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România, despre trecutul şi prezentul învăţământului special de la noi din ţară, dar şi despre ultima carte lansată de acesta:
Andrea Nagy: Scrieri rostite este titlul ultimei cărţi lansate de dumneavoastră. Descifraţi-ne, vă rog, titlul.
Ion Podosu: Este o carte puţin amalgamată, predomină secţiunea de interviuri pe care le-am realizat la Radio Cluj în perioada 2006-2013, în cadrul emisiunii Cuvântul care înfloreşte. Pe mine m-a tentat să transcriu aceste interviuri şi am reuşit cu o parte dintre ele; s-ar putea în viitor să mai găsesc câteva interviuri interesante şi mă gândesc să le public, pentru că abordează o serie de probleme din viaţa nevăzătorilor, dar şi a persoanelor care au contact cu aceştia.
Andrea Nagy: Cu cine ne putem întâlni între paginile acestei cărţi?
Ion Podosu: În primul rând ne vom întâlni cu scriitorul Cornel Udrea,; apoi sunt mai mulţi autori cum ar fi Viorel Şerban sau Traian Oros. Ne întâlnim de asemenea cu personalităţi din domeniul educaţiei, cum ar fi conf. Univ. Andreea Hathazi de la Facultatea de Psihologie, ori Marian Pădure, dar şi alţii care lucrează în acest domeniu.
Andrea Nagy: Cum a fost să fiţi elev înainte de 1989? Experienţa este uşor diferită pentru un nevăzător, implică internatul de pildă.
Ion Podosu: Am fost 13 ani în internatul Liceului pentru Deficienţi de Vedere din Cluj. A fost o viaţă interesantă, pentru că eram tineri şi nu ne puneam atâtea probleme de libertate. Libertatea noastră se referea mai ales la ieşitul în oraş: aveam 2 zile pe săptămână când eram învoiţi în oraş şi pentru noi aceasta era un lucru extraordinar! Mai ales perioada de liceu pentru mine şi pentru colegii mei de generaţie a fost fructuoasă, o perioadă de avânt creator am putea spune. Atunci noi am reuşit să edităm şi o revistă şcolară în care ne-am publicat primele creaţii literare.
Andrea Nagy: Era pe atunci învăţământul special comparabil cu cel de masă din punct de vedere calitativ?
Ion Podosu: Era comparabil; foarte mulţi absolvenţi, fie de gimnaziu (prin anii ‚50, când încă nu exista Liceul pentru Deficienţi de Vedere) sau absolvenţi de liceu au putut să urmeze şcolile obişnuite de masă.
Andrea Nagy: Pe atunci, din câte ştiu, învăţământul vocaţional al elevilor nevăzători era mai dezvoltat.
Ion Podosu: Existau şcoli profesionale, una pentru băieţi şi una pentru fete, în care se învăţau diferite meserii. În acelaşi timp existau la nivelul marilor oraşe acele cooperative care aveau o destinaţie specială, în care lucrau persoanele cu dizabilităţi. După‚ 90 în schimb, în perioada în care s-au înfiinţat şi mai multe licee, a existat tendinţa aceasta a tineretului ca toţi să facă o şcoală superioară, astfel că nu s-au mai dus la aceste şcoli profesionale.
Andrea Nagy: Care erau perspectivele unui nevăzător care voia să urmeze o facultate, care erau direcţiile înspre care se putea îndrepta?
Ion Podosu: Singura direcţie era aceea de a lucra în învăţământ. De aceea s-a intervenit de sus interzicându-se, din 1982, accesul persoanelor cu deficienţe de vedere la facultăţi.
Andrea Nagy: Cum era profesorul dumneavoastră preferat?
Ion Podosu: Aş putea să mă refer la o profesoară psihopedagog pe care am avut-o în clasele I-IV. Această profesoară ştia să îmbine foarte bine problemele acestea legate de predare şi învăţare cu problemele practice ale unui copil cu deficienţe de vedere. Dumneaei ştia să ne înveţe aceste aspecte de mobilitate, de orientare, de a ne descurca în diferite condiţii.
Andrea Nagy: Astăzi, învăţământul special se află între cele două proverbiale pietre tari: pe deoparte şcolile sunt implicate în tot mai multe proiecte legate de digitalizare; pe de altă parte există încă acea problemă a manualelor insuficiente (există materii cu un singur manual la 10 elevi). Cum vedeţi dumneavoastră direcţia în care se îndreaptă învăţământul special în zilele noastre?
Ion Podosu: Pot să spun că nu este o direcţie bună. Învăţământul se află de fapt între alte două pietre tari: învăţământul de masă, integrat, şi cel special. Tendinţele actuale, care sunt preluate ca nişte forme fără fond, nu converg într-o perspectivă bună. După aceea, problema manualelor este că acum sunt tot mai puţini nevăzători care învaţă braille. Manualele în braille sunt destul de costisitoare, iar la ora actuală oamenii merg pe ideea aceasta a costurilor foarte mari.
Andrea Nagy: Ţinând cont de evoluţia tehnologiei care afectează şi domeniul educaţiei, un elev cu deficienţe de vedere are alte posibilităţi faţă de un elev de acum 50 de ani. V-ar plăcea să fiţi elev azi?
Ion Podosu: Mai ales student aş vrea să fiu! Eu ca student am muncit foarte mult: nu aveam pe vremea aceea reportofoane ori laptopuri, eu chiar în sistemul braille am lucrat.
Andrea Nagy
Foto: arhivă radio
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Reamintim că peste 2400 de nevăzători au protestat în faţa Guvernului în 19 septembrie, după ce pensiile lor au scăzut cu până la 80% în...
Procedura de înscriere în program este încă în lucru, dar ştim deja că valoarea voucherului va creşte de la 5 mii la 8 mii de euro, iar...
Recent însă proiectul a intrat într-un impas financiar, iar Raimonda Boian, coordonatoarea bucătăriei ”O masă caldă”, a cerut ajutor pe...
Grădina Botanică din Cluj-Napoca a redeschis în toamna trecută sectorul special destinat vizitatorilor nevăzători, cu plante distinctive prin...