Circulație restricționată, în Ungaria
Articol editat de Camelia Velțan, 30 octombrie 2019, 16:08
Circulația tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone va fi resticționată pe teritoriul Ungariei de joi, 31 octombrie, de la ora 23.00 (ora României), pâna vineri, 1 noiembrie, la aceeași oră.
Măsura este luată ca urmare a faptului că 1 noiembrie este declarată zi de sărbătoare națională nelucrătoare în țara vecină, celebrându-se “Ziua tuturor sfinților”.
Șoferii automarfarelor au obligația să staționeze în parcările special amenajate pâna la încheierea restricțiilor de circulație.
În intervalul amintit, traficul de călatori și autoturisme se va desfășura în condiții normale.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.