[AUDIO] ”Mi se pare de neînţeles de ce problematica aceasta, a ţiganilor, rasismul şi genocidul nu sunt mai prezente în spaţiul public!”

Articol editat de Carmen Sas, 24 noiembrie 2019, 06:00 / actualizat: 24 noiembrie 2019, 10:09

Jean Marc Turine

Jean Marc Turine trăiește la Bruxelles, este realizator de filme de ficțiune și de documentare radio și a lucrat 10 ani ca producător radio la France Culture.

Zilele trecute a fost prezent la Cluj Napoca, la invitația Institutului Francez Român și a Facultății de Litere, pentru desemnarea câștigătorului concursului national de traducere, « Mot à monde » 2019. Prilej cu care și-a lansat în România cel de-al treilea roman, La Théo des fleuves, apărut la editura belgiană Esperluète. Pentru romanul său, scriitorul belgian  a fost distins cu Premiul celor 5 continente ale Francofoniei, 2018, acordat de Organizația internațională a Francofoniei. 

Creat în 2001 la inițiativa Organizației internaționale a francofoniei, Premiul celor 5 continente ale Francofoniei recompensează „un text de ficțiune (roman, povestire, nuvelă) al unui scriitor care relevă o experiență culturală specifică, care îmbogățește limba franceză” și dorește să „pună în valoare diversitatea culturală și editorială a limbii franceze pe cele cinci continente”.

M-am întâlnit cu scriitorul belgian pentru a povesti despre ultima sa carte dar mai ales pentru a afla de ce subiectul țiganilor, al romilor, este atât de interesant pentru un cetățean belgian sau francez, încât i-a dedicat o carte:

Jean Marc Turine – Nu cred că belgienii sau francezii sunt mai interesaţi de ţigani decât ar fi românii. De fapt nu prea cred că îi interesează această comunitate. Pentru mine, interesul s-a născut cumva deosebit, în 1987. Am făcut nişte filme cu oameni care au supravieţuit lagărelor naziste, evrei şi oameni din Mişcarea de Rezistenţă belgiană şi toţi mi-au vorbit de ţiganii din lagărele de rezistenţă nazistă.

Am descoperit această comunitate care încearcă să descopere o viaţă mai bună, călătoresc pentru asta dar sunt priviţi cu dispreţ. De aceea încerc să înţeleg această comunitate şi să o apăr în faţa nedreptăţilor la care au fost supuşi. Mi se pare incredibil că sunt atâtea persoane care locuiesc în Belgia pe străzi, care au un acces limitat la educaţie sau îngrijiri medicale și au un nivel de viaţă foarte scăzut. Problemele lor nu ajung nici la nivel politic, nici nu sunt discutate de către policieni, pe aceștia nu îi interesează, desi în toată Europa există o importantă luptă antirasială, dar problemele lor nu se discută. Putem să îi jignim, să spunem orice despre ei, ca şi cum ar fi nişte cetăţeni de rangul doi.

În Uniunea Europeană nu se vorbeşte despre genocidul asupra ţiganilor. Oficial, acesta este recunoscut doar de unele țări: România, Germania şi Elveţia. Şi, da, şi de SUA. Se recunoaşte genocidul asupra cmerilor roşii, începe să fie recunoscut şi genocidul asupra armenilor dar cel asupra ţiganilor, nu. Şi mi se pare o nedreptate profundă. Când vorbim de faptul că aproape 6 milioane de evrei au fost asasinaţi, şi vorbim apoi de 800.000 de ţigani asasinaţi, nu ne dăm seama că în procente ale populaţiei, ele sunt similare: 64% dintre evrei au fost extreminaţi şi 63% dintre ţigani de asemenea, au fost exterminaţi şi ei. Deci ar trebui să fie mai prezenţi şi ţiganii atunci când vorbimde genocide şi holocaust.

Poate că voi, în România, vorbiţi mai mult despre acest subiect, nu ştiu, dar în Franţa sau Belgia, nu se vorbește mai deloc. Mie îmi place să aleg să vorbesc despre subiecte importante dar care nu ajung pe nicio agenda importantă de dezbatere.

Carmen Sas – Să înțeleg, atunci, că ”La Théo des fleuves” este revolta europeanului, a omului obișnuit, față de Marile Puteri și de modul în care acestea nu vor să înțeleagă această comunitate a țiganilor? Sunteți vocea celor care nu pot să răzbească (prea slabi fiind) în fața celor puternici? Sau acest roman este ecoul unei revolte interioare?

Jean Marc Turine – Da, aşa este, e vorba de o revoltă şi o indignare care sunt, în primul rând, ale mele dar vreau şi să aduc un omagiu poporului ţigan. Ei au o frumuseţe extraordinară iar muzica lor mi se pare cea mai frumoasă. Cu siguranţă, într-o zi, ţiganii îşi vor povesti istoria dar încă aşteaptă o voce. Poate aşteaptă o mai mare libertate de gândire. Repet, mi se pare de neînţeles de ce problematica aceasta, a ţiganilor, rasismul şi genocidul nu sunt mai prezente în spaţiul public.

O parte importantă a acestei chestiuni şi fără a judeca prea aspru, este faptul că evreii de dreapta consider că genocidul include doar problema evreilor, e un subiect care le aparţine exclusive lor şi uită că în aceste lagăre erau şi foarte mulţi ţigani.

În cursul realizării unui documentar, am cunoscut o femeie maghiară, de origine evreiască, ce s-a mutat la Tel Aviv din Ungaria şi care mi-a povestit ceva foarte interesant. La Ierusalim a avut o întâlnire cu responsabili evrei, care studiau chestiunea holocaustului, subiect care o interesa şi pe ea şi acolo a fost întrebată dacă e ţigancă şi pentru ce o interesează acest subiect. Ea a răspuns că nu este ţigancă şi atunci I s-a spus că acest subiect e doar o invenţie. Tot legat de genocidul ţiganilor, sunt evrei de origine maghiară care i-au impus statului maghiar data de 25 august ca Zi Naţională a Ţiganilor , în amintirea datei similare din 1944, când între 10 şi 15.000 de ţigani au fost exterminaţi în Lagărul Auschwitz – Birkenau.

Carmen Sas – Cât de bine îi cunoașteți pe țigani?

Jean Marc Turine – Mă întrebaţi dacă îi cunosc pe ţigani. Eu nu sunt un specialist. Nu am scris un roman realist. Singurul lucru geografic scris în carte este numele fluviului, Dunărea. Simpatizez cu suferinţa ţiganilor şi le admir bucuria de a trăi şi entuziasmul, cântecele şi muzica lor. Am încercat ca cititorul să o însoţească pe Theodora în suferinţele ei dar şi în bucuriile şi iubirile ei. De ce am ales această temă a fluviului? Fiindcă mi se pare că şi muzica şi filosofia ţigănească sunt asemătoare unui fluviu.

Carmen Sas – Ne ajută Theo să intrăm în lumea aceasta a țiganilor? Călătorim cu ea la fel cum fluviul străbate Europa, alături de poveștile țiganilor în țările europene în care ei au circulat sau s-au stabilit, nomazi fiind?

Jean Marc Turine – Ce am încercat eu să fac: fluviul e asemănător celui descris în Eclesiast: se spune că toate fluviile ajung în mare dar marea nu e niciodată plină. De altfel este un proverb ţigănesc şi mai interesant: mănânc, beau, trăiesc, mor, de ce să domnesc? La ce e bună vanitatea? De altfel orice formă de putere este ridicolă şi incompletă, este nesatisfăcătoare, războiul este inutil, pentru că duce doar la excluziune şi la agresiune. Deci cartea mea se poziţionează, în primul rând, împotriva războiului. De altfel găsiţi în cartea mea câteva momente destul de dure, referiri la deportarea din timpul lui Antonescu. Ceea ce contează acolo, este crima! Nu vorbesc de nazism în carte, ci de Dumnezeul negru. În 1987 am realizat un film cu un supravieţuitor al holocaustului, el mi-a povestit cum au ajuns englezii la Bergen-Belsen şi au distrus gardurile din lagăr. Peste tot erau evrei morţi, pe jos. Nemţii le-au cerut prizonierilor evrei, care erau scheletici, să adune morţii. Tobias Shift, cel pe care l-am intervievat pentru acest film, şi-a încheiat mărturia aşa: ”englezii le-au cerut nemţilor să strângă ei morţii şi atunci mi-am dat seama că Dumnezeu este pe jos”!

Carmen Sas – În concluzie, poate fi povestea lui Theo, povestea fiecăruia dintre noi? O călătorie prin viață, un suflet nomad? Până la urmă, o părticică de suflet nomad avem fiecare dintre noi. Dar poate fi această poveste, una a noastră?  

Jean Marc Turine – Da, cartea mea vorbeşte despre ţigani dar pe toate continentele sunt popoare nomade, care sunt marginalizate. Mă gândesc acum la amerindieni sau poporul pouel din Africa. Sunt popoare nomade, obişnuite să călătorească dar care acum sunt ţinute într-un fel de rezervaţie, un fel de grădini zoologice umane. Bizar, nu?

Cartea, da, este şi un omagiu adus nomazilor dar ideea poate fi extinsă pe toate continentele unde aceşti oameni sunt dispreţuiţi şi torturaţi pentru ceea ce sunt ei. O situaţie similară cu ce a fost în timpul naziştilor când a fi evreu însemna să fii un nimeni, acum, a spune că eşti ţigan, e similar. De altfel, chiar oameni de stat, cum este  Sarkozy sau prim ministru francez, Edouard Philippe, au spus că ţiganii nu sunt făcuţi să stea în Franţa. Ce înseamnă asta în contextul în care toţi suntem metisaţi? Nu mai există francezi puri, de viţă franceză, suntem 7 miliarde de metişi.

De fapt, ce vreau să spun cu această carte? Vezi ce se întâmplă lângă tine, nu îţi fie frică de ţiganii pe care îi vezi pe străzi, apropie-te de ei, nu-i ocoli, priveşte-i, îndrăzneşte să le cauţi privirea. Asta înseamnă să ai curaj să vezi mizeria care te înconjoară. E un sistem care îi exlude. Dacă vei continua să ignori acest lucru, vom intra într-un cerc vicios. E o problemă extrem de dificilă…

În acest moment, romanul ”La Théo des fleuves” poate fi citit doar în franceză și poate fi împrumutat de la biblioteca Institutululi Francez din Cluj Napoca. Jean Marc Turine speră ca romanul să fie tradus în curând și în limba română, pentru a putea ajunge inclusiv în comunitățile de romi din întreaga Europă.

Carmen Sas

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.