Foto: Alicja/Pexels/Pixabay
Articol editat de cristina.rusu, 4 decembrie 2019, 06:00 / actualizat: 4 decembrie 2019, 8:42
Pentru a trata problema importanței originii produselor alimentare și a legăturii pe care o are aceasta cu sănătatea noastră, ne vom apleca astăzi asupra modului de obținere a produselor agricole, mai exact, aspura tipului de agricultură care se practică în zilele noastre.
Și pentru că este atât de important modelul de agricultură care face posibil ca pe mesele și în frigiderele noastre să existe legume, fructe, carne, lapte, ouă care să ne susțină, în primul rând, starea de sănătate, o să dedicăm acestui subiect două emisiuni, pentru că sunt multe de spus.
Astăzi ne uităm puțin înapoi, în istoria noastră recentă, pentru ca să înțelegem ce și de ce consumăm atât de multe alimente care sunt departe de a fi naturale.
Trebuie să spunem, încă de la început, că astăzi modelul dominant este cel de agricultură industrială. Spre deosebire de agricultura practicată înainte de cele două războaie mondiale care, pe întreg globul pământesc era profund organică (adică ecologică) și care respecta ciclul natural de viață, agricultura industrială este o activitate de producție modernă, care utilizează, printre altele, metode inovative precum: mecanizarea, tehnologia genetică și produse ale industriei chimice.
Dezvoltarea agriculturii industriale coincide, mai mult sau mai puțin, cu revoluția industrială. Identificarea nitrogenului (adică a azotului), a potasiului și a fosforului ca factori critici în cultivarea plantelor, a condus la fabricarea de îngrășăminte sintetice, făcând posibilă o agricultură de tip intensiv.
Apoi, descoperirea vitaminelor în primele două decenii ale secolului XX și a rolului pe care îl au în nutriția animalelor au permis, încă din anii 1920, creșterea în stabulație a anumitor animale, reducând astfel expunerea lor la elemente naturale adverse, așa cum descoperirea antibioticelor și a vaccinurilor a facilitat procesul de creștere a animalelor prin reducerea bolilor. În fine, produsele chimice, dezvoltate pentru a fi utilizate în al doilea război mondial, au dat naștere pesticidelor sintetice.
De ce, totuși, am îmbrățișat acest mod de a obține produse vegetale și animale, în detrimentul celui organic, care respectă legile naturii? Pentru a înțelege acest lucru trebuie să ne imaginăm cum arăta lumea imediat după 1945, când, în urma celor două războaie mondiale foate apropiate ca perioadă, a fost decimată nu numai populaţia planetei, ci şi resursele. Era deci o nevoie generală de revigorare a economiei – a agriculturii şi a industriilor, iar unul dintre factorii fundamentali care au contribuit la aceasta a fost cercetarea ştiinţifică în toate domeniile.
Agricultura, în special, trebuia să susţină creşterea alarmantă a populaţiei, deci era necesar ca producţia să crească în timpi record. Ritmul natural de creştere a plantelor nu era de mare folos, aşa că s-a procedat la folosirea masivă de fertilizatori, iar între aceştia, principalul este nitrogenul.
Industria fertilizatorilor a explodat în mod incredibil şi, în paralel cu ea, şi cea a altor substanţe care -nu cred că este potrivit termenul ajută, dar totuşi să îl folosim- plantele să ajungă la maturitate cu orice preţ – pesticidele.
Doar ca să avem o idee despre impactul acestor substanţe asupra mediului, iar cand spun mediu mă refer la tot ceea ce este viu, la un întreg ecosistem, s-a demonstrat ştiinţific că neonicotinoidele -un soi de pesticide-sunt cauza colapsului coloniilor de albine, astfel încât Comisia Europeană a restricţionat utilizarea acestora în Uniunea Europeană.
Dacă astăzi există voci puternice împotriva acestor substanţe, în anii ‘60-’70 ele erau privite ca un motor al progresului pe toate planurile. Un moment important îl constiuie ceea ce s-a numit The Green Revolution, -Revoluţia Verde, care nu a fost o mişcare ecologistă, ci cu totul altceva. În anii 60-70, deci, au fost introduse, în America Latină şi în Asia de Sud şi de Sud-Est nişte seminţe de grâu şi orez, care la vremea respectivă reprezentau o inovaţie. Acestea au fost dezvoltate de nişte cercetători, cu sprijinul Fundaţiei Rockefeller, care este un ONG american. Noile seminţe hibride aveau capacitatea să producă o recoltă mult mai mare pe hectar, cu condiţia să fie irigate şi tratate cu fertilizatorii şi pesticidele corespunzătoare.
Fermierii din India au început să le planteze în 1964, iar până în 1970 producţia s-a dublat. Impactul utilizării seminţelor la vremea respectivă a fost fantastic. A fost atât de mare încât omul de ştiinţă american Norman Borlaug, care a fost cel mai implicat cercetăror în dezvoltarea şi promovarea noilor soiuri de grâu, a primit, în anul 1970, Premiul Nobel pentru Pace, considerându-se că a contribuit în mod fundamental la combaterea foametei în lume.
Astăzi, inovaţiile de atunci sunt privite critic din cauza dezastrelor ecologice pe care le-a generat agricultura intensivă în India. Iar situația este valabilă pentru tot globul pământesc.
În ceea ce priveşte organismele modificate genetic, este vorba de modificarea alcătuirii genetice a celulelor și organismelor vii utilizându-se tehnicile biotehnologiei moderne, mai exact ale tehnologiei genetice. Astfel, materialul genetic este modificat artificial pentru a se obține o proprietate nouă (de exemplu, rezistența unei plante la o boală, la o insectă sau la secetă, toleranța unei plante față de un erbicid, creșterea productivității recoltelor).
Nici acestea nu au o viaţă uşoară, dat fiind faptul că se vorbeşte din ce în ce mai mult de riscurile pe care le presupune consumul acestora. Și pe bună dreptate, dacă aceste culturi sunt proiectate pentru a produce, de exemplu, insecticide, adică niște toxine care nu sunt dăunătoare nu numai pentru dăunători, ci și pentru alte insecte precum fluturii și polenizatoarele, trebuie să ne gândim dacă nu cumva acestea sunt periculoase și pentru alte organisme vii, cum suntem noi, oamenii. Încă se fac cercetări pentru a determina riscurile acestora dar, între timp, din aceste motive, cultivarea și comercializarea pe teritoriul Uniunii Europene se supune unor reguli destul de stricte.
Atunci când vorbim despre organisme modificate genetic, culturile agricole cele mai afectate sunt porumbul, bumbacul, soia, rapița și sfecla de zahăr. Dacă multe dintre statele member ale UE au adoptat clauze de salvgardare pentru interzicerea cultivării pe propriul teritoriu a acestor plante modificate, România, spun eu din păcate, nu este îngrijorată de efectele acestora și permite cultivarea unui tip de porumb rezistent la insecte.
Săptămâna viitoare vom vorbi despre riscurile pe care le presupune consumul de produse alimentare tratate chimic și despre cum facem să ne ferim, pe cât posibil, de ele.
Până atunci, alegeți să mâncați produse care sunt cât mai aproape de natură. Este important.
Eu sunt Horia Șimon și vă dau întâlnire miercurea viitoare, la Felia de Cluj.
Foto: Alicja/Pexels/Pixabay
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
![Felia de Cluj – Producătorii locali, de la eroi la impostori [AUDIO]](https://i0.wp.com/www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2020/11/producatori-locali-piata-volanta-Cluj.jpg?resize=300%2C169&ssl=1 "Felia de Cluj – Producătorii locali, de la eroi la impostori [AUDIO]")
Lucrez cu și pentru producătorii locali de cel puțin 10 ani, cam de când mi s-a fixat în cap ideea că e mai bine cu ei decât cu...
Felia asta m-a prins în vria pachetelor de sărbători și cu vreo 15 kg de cârnați în afumătoare. Tot săptămâna asta am mai făcut jumări,...
Pentru că am crescut în partea Transilvaniei cu o puternică influență ungurească, pentru mine e numai normal să mănânc preparate care au în...
La cererea ascultătorilor și cititorilor noștri, l-am rugat pe chef Horia Șimon să ne gătească oareșce mâncare de post 🙂 , asta pentru...