Angajații unei ferme de pui din Bihor, intoxicați
Articol editat de Camelia Velțan, 5 decembrie 2019, 18:14
Mai mulţi angajaţi de la o fermă de pui din localitatea Ciumeghiu, judeţul Bihor au fost transportaţi la spital, în această după-amiză, joi, 5 decembrie, în urma unei posibile intoxicaţii.
Purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, maiorul Camelia Roşca, a declarat că 18 oameni s-au autoevacuat, iar opt prezentau dificultăţi respiratorii şi dureri de cap. Şapte dintre aceştia au fost transportaţi la spital pentru că unul dintre angajaţi a refuzat ajutorul medicilor.
Toate persoanele afectate au primit îngrijiri la faţa locului, fiindu-le administrat şi oxigen. Cauzele acestor afecţiuni încă nu se cunosc cu exactitate.
Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Daniela Rahotă, a precizat că ar putea fi vorba despre efectele unei acţiuni de deratizare. O echipă de la DSP Bihor s-a deplasat la faţa locului.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.