S-a născut în 5 decembrie 1901, în Chicago. Tatăl său era abonat la ziarul Apel la raţiune, iar tânărul Walter obişnuia să exerseze desenul copiind caricaturile de pe pagina principală. După ce familia sa a părăsit oraşul şi s-a mutat lângă calea ferată Topeka, a devenit de-a dreptul îndrăgostit de trenuri.
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
5 decembrie 2019, 06:00 / actualizat: 5 decembrie 2019, 9:22
S-a născut în 5 decembrie 1901, în Chicago. Tatăl său era abonat la ziarul Apel la raţiune, iar tânărul Walter obişnuia să exerseze desenul copiind caricaturile de pe pagina principală. După ce familia sa a părăsit oraşul şi s-a mutat lângă calea ferată Topeka, a devenit de-a dreptul îndrăgostit de trenuri.
În timpul liceului, Disney era caricaturistul şcolii, desenele lui având o tentă patriotică, legată de Primul Război Mondial. La 17 ani şi-a falsificat certificatul de naştere şi s-a alăturat Crucii Roşii ca şofer pe ambulanţă, dar a ajuns în apropierea frontului după ce a fost încheiat armistiţiul. Obişnuia să-şi decoreze ambulanţa cu desene, dintre care câteva au fost publicate şi în ziarul armatei.
După încheierea războiului, a înfiinţat o companie publicitară şi a început să experimenteze cu tehnicile de animaţie. Unul dintre primele sale personaje populare a fost Mickey Mouse, care a apărut pentru prima oară în pelicula Steamboat Willie, în 1928:
În anii ’30, Disney a simţit nevoia unor provocări mai mari decât animaţiile scurte. A început pregătirea peliculei Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici, care a costat 1.5 milioane de dolari. Multă lume a numit proiectul „nebunia lui Disney” şi criticii au prezis că va fi un eşec comercial. Filmul a avut încasări de 6.5 milioane de dolari, cea mai mare sumă obţinută dintr-o producţie cinematografică de până la acea dată.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Disney a încetat să producă animaţii pentru publicul larg, concentrându-se pe filme pentru instruirea militarilor, ori pe aventurile de război ale răţoiului Donald, pentru a promova camaraderia pe front. A revenit însă în prim plan în anii ’50 cu Cenuşăreasa, Alice în ţara minunilor şi Peter Pan, dedicându-şi ultimii ani de viaţă construirii unui parc tematic care să întregească imperiul comercial ce azi îi poartă numele.