Radio Cluj…la modă: Costumul românesc de curte (II)

Articol editat de cristina.rusu, 5 decembrie 2019, 06:00 / actualizat: 5 decembrie 2019, 9:22

O imagine foarte frumoasă pe care o puteți vedea la Muzeul Național de Artă în cadrul Galeriei de Artă veche românească ne-o înfățișează pe domnița Ruxanda din fresca de la Curtea de Argeș îmbrăcată somptuos și cu pandelocuri la urechi.

Domnița Ruxanda

Trebuie doar să ne gîndim doar la acele robe, mantii sau caftane ce erau purtate atît de doamne cît și de voievozi, pe care le putem vedea și în filmele istorice, ca să putem să ne facem o imagine cât mai apropiată de a realității de pe atunci.

Caftanul era un articol de vestimentație, așa zis onorant, ce era oferit domnitorilor la investitură de către curtea otomană.
În funcție de secolul în care erau purtate, apare și diferența de textură, de materiale folosite. Încă în secolul XV, se poate vorbi de țesăturile de catifea broșate de tip italian, urmînd ca în secolele următoare ele să fie confecționate din stofe aduse din Orientul Apropiat, odată cu dominația otomană. Materialele scumpe erau aduse și prin intermediul schimbului de mărfuri ce avea loc adesea în vremea aceea.

Această prezentare necesită JavaScript.

În multe dintre bisericile din Moldova, Humor, Bălinești, Arbore, sunt reprezentate în picturile frescelor, fidel, catifelele bogate italiene ale caftanelor. Izvoarele scrise din sec. XVII pomenesc despre caftane aurite- caftan d’avor sau caftane din catifele aurite, de unde rezultă cît se poate de clar că fețele domnești ale românilor erau, cum am spune noi astăzi în tendințe.

Conform descrierii lui Alexandru Odobescu din Opere, vol.II imaginea de ansamblu a costumului feminin de curte este constituită din îmbrăcarea mai întîi a cămășii sau a iei de pînză subțire, cusută de-a lungul mînecilor cu dungi de fir, adunate în manșete bogat ornamentate.

Detalii ale tipurilor de ornamente de pe cămașă

Pe deasupra vine rochia roșie, răscroită amplu la piept, peste care este îmbrăcată o vestă scurtă încrețită, gen pieptar. În partea de jos se îmbracă fusta cu pliuri compusă din două bucăți pentru față și spate, asemănătoare catrințelor din portul popular, iar pe piept se vede un semicerc de fir susținut de niște bretele late tot de fir, ce trec peste umeri. Pe deasupra acestor veșminte se îmbracă o mantie numită DULAMĂ din mătase cu fir ce se numea serasir, care avea un guler mic de blană cu nasturi auriți pe umeri și la sub brat.
Vă puteți lesne imagina cît de bogat era costumul și cît de sofisticat apărea el în ochii cronicarilor străini.

În documente apare regulat, cu începere din sec. XVI, termenul de FOTĂ , piesă de îmbrăcăminte dintr-o țesătură în dungi de origine orientală ( termen este preluat din limba arabă și definește un anume tip de țesătură în dungi adusă din India).
Termenul este folosit pînă azi în costumul popular din Muntenia, iar cuvântul s-a păstrat și în limba bulgară unde definește aceeași piesă a costumului popular. În limba turcă termenul este folosit pentru a desemna țesăturile în dungi colorate.

În sec.XVII prezența fotei este indiscutabilă în costumul de curte, fiind încrețită, iar pe deasupra se poartă o vestă scurtă și strîmtă-pieptar, care lasă la vedere mînecile brodate ale cămășii.

Elementele actuale ale costumului popular femeiesc își găsesc astfel originea în costumul de curte într-un parcurs firesc al influențelor stilistice care merg de sus în jos așa cum, de altfel istoria modei și a costumului o consemnează.

Să ne auzim cu bine pe data viitoare și Moș Niculaie să vă fericească cu ce vă doriți fiecare!

Călina Langa, fashion designer

Sursă imagini: fotocopii după Istoria costumului de curte în Țările Române, Corina Nicolescu, Ed. Științifică 1970

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.