Personalitatea zilei: John Milton [AUDIO]
Articol editat de cristina.rusu, 9 decembrie 2019, 06:00 / actualizat: 9 decembrie 2019, 9:16
Articol editat de cristina.rusu, 9 decembrie 2019, 06:00 / actualizat: 9 decembrie 2019, 9:16
În 1608, în Londra, a venit pe lume poetul John Milton. Tatăl său era suficient de bogat încât să-i asigure un profesor particular, un tânăr prezbiterian pe nume Thomas Young, care a adus influenţa fanatismului religios în viaţa viitorului poet. Primele sale versuri, scrise sub formă de psalmi, datează de când avea 15 ani.
A studiat la Cambridge greaca, latina şi ebraica, dorindu-şi să devină preot anglican. În ciuda reputaţiei pe care a început-o să şi-o consolideze ca poet şi erudit, era înstrăinat de colegii săi de generaţie şi era în permanent conflict cu îndrumătorul său. În 1638 a făcut un tur al Franţei şi Italiei pentru a-şi îmbogăţi experienţa artistică. A ajuns şi la Florenţa, unde candoarea şi multele sale cunoştinţe l-au apropiat de cercurile intelectualilor. Se spune că l-a întâlnit în oraşul italian pe Galileo Galilei, aflat la acea dată sub arest la domiciliu.
Revenit în Anglia, s-a trezit în miezului unui conflict de natură religioasă. Milton a sprijinit cauza puritanilor, susţinându-i cu pamflete despre divorţ şi despre libertatea presei. S-a îndepărtat însă încet de prezbiterieni, manifestând interes pentru politica lui Oliver Cromwell. Din această cauză, după restaurarea monarhiei, a avut dificultăţi de ordin politic. În această perioadă tulbure a vieţii sale a scris Paradisul pierdut şi Samson Agonistes, o dramă poetică cu subiect biblic.
A murit în 1674. A influenţat major literatura britanică a secolelor XVII-XVIII şi este considerat egal ca valoare cu William Shakespeare.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.