După 10 ani petrecuți în Finlanda, Narcisa Suciu cântă din nou la Cluj
Narcisa Suciu: Mă bucur tare mult să intru în legătură cu voi, mai ales că în Cluj ajung mai rar. Dar anul acesta voi ajunge! Cel mai des ajung aici pentru muncă, atunci când lucrez în studio cu Sandy Deac, pe care îl apreciez foarte tare, ca fiind unul dintre cei mai inteligenţi muzicieni pe care i-am cunoscut în viaţa mea. Iar pe lângă talentul muzical, trebuie să ai şi inteligenţă muzicală, ceea ce el are.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 25 decembrie 2019, 06:00 / actualizat: 25 decembrie 2019, 12:05
Dan Izvoreanu: Vă cunoaşteţi suficient de bine încât să faceţi o echipă bună.
Narcisa Suciu: Ne cunoaştem de peste 20 de ani.
Dan Izvoreanu: Anul acesta ai lansat câteva piese, spre deosebire de alţi ani.
Narcisa Suciu: Tu ştii probabil că eu am devenit mamă foarte devreme, când de-abia trecusem de 23 de ani. Eram foarte nepregătită pentru viaţă, cred că nici nu văzusem un nou-născut până să nu o fi văzut pe fiica mea. În momentul în care m-am trezit că sunt mamă cu adevărat, am lăsat un pic la o parte partea aceasta de carieră. Pe măsură ce fata mea a crescut, am simţit nevoia să fiu foarte aproape de ea. În momentul în care mi-am dat seama că am ocazia să-i ofer un sistem mai bun de învăţământ, am plecat din ţară. Sunt 10 ani de când am plecat deja. În momentul în care ea a terminat liceul şi a plecat de acasă, eu m-am trezit cu mai mult timp liber decât eram obişnuită, ca atunci când eram studentă. În primă fază nu prea am ştiut ce să fac cu el. Apoi mi-am amintit că ştiu să cânt! Am mai făcut una-alta în acest domeniu, iar dacă cineva doreşte să mă asculte, atunci cânt cu drag.
Dan Izvoreanu: În aceşti 10 ani de stat în Finlanda, ai cântat în faţa unui public?
Narcisa Suciu: Am cântat odată în faţa unui public finlandez. La institutul din oraşul în care locuiam era o decernare de diplome, iar doamna care era rectorul institutului ştia de la soţul meu că eu cânt. M-a chemat să cânt câteva melodii de inspiraţie transilvană. Întâmplător era la noi în vizită Daniel, cel cu care am cântat şi cu care am scris majoritatea cântecelor, aşa că am acceptat să cântăm 3 melodii. Am mai cântat odată pentru românii din Helsinki, într-un spectacol de 1 decembrie, dar am şi refuzat multe invitaţii. Am încercat să rămân în anonimat, nu am vrut să-mi fac acolo o carieră.
Dan Izvoreanu: Nu a reprezentat acest lucru o frustrare?
Narcisa Suciu: Nu, nu sunt un om care poate să trăiască cu frustrări, sunt un om care-şi hotărăşte foarte pe îndelete opţiunile şi mişcările. Iar când iau o hotărâre, nu mă mai întorc din drum.
Dan Izvoreanu: În ultima vreme ai reînceput să vii în România.
Narcisa Suciu: Pe lângă ce am mai lucrat cu Sandy, am simţit acum vreo 3 ani că trebuie să mă duc la Mănăstirea Bârsana, unde mai fusesem şi înainte pentru un recital de Crăciun. Acolo maicile ne-au cântat nişte colinde pe care nu le auzisem în viaţa mea, erau total diferite de ce ştiam eu. Maica stareţă mi-a spus că dacă vreau, mă va învăţa nişte colinde şi nişte pricesne. Acum 3 ani m-am întors la Bârsana ca să învăţ colindele acelea. Am făcut fix 24 de ore din casă până în poarta mănăstirii, mi s-a părut ca un drum iniţiatic. Am învăţat colindele şi am făcut un material cu care nu aveam niciun plan, pur şi simplu mă gândeam că voi avea colinde noi când mă mai cheamă lumea la spectacole de Crăciun. Numai că cei de la Universal mi-au spus că li s-ar părea interesant un material cu mine şi că mă invită să colaborăm. Aşa s-a născut un album care se numeşte Crăciunul meu.
Dan Izvoreanu: Când a apărut albumul?
Narcisa Suciu: A apărut acum 2 ani. Mă bucur că am material nou: se întâmplă adesea ca la spectacole din ţară să mă întâlnesc cu alţi colindători, când toată lumea vrea să cânte aceleaşi colinde.
Dan Izvoreanu: Când mai vii în România?
Narcisa Suciu: La Cluj voi ajunge la târgul de Crăciun, în 26 decembrie.
Dan Izvoreanu / Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.