Cățel salvat din apele Someșului [FOTO]
Un echipaj de pompieri a fost alertat, joi, 2 ianuarie 2020, în jurul orei 12.00, pentru a salva un câine căzut în apele Someșului Mic. Evenimentul s-a petrecut în zona Podului Elisabeta, din municipiul Cluj-Napoca.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 2 ianuarie 2020, 15:03
Un echipaj de pompieri a fost alertat, joi, 2 ianuarie 2020, în jurul orei 12.00, pentru a salva un câine căzut în apele Someșului Mic. Evenimentul s-a petrecut în zona Podului Elisabeta, din municipiul Cluj-Napoca.
În apa înghețată a intrat un pompier-scafandru echipat cu un costum semi-umed și asigurat cu o cordiță de pe mal.
Operațiunea a durat cca 20 de minute, după care câinele a fost șters, lăsat să se scuture și apoi a fost luat de către un cetățean pentru a fi predat centrului de ecarisaj, de pe strada Bobâlnei din municipiul Cluj-Napoca.
Sursă: ISU Cluj
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.