Personalitatea zilei: Isaac Asimov [AUDIO/VIDEO]
S-a născut în 1920, într-o familie de evrei din Rusia. Pe când avea 3 ani, părinţii săi au decis să plece în Statele Unite, tânărul Isaac Asimov a crescut aşadar în cartierul Brooklyn din New York. Familia avea un magazin de dulciuri unde se vindeau şi ziare şi reviste, a putut aşadar să aibă încă din copilărie materiale de citit mereu proaspete, de unde a început probabil fascinaţia sa pentru cuvântul scris.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 2 ianuarie 2020, 02:00
S-a născut în 1920, într-o familie de evrei din Rusia. Pe când avea 3 ani, părinţii săi au decis să plece în Statele Unite, tânărul Isaac Asimov a crescut aşadar în cartierul Brooklyn din New York. Familia avea un magazin de dulciuri unde se vindeau şi ziare şi reviste, a putut aşadar să aibă încă din copilărie materiale de citit mereu proaspete, de unde a început probabil fascinaţia sa pentru cuvântul scris.
La universitate a studiat iniţial biologia, dar a trecut la chimie după ce a refuzat să disece o pisică. În acest domeniu şi-a obţinut doctoratul şi a lucrat timp de 3 ani la o staţie experimentală a marinei. A fost cât pe ce să fie încorporat în perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi se stabilise că va face parte din echipa care va efectua teste nucleare în apropierea atolului Bikini, dar a fost lăsat în urmă datorită unei erori birocratice. A predat biochimia la Universitatea de Medicină din Boston, dar deja în 1952 obţinea mai mulţi bani din scris decât salariul lui de profesor.
Asimov a scris atât lucrări academice, cât şi multe cărţi de popularizare a ştiinţei. Publicul din România îl cunoaşte însă cel mai bine pentru volumele sale de anticipaţie, dintre care cea mai extensivă este seria Fundaţia. Un lucru interesant este faptul că legile roboticii, aşa cum au fost definite de Isaac Asimov, sunt luate în considerare de oamenii de ştiinţă atunci când proiectează roboţi reali. De altfel, se crede că Isaac Asimov este cel căruia i se datorează termenul „robotică”.
A contactat virusul Hiv în urma unei transfuzii de sânge. Medicii l-au atenţionat însă că dacă va face cunoscut acest lucru, chiar şi familia sa va fi afectată de prejudecăţile anti-SIDA. A murit la New York, în 1992.
Andrea Nagy
Sursă foto: Wikipedia
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.