Pensionarii vor primi pensiile cu întârziere
Articol editat de Andrei Cretoiu, 3 ianuarie 2020, 16:42
Zeci de mii de pensionari vor primi pensiile pentru luna ianuarie cu o întârziere de câteva zile.
Pensionarii care primesc pensia prin intermediul Poştei Române vor avea de aşteptat în jur de 5 zile în plus faţă de data obișnuită, din cauza sărbătorilor de iarnă.
Compania anunță că poștașii vor aduce pensiile între 10 și 20 ianuarie. Cei care nu vor fi găsiți acasă, vor trebui să ridice banii de la poștă ulterior, dar nu mai târziu de 22 ianuarie.
În mod obișnuit, pensiile se livrează între datele de 5 și 15 ale lunii.
Cei care primesc pensiile într-un cont bancar vor primi banii la timp.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.