Personalitatea zilei: Mihai Constantinescu [AUDIO/VIDEO]
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 4 ianuarie 2020, 06:00 / actualizat: 4 ianuarie 2020, 8:25
A fost remarcat la o audiţie de Titus Munteanu şi a cântat într-un trio din care a mai făcut parte Marius Ţeicu şi Olimpia Panciu. A lansat piese alături de Mondial şi Modern Group, dar a compus şi pentru alţi artişti precum Anastasia Lazariuc sau Corina Chiriac. În 1975 a obţinut locul III la Festivalul Şlagărelor de la Dresda.
În 2002, editura Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor i-a publicat un caiet cu textele melodiilor apărute în peste 3 decenii de activitate. A lansat în total 21 de albume: ultimul dintre acestea, o compilaţie intitulată Parte din viaţa mea, în 2010. În 2019 a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de cavaler.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.