La mulți ani și bine v-am găsit la o nouă ediție a rubricii Felia de Cluj. M-am gândit că, după ce v-am pus să citiți toate etichetele produselor ce le-ați cumpărat de sărbători, și nu au fost puține și apoi v-am îmbrobodit cu povești despre porc, e timpul să vă recomand niște activități mai lejere, cum ar fi mersul la restaurant. Dar, mai întâi de toate, aș vrea să vă povestesc două-trei lucruri despre istoria și evoluția restaurantului, nu de alta, dar când intrăm într-un stabiliment ce s-ar vrea restaurant, să știm la ce să ne așteptăm.
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
8 ianuarie 2020, 06:00 / actualizat: 8 ianuarie 2020, 19:27
La mulți ani și bine v-am găsit la o nouă ediție a rubricii Felia de Cluj. M-am gândit că, după ce v-am pus să citiți toate etichetele produselor ce le-ați cumpărat de sărbători, și nu au fost puține și apoi v-am îmbrobodit cu povești despre porc, e timpul să vă recomand niște activități mai lejere, cum ar fi mersul la restaurant. Dar, mai întâi de toate, aș vrea să vă povestesc două-trei lucruri despre istoria și evoluția restaurantului, nu de alta, dar când intrăm într-un stabiliment ce s-ar vrea restaurant, să știm la ce să ne așteptăm.
Cu secole înainte ca restaurantul să fie un loc de servit masa, restaurantul a fost un fel de mâncare, un fel de zeamă ce restaura, înviora sau redresa starea organismului. În secolul al XV- lea, rețeta acestei zame numite restaurant (restauranteur, în franceză) suna cam așa : se pune la fiert un clapon proaspăt tăiat. Acesta se fierbe în vasul de sticlă al unui alchimist, împreună cu 60 de ducați de aur, rubine, safire sau orice alt obiect prețios prescris de doctor. Și vă jur că vă spun adevărul.
Apoi, în secolul al XVII- lea, în dicționarul Furetiere și Trevoux nu mai sunt menționate pietrele prețioase, dar se menționează că zeama numită restaurant este un fel de licoare semi- medicală. Abia în ultimii douăzeci de ani ai Vechiului Regim, adică înainte de Revoluția Franceză, restaurantul s-a transformat încet- încet din zeamă într-un loc în spațiu. În acea perioadă apar așa-numitele „restauranteur chambre”, locuri unde mergeai să bei o zeamă pentru a-ți revigora organismul, la fel cum se mergea în cafenele pentru o cafea.
Făcând un salt serios în timp, ajungem în Parisul secolului XIX-lea unde, în urma adoptării unor legi prin care s-au acceptat fuziunile între bresle, restaurantele au început să înflorească. Apoi, în anul 1900, frații Edouard și Andre Michelin publică Ghidul Michelin, ghid dedicat șoferilor. Acesta conținea informații despre locații de benzinării, locuri de schimbat cauciucuri, hărți și hoteluri pe drumurile din Franța. Apoi, Ghidul s-a extins, rând pe rând, în țări ca: Belgia, Algeria, Tunisia, Germania și Spania, după care publicarea revistei s-a sistat pe perioada Primului Război Mondial. Apoi, până în 1920, acesta s-a mai distribuit gratuit, urmând ca din următorul an să fie disitribuit contra cost, adăugându-se câteva noi categorii, poate cea mai importantă fiind categoria restaurantelor și locurilor de servit masa.
Azi, Ghidul Michelin este o adevărată industrie, un adevărat altar al muncii asidue, al inovației permanente, dar și al recunoașterii mondiale, odată ajuns acolo. Dar despre universul Ghidului Michelin o să vorbim mai pe larg într-o altă ediție. Azi, noi sărim mai departe spre lumea restaurantelor din România și a coloratului său univers.
Pe vremea răposatului, locațiile în care mergeai să servești masa erau foarte bine definite. Erau locații de autoservire, frecventate în mare parte de clasa muncitoare, apoi erau berăriile unde, pe lângă halbele de bere, puteai servi niște mici, grătare și ciolan cu varză și, nu în ultimul rând, restaurantele, locuri cu ștaif frecventate, de obicei, de intelectuali și membri fruntași de partid. Toate aceste locuri erau foarte bine definite, cu tot cu așezarea lor, cu tot cu meniul, cu tot cu prețurile prestate, absolut tot era standardizat și nu prea îți lăsa loc de interpretări sau greșeli. Pe atunci, dacă mergeai la berărie, nu prea aveai cum să ceri niște paste carbonara, dacă nu erau în meniu. Ce nu era în meniu, clar nu ieșea pe sală, doar de la bar, dacă erai bine înfipt în lume mai primeai pe sub mână câte un Bt sau o cutie de cafea Amigo.
Revoluția a adus după sine libertatea mult dorită, dar și un haos. Orice locantă comunistă putea deveni peste noapte pizzerie, restaurant sau te-miri-ce birt cu pretenții de stele Michelin. Orice om umblat puțin pe afară, care a mâncat prin două-trei benzinării pe autostrăzile din Germania, s-a erijat în patron și mare connaisseur de gastronomie. Cu mici excepții, noi, generația asta, am crescut și am mers în oraș la restaurant sub semnul lor, în zodia haosului și a meniul de 200 de preparate, unde totul este disponibil, proaspăt și de cea mai bună calitate – glumesc, evident.
Dar, cumva-cumva răsare soarele și pe strada noastră, pentru că mulți tineri au plecat afară la muncă și s-au întors plini de ambiții gastronomice. O parte dintre ei sunt bucătari, alții sunt chiar proprietari și cea mai mare parte sunt doar angajați, dar care au o etică a muncii desăvârșită.
Din păcate, din punct de vedere legislativ, lucrurile nu sunt încă așa cum ar trebui să fie, dar noi, cum suntem descurcăreți, nu prea avem nevoie să scrie mare pe ușă că aici se mănâncă bine, pentru că noi, cumva (nu știu cum), tot știm. Azi, în 2020, clasificarea restaurantelor din Cluj și din România încă se face după ureche, sau mai degrabă după gust: mergi, mănânci, îți place, mai revii și mai spui și altcuiva. Ceea ce nu-i musai lucru rău, dar știi cum e: câți oameni, atâtea gusturi, iar eu până acum nu m-am fript de atâtea ori cu ciorbă cât m-am fript cu recomandări primite.
Da nu-i bai, că le-om lua pe rând și le-om scoate la capăt, farfurie cu farfurie, emisiune cu emisiune. Până data viitoare, când o să vorbim puțin despre meniurile din restaurante, vă recomad să vă informați bine înainte de a călca pragul unui restaurant, este important.
Eu sunt Horia Șimon și vă aștept miercurea viitoare, la o nouă ediție a rubricii Felia De Cluj.
Chef Horia Șimon
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
![Felia de Cluj – Producătorii locali, de la eroi la impostori [AUDIO]](https://i0.wp.com/www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2020/11/producatori-locali-piata-volanta-Cluj.jpg?resize=300%2C169&ssl=1 "Felia de Cluj – Producătorii locali, de la eroi la impostori [AUDIO]")
