Ascultă Radio România Cluj Live

Peste 1.300 de intervenții ale salvamontiștilor de sărbători

Peste 1.300 de intervenții ale salvamontiștilor de sărbători

Articol editat de Andrei Cretoiu, 15 ianuarie 2020, 17:42

Peste 1.300 de intervenții au avut salvamontiștii, la nivel național, în perioada vacanței și a sărbătorilor de iarnă. Intervențiile au fost de salvare și acordare a primului ajutor pentru aproximativ 1.350 de persoane, potrivit Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România.

Perioada vacanței și a sărbătorilor de sfârșit de an reprezintă vârful sezonului turistic de iarnă și este caracterizată, an de an, printr-un număr mare de turiști pe munte.

În fiecare zi din această perioadă, între 350 și 500 de salvatori au fost la datorie în zonele de practicare a sporturilor de iarnă.
Din numărul total de persoane recuperate din munți, puțin peste 500 au fost predate, pentru transport de urgență, la unități medicale de specialitate sau echipajelor SMURD, iar o persoană serviciilor IML.

Echipele salvamont pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112, prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont sau de prin intermediul aplicaţiei SALVAMONT disponibilă pentru telefoanele mobile.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

La Satu Mare s-a deschis Târgul de Paşti
Transilvania vineri, 4 aprilie 2025, 18:04

La Satu Mare s-a deschis Târgul de Paşti

În Piaţa Libertăţii, sătmărenii sunt aşteptaţi de producătorii locali şi meşterii populari cu o ofertă bogată de produse locale, de la...

La Satu Mare s-a deschis Târgul de Paşti
Vreme frumoasă de Paști
Transilvania vineri, 4 aprilie 2025, 16:19

Vreme frumoasă de Paști

După ce săptămâna viitoare vom avea o vreme mai rece decât în mod obișnuit, în intervalul de dinaintea Paștelui, temperaturile vor crește....

Vreme frumoasă de Paști
Primăvară cu iz de iarnă. Urmează frig, ploi și ninsoare
Transilvania vineri, 4 aprilie 2025, 12:01

Primăvară cu iz de iarnă. Urmează frig, ploi și ninsoare

De sâmbătă 5 aprilie și până luni, 7 aprilie în cea mai mare parte a țării vor fi precipitații ce vor avea mai ales caracter de aversă și...

Primăvară cu iz de iarnă. Urmează frig, ploi și ninsoare
Tronsonul Poarta Sălajului – Nuşfalău poate intra în construcție
Transilvania miercuri, 2 aprilie 2025, 14:36

Tronsonul Poarta Sălajului – Nuşfalău poate intra în construcție

Contractul pentru cele două tronsoane din Autostrada Transilvania, dintre Poarta Sălajului şi Nuşfalău, traseu ce include şi Tunelul Meseş, va...

Tronsonul Poarta Sălajului – Nuşfalău poate intra în construcție
Transilvania marți, 1 aprilie 2025, 18:03

Bugetul redus duce la închiderea unor muzee!

Două muzee din cadrul complexului muzeal Brukenthal s-au închis marți, 1 aprilie, pe perioadă nedeterminată.   Muzeul Cinegetic August von...

Bugetul redus duce la închiderea unor muzee!
Transilvania marți, 1 aprilie 2025, 12:53

Clădiri emblematice iluminate în albastru de Ziua Conștientizării Autismului

Consiliul Județean Cluj se alătură demersurilor prin intermediul cărora se marchează, în data de 2 aprilie, Ziua Internațională a...

Clădiri emblematice iluminate în albastru de Ziua Conștientizării Autismului
Transilvania marți, 1 aprilie 2025, 10:17

O nouă ediție a Târgului de Paști va avea loc în Cetatea Oradea

Orădenii și turiștii sunt invitați să se bucure de o nouă ediție a Târgului de Paști Oradea. Acesta se va desfășura în perioada 11 și 21...

O nouă ediție a Târgului de Paști va avea loc în Cetatea Oradea
Transilvania luni, 31 martie 2025, 14:28

Via Transilvanica lansează un nou tronson

Traseul de drumeție Via Transilvanica are un nou tronson care traversează Brașovul, iar sâmbătă a fost pusă prima bornă din cadrul acestuia,...

Via Transilvanica lansează un nou tronson