Ascultă Radio România Cluj Live

Repatrierile din China, continuă

Repatrierile din China, continuă

Articol editat de Andrei Cretoiu, 3 februarie 2020, 09:21

Al doilea avion militar francez, având la bord 250 de cetăţeni francezi şi de alte naţionalităţi, a ajuns duminică, 2 ianuarie, în Franţa, venind din China.

O parte a pasagerilor a rămas în carantină, iar un alt grup a plecat cu acelaşi avion spre Belgia.

Corespondenta RRA la Paris, Daniela Coman:

Un al doilea avion militar, cu francezi şi cetăţeni de alte peste douăzeci de naţionalităţi aduşi din China a aterizat pe un aeroport militar din sud-estul Franţei. Oamenii au fost evacuaţi de teama contaminării cu noul coronavirus. În următoarele ore, francezii şi o parte dintre străini, care vor rămâne în Franţa, vor fi supuşi unui control medical şi apoi plasaţi în carantină, într-un spaţiu special amenajat.

Autorităţile franceze au precizat că la urcarea, sâmbătă noaptea, în avion, toţi pasagerii erau perfect sănătoşi şi niciunul nu prezenta vreun simptom suspect. Potrivit ultimelor informaţii, avionul va pleca mai departe spre Bruxelles, unde-i va lăsa pe ceilalţi. Este posibil să mai existe curse între Franţa şi China pentru repatrierea europenilor, operaţiunile fiind derulate de autorităţile de la Paris împreună cu Uniunea Europeană. (Daniela Coman)

Reuters transmite că cinci avioane militare vor evacua cetăţenii ruşi din China; 130 de oameni sunt deja gata să părăsească provincia Hubei, centrul focarului.

 

Foto: arhivă radio

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

S-au decis variantele traseului pe care sicriul Papei Francisc îl va parcurge la finalul funeraliilor
Internaţional joi, 24 aprilie 2025, 12:01

S-au decis variantele traseului pe care sicriul Papei Francisc îl va parcurge la finalul funeraliilor

Reuniunea de miercuri, 23 aprilie, a congregaţiei cardinalilor de la Vatican a decis variantele de traseu pe care sicriul Papei Francisc îl va...

S-au decis variantele traseului pe care sicriul Papei Francisc îl va parcurge la finalul funeraliilor
Amenzi impuse de Comisia Europeană firmelor Apple şi Meta
Internaţional miercuri, 23 aprilie 2025, 16:26

Amenzi impuse de Comisia Europeană firmelor Apple şi Meta

Comisia Europeană a impus amenzi mari împotriva firmelor americane de IT Apple şi Meta, primele emise conform noilor legi menite să reducă...

Amenzi impuse de Comisia Europeană firmelor Apple şi Meta
Sicriul Papei Francisc, depus în Bazilica Sfântul Petru
Internaţional miercuri, 23 aprilie 2025, 14:20

Sicriul Papei Francisc, depus în Bazilica Sfântul Petru

Până sâmbătă, 26 aprilie, când sunt programate funeraliile, miile de pelerini ajunși la Vatican își pot lua rămas bun de la cel care a...

Sicriul Papei Francisc, depus în Bazilica Sfântul Petru
Turcia, zguduită de un cutremur de 6,2 grade
Internaţional miercuri, 23 aprilie 2025, 13:46

Turcia, zguduită de un cutremur de 6,2 grade

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 a zguduit Turcia, miercuri, 23 aprilie, a anunțat Centrul German de Cercetări pentru Geoștiințe.   Produs...

Turcia, zguduită de un cutremur de 6,2 grade
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 16:39

Munții în care ninsorile au atins cel mai scăzut nivel din ultimii 23 de ani

Oamenii de ştiinţă au susţinut că ninsorile de-a lungul Munţilor Himalaya au atins cel mai mic nivel din ulimii 23 de ani, punând în pericol...

Munții în care ninsorile au atins cel mai scăzut nivel din ultimii 23 de ani
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 11:57

Funeraliile Papei Francisc | UPDATE

UPDATE: ora 13.30   Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, se va număra printre liderii care vor participa....

Funeraliile Papei Francisc | UPDATE
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 09:49

Papa Francisc a murit în urma unui atac cerebral și a unui infarct

Papa Francisc a murit în urma unui atac cerebral şi a unui infarct, a anunţat Vaticanul, care a publicat şi testamentul fostului Suveran Pontif,...

Papa Francisc a murit în urma unui atac cerebral și a unui infarct
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 13:45

Prevederile canoanelor Bisericii Catolice după decesul Papei

Procedura pe care Vaticanul o declanșează în urma decesului unui papă privește, pe de o parte, pregătirile funeraliilor pontificale și, pe de...

Prevederile canoanelor Bisericii Catolice după decesul Papei