Tragicul destin al familiei de luptători anticomuniști Șușman și al apropiaților lor
Articol editat de miclaus, 5 februarie 2020, 06:00 / actualizat: 5 februarie 2020, 8:38
Asta e povestea pe care mi-a spus-o tatăl meu: bunicul și alți oameni care au fost adepți ai principiilor lui au hotărât să plece în munți. Bunicul a rezistat până în anul 1951 când, după atâția ani de zile, și obosit și hăituit, văzând că teroarea pe satul Răchițele luase amploare, erau oameni chinuiți, familii întregi sufereau pentru că nu voiau să spună unde se ascunde, a hotărât să vină spre casă. Într-o seară, a intrat într-un grajd, Securitatea, care era pe urmele lui, locuia deja în casa bunicului meu și ce știu e că un copil a venit la soldați și le-a spus “vedeți că e cineva în grajd.” Ei au luat armele, au înconjurat grajdiul, au început să strige “Cine-i? Cine-i? Cine-i? Ieși afară cu mâinile sus!”, n-a răspuns nimeni, din câte știu eu. Și, la un moment dat, bunicul a tras un foc de armă iar ei au ripostat. Când au intrat înăuntru, l-au găsit mort. (Costel Șușman)
Costel Șușman este nepotul luptătorului anticomunist Teodor Șușman care, la începutul anilor ’50, a organizat cel mai puternic grup de rezistență din zona Munților Apuseni.
Teodor Șușman senior a fost primar în Răchițele și, în calitate de reprezentant al moților, a ajuns în două rânduri în audiență la rege, atât la Ferdinand, cât și la Carol al II-lea. Pentru că s-a zbătut atât de mult pentru drepturile locuitorilor din Apuseni, localnicii îl porecliseră „tatăl moților” și „regele Apusenilor”.
În august 1948 el a hotărât, împreună cu trei dintre copiii săi, cu Teodor, cu Avisalon si cu Traian, să ia arma în mână și să se opună instaurării comunismului.
Teodor Șușman senior a luptat în munți trei ani, iar sfârșitul său din 1951 are legătură cu torturile la care Securitatea i-a supus atât pe membrii familiei sale, cât și pe locuitorii din Răchițele care îl sprijineau.
Arheologul Gheorghe Petrov, care 60 de ani mai târziu i-a descoperit osemintele, a reconstituit ultimele ore de viață ale lui Teodor Șușman senior:
Pot să va spun cu mare siguranță că sfârșitul lui Șușman, în 15 decembrie 1951, a fost prin sinucidere. El a încheiat socotelile cu viața printr-un foc de pistol pe care și l-a tras în craniu și după aceea, prin ușa șurii unde el a fost găsit, Securitatea, care a fost chemată la fața locului de băiatul proprietarului șurii, băiat care mai trăiește și acum, ca să se asigure că Șușman este mort, soldații au mai tras cu un pistol-mitralieră prin ușă. Acolo este explicația că în trupul lui s-au mai găsit alte cinci gloanțe. În total, asupra scheletului au fost găsite șase gloanțe. Unul în craniu, calibru 9 mm, și alte cinci în zona toracelui. El, practic, n-a mai putut să reziste. Familia hăituită, oameni arestați din cauza rezistenței lui, copiii arestați, fugiți, soția moartă, deci tot acest conglomerat de motive l-a determinat să încheie socotelile cu viața.
Teodor Șușman senior
Represaliile la care Securitatea i-a supus pe locuitorii din Răchițele începând cu 1949 au împărțit comunitatea în două. Unii localnici au continuat să ajute grupul de luptători, în timp ce alții, fie pentru că nu au mai rezistat presiunilor, fie pentru anumite beneficii, s-au dezis de Teodor Șușman și luptătorii săi.
Chiar și la 60 de ani de la acele evenimente, la Răchițele încă se mai păstrează urmele rupturii.
Arheologul Gheorghe Petrov povestește că, în 2010, când au început cercetările pentru descoperirea lui Teodor Șușman, au fost săteni care au încercat să îl pună pe piste false și să îl determine să sape în alte locuri și nu în zona unde luptătorul anticomunist fusese îngropat:
În 2010 am organizat prima acțiune de căutare a rămășițelor pământești ale lui Teodor Șușman la Răchițele. Au fost opoziții din partea unor localnici, în timpul deshumării. Am fost trimiși pe piste false, ni s-a spus că nu căutăm bine, că în alt loc e îngropat, am mers unde ni s-a indicat, am pierdut timp pentru că bineînțeles că acolo n-am găsit nimic, dar, până la urmă, am avut noroc. Acțiunea s-a întâmplat între 21 și 24 iunie 2010. El a fost îngropat undeva într-o râpă, în apropierea fostei sale proprietăți. N-a fost găsit ușor. Au fost câteva zile de chin și de trudă în acel pârâu până am reușit să găsim locul precis al înhumării. Am beneficiat de informații de la un fost membru a grupării anticomuniste a lui Șușman, Suciu Volcea, el ne-a dat cele mai apropiate indicii, dar, oricum, și el avea deja realitatea terenului modificată, pentru că, între timp, în acel pârâu s-a dezvoltat, sălbatic, vegetația. Dar, după câteva încercări și eforturi, am reușit să-i găsim groapa.
deshumarea osemintelor lui Teodor Șușman
La sfârșitul anilor “40, începutul anilor ’50, chiar și cel mai mic ajutor dat membrilor familiei Șușman era considerat un act de dușmănie față de regim. Ion Mihuț are astăzi 75 de ani. El povestește cum fratele său, Gheorghe Mihuț, a devenit un proscris pentru un simplu gest creștinesc:
În 1949 a murit Șușmănița; soția lui Șușman senior. La înmormântare a participat și fratele meu, Mihuț Gheorghe, și, când să ducă sicriul, n-o îndrăznit nime’ să prindă de sicriu. Frate-meu era un om voinic și singur a luat copâlșeul și l-o dus la groapă.
Teodor și Catinca Șușman
La două, trei săptămâni după îngroparea Catincăi Șușman, îl cheamă pe frate-meu la Securitate și îl interoghează: ce relații are cu seniorul Șușman, dacă vine la noi acasă. Frate-meu, bineînțeles, n-o recunoscut. Și îl chinuie tot așa aproape un an de zile. Îl cheamă la Securitate, îl bat, venea negru la față și pe tot corpul. Și nemaiputând suporta bătăile îi spune mamei că el pleacă de acasă. Că pleacă în țară cu geamuri, că meseria lui era și geamgiu. Dar frate-meu n-o plecat în țară, cum o zis, s-o dus cu familia Șușman, în munți. După aceea, urmează mama la bătăi timp de doi ani, fiind acuzată că își alimentează fiul. Mama n-o recunoscut așa ceva, dar bineînțeles că își alimenta fiul. Și Gheorghe, frate-meu, aproape trei ani o stat cu grupul Șușmanilor, până moare în anul 1952. O fost prins în Valea Firii, îi spunem noi, o fost prins, o fost împușcât, i-o rupt un glonț maxilarul, l-or dus la Cluj, la spital, și o mai trăit 48 de ore.
Gheorghe Mihuț
Mărturia lui Ion Mihuț arată cât de curajoși erau la acea vreme mulți dintre locuitorii din zona Vlădeasa. Mama lui Ion și Gheorghe, chiar și după moartea băiatului cel mare, și-a riscat viața și a continuat să aprovizioneze cu haine și alimente grupul de luptători:
După ce l-au prins pe frate-meu s-or liniștit un pic treburile. Dar începe maltratarea mamei, pentru că îi alimenta și pe ceilalți. Durează asta din ’52 până în anul 1955. În 1955 o arestează, o condamnă la cinci ani de pușcărie, invocând faptul că a fost dușman al Partidului Muncitoresc Român, cum era atuncea.
Grupului Șușman i s-au alăturat, în timp, și alte persoane: Mihai și Lucreția Jurj, Oneț Roman, Ioan Popa. La mijlocul anilor ’90, istoricul Cornel Jurju a studiat povestea luptătorilor anticomuniști din zona Răchițele și are o imagine completă a întâmplărilor petrecute la mijlocul secolului trecut:
Pentru acești oameni cuvântul eroi este cu atât mai îndreptățit cu cât marea lor parte, de fapt, au murit cu arma în mână. Teodor Șușman murea în 1951, în Răchițele, fiind încercuit de Securitate, Gheorghe Mihuț și Ioan Popa erau împușcăți pe valea Someșului, în vara anului 1952, de asemenea fiind încercuiți de unități ale Securității, Mihai Jurj, Lucreția Jurj, Oneț Roman erau prinși într-o gospodărie din localitatea Sudrigiu, din județul Bihor, în 1954. În ambuscada creeată acolo Mihai Jurj era rănit grav, murea la scurtă vreme, Oneț Roman era condamnat la moarte și executat iar Lucreția Jurj, condamnată la muncă silnică pe viață, este cel mai important supraviețuitor al grupului Șușman; nu doar închisorii, ci și comunismului. Ea a murit în 31 octombrie 2004 în Cluj.
Povestea luptătorilor anticomuniști din grupul Șușman nu s-a terminat la începutul anilor ‘50.
Nepotul lui Teodor Șușman, Costel Șușman, povestește că unchii săi au continuat să se opună comuniștilor până în 1958:
Cei doi frați ai tatălui meu, Teodor și Avisalon, au rezistat în Munții Tranisului până în noaptea de 1 spre 2 februarie 1958, dată la care, tot așa, înconjurați de Securitate și de trupe de soldați, și militari în termen erau chiar, înconjurați, au fost somați să se predea, nu au cedat, ei erau într-o șură, s-au făcut schimburi de focuri, militarii au luat în mai multe rânduri șura cu asalt, de fiecare dată au fost respinși, după care au incendiat șura și i-au scos carbonizati. Ăsta a fost sfârșitul.
Familia Șușman nu a fost niciodată iertată de Securitate pentru curajul de a se opune cu arma în mână comunismului.
Cei care nu au murit în luptele din munți au fost deportați, în așa fel încât niciun membru să nu mai rămână în Răchițele.
Costel Șușman povestește că tatăl său a ajuns în Dobrogea și, cu toate că până la urmă a fost lăsat în pace, nu a reușit să-și mai vădă niciodată locurile unde s-a născut:
Tatăl meu, Emil Șușman: arestat de Securitate la 17 ani, a fost ținut la Securitate, la Cluj, până la 18 ani. La 18 ani l-au deportat în zona Dobrogei la pușcăria Galeșu, așa se numește, unde a făcut aproape trei ani de închisoare la canalul vechi, cu alți deținuți politici. Tatăl meu nu a făcut parte din grup, cel puțin din ce știu de la el. A fost arestat pur și simplu pentru că nu voia să spună unde-i taică-său. Bunicul. L-a protejat. Păi, care copil își turna tatăl? Atunci. La Securitate a fost bătut rău și tot n-a spus. Inclusiv celălalt frate, Traian Șușman, care a decedat și el, a fost bătut rău de tot cât a fost arestat. Traian, din ce știu din povestirile lui, ale lui Traian Șușman, a fost bătut crunt. În urma acelor bătăi pe care le-a suferit, Traian știu că avea și placă de argint la cap, oase rupte, coaste… A stat în spital, cred că, doi ani și ceva până l-au pus pe picioare cât de cât. Și a dus o viață normală, după aceea, dar cu greu. Și el la fel, a fost deportat, a ajuns, întâmplător, pe la Iași, unde a muncit la CFR, cred că 40 de ani.
Traian Șușman
Traumele din acea perioadă s-au păstrat. Lui tata memoria îi era foarte crudă. Nu a putut uita prin ce a trecut. Și știa tot. Și oameni care au fost adepții lor și oameni care au fost contra, care au turnat la Securitate. Și nu voia să mai vadă locurile natale. Efectiv nu voia, în prima fază! Vă dați seama cât de marcat a fost. Abia în anii ’94-’95 îmi spunea mie: “ce-ar fi să mergem puțin, să-mi văd și eu locurile unde am crescut?” “Gata tată, dacă tu vrei, mergem, cum să nu!” Nici eu nu fusesem niciodată în zona Răchițelelor. Necazul a fost că, din cauza serviciului pe care-l aveam, n-am putut să merg în ’95. Ne-am hotărât să mergem în ’96. Dar în ’96 tata s-a îmbolnăvit și, în mai puțin de un an, în ’97, s-a stins. Și n-a mai apucat să-și vadă locurile natale. (Costel Șușman)
Astăzi, după 70 de ani, nepotul lui Teodor Șușman, Costel, a reușit să refacă, în mare parte, istoria acestei familii de luptători anticomuniști din Apuseni. Chiar dacă el locuiește la Cernavodă, vine din când în când la troița ridicată pe locul unde au fost reinhumate osemintele bunicului său. La Răchițele se întâlnește și cu localnici sau urmași ai celor care i-au ajutat pe Șușmani în luptele din munți, dar îi cunoaște și pe unii dintre cei care i-au trădat familia. Însă nu poartă ranchiună nimănui:
Costel Șușman (în spate) alături de soție, arheologul Gheorghe Petrov și preș. AFDPR Octav Bjoza (centru)
Din ce am găsit pe la CNSAS, că am răscolit dosarele familiei Șușman, care făceau cam vreo douăzeci și… patru de volume și acolo găseai tot ce voiai: note informative cu tot, absolut, informări despre acțiunile pe care le făceau. De când a plecat bunicul în munți și a început urmărirea lui s-au creat douăzeci și patru de volume ale Securității. În acele note informative am găsit și faptul că tată a fost urmărit până în 1975. Am găsit și nume de turnători ai bunicului și unchilor mei.
Dacă m-aș întâlni cu ei ce le-aș spune acum? “Să fie sănătoși.” Atât. “Sănătate!.
Mihai Miclăuș
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
